11 Ea a mai spus: „O, domnul meu, Să-ți amintești, de Dumnezeu, Spre-a nu veni – cu dreptul lui – Răzbunătorul sângelui, Prăpădul ca să îl mărească Și, pe-al meu, fiu să-l nimicească!” David răspunse: „Îți spun eu – Viu este Domnul Dumnezeu – Că nici un rău, nu îi va face, Fiului tău. Deci, fii pe pace! Un fir de păr – îți mai spun iar – Nu îi va fi clintit, măcar!”
11 Ea a zis: ‒ Fie ca regele să-și aducă aminte de Domnul, Dumnezeul tău, pentru ca să-l împiedice pe răzbunătorul sângelui să mărească prăpădul. Astfel, ei nu-l vor nimici pe fiul meu. El a zis: ‒ Viu este Domnul că niciun fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ.
11 Atunci femeia i-a făcut regelui următoarea rugăminte: „Doresc ca regele să își amintească de numele Dumnezeul lui – de Iahve – pentru ca să îl împiedice pe cel care dorește să răzbune sângele celui mort mărind dezastrul prin omorârea fiului meu (care încă trăiește)!” Regele i-a zis: „Jur pe Iahve care este viu, că niciun fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”
11 Ea i-a zis: „Să-și aducă aminte regele de Domnul Dumnezeul tău pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească vărsarea de sânge și să nu-l nimicească pe fiul meu!”. El i-a zis: „Viu este Domnul că niciun [fir] de păr de pe capul fiului tău nu va cădea la pământ!”.
11 Ea a zis: „Să-și aducă aminte împăratul de Domnul Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească prăpădul și să nu mi se nimicească fiul!” Și el a zis: „Viu este Domnul că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”
11 Și ea a zis: Aducă‐și aminte împăratul, te rog, de Domnul Dumnezeul tău, ca să nu mai mărească răzbunătorul de sânge prăpădul și să nu piardă ei pe fiul meu. Și el a zis: Viu este Domnul, de va cădea un fir de păr al fiului tău la pământ.
Poporul, însă, a sărit Să-l apere și a vorbit: „Pe Ionatan, acum, voiești, Cu moartea să îl pedepsești? Dar nu e el acela care, Această izbăvire mare, Azi, a făcut-o-n Israel? Să nu te-atingi, cumva, de el! Viu este Domnu-ntr-adevăr, Căci nici măcar un fir de păr N-ai să clintești din capul lui, Căci doar cu voia Domnului, El, toată ziua, a lucrat!” Astfel, poporul l-a scăpat – Pe Ionatan – de moartea care Gata era a-l prinde-n gheare.
Vă rog, acuma, să luați Cu toți, ceva, și să mâncați, Căci vreau să știe fiecare, Că asta-i spre a sa scăpare. Nu vă veți pierde, așadar, Un fir de păr, din cap, măcar.”
Atuncea, Solomon a spus: „Să fie-Adonia adus! Dacă se-arată om cinstit, Afle că nu-i va fi clintit Un fir de păr. Va fi iertat! Dar de cumva voi fi aflat Vreo răutate-n el, să știe Cum că, ucis, are să fie!”
Sau dacă, cumva, îl lovește Cu mâna și se prăpădește Omul care a fost lovit, Cu moartea, fi-va pedepsit Acela care a ucis, De către cel care, am zis Că e, din partea mortului, Răzbunător al sângelui.
De vei jura și-ai să rostești „Viu este Domnul, ne-ncetat!” Și drept te vei fi arătat, Cu adevăru-mpodobit – Precum e cel neprihănit – Atuncea, neamurile toate, În El, sunt binecuvântate Și vor ajunge-n acest fel De-a se făli, apoi, cu El.
În urmă, Ionatan – mâhnit – În felu-acesta, a vorbit: „Du-te în pace, pe-al tău drum, Pentru că amândoi, acum – Față de Domnul – am jurat, Pe al Său Nume minunat, Zicând așa: „Domnul să fie, Între noi doi, pentru vecie. Domnul, între sămânța ta Și-ntre sămânța mea, va sta!” David – în urmă – s-a sculat Și pe-al său drum, el a plecat, În timp ce Ionatan apoi, Merse-n cetate, înapoi.
A fi ucis, când e-ntâlnit, De cel care l-a urmărit, Fiind – din partea mortului – Răzbunător al sângelui. Răzbunătorul, negreșit, Nu va putea fi-nvinuit Că l-a ucis pe ucigaș,
Iar dacă tu o să-ndrăznești, Copilele, să-mi asuprești, Sau de cumva vei căpăta Alte neveste, nu uita, Că nu un om este cu noi! Ci Dumnezeu, între noi doi, Ca martor, este așezat!
Avram privi la împărat Și-apoi, astfel a cuvântat: „Ridic mâna spre Dumnezeu Cel Prea Înalt, spre Domnul meu, Spre Ziditorul cerului Precum și al pământului,
Femeia zise: „Luminate Și prea mărite împărate, Te rog, mă iartă, că-ndrăznesc, Încă o vorbă să rostesc.” „Vorbește dar!” – a poruncit David, iar ea a glăsuit:
În urmă, marele-mpărat, Către Ioab a cuvântat: „Află că vreau să împlinesc Lucrul acesta, dar voiesc Să mergi chiar tu ca, înapoi, Să-l iei pe Absalom apoi.”