14 Oștirea Amoniților, Din depărtare, a văzut Tot ceea ce s-a petrecut, Fugind apoi, înspăimântată, De Abișai și a lui ceată. Toți, în cetate, au pătruns, Unde, în urmă, s-au ascuns. Apoi Ioab – și-ai săi – porniră Și la Ierusalim, veniră.
14 Fiii lui Amon, văzând că arameii au luat-o la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai și s-au retras în cetate. Atunci Ioab a oprit lupta și s-a dus la Ierusalim.
14 Fiii lui Amón au văzut că araméii au fugit și au fugit și ei din fața lui Abișái și au intrat în cetate. Ióab s-a întors de la fiii lui Amón și a venit la Ierusalím.
14 Și când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai și au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon și s-a întors la Ierusalim.
14 Și când au văzut copiii lui Amon că sirienii fugiseră, au fugit și ei dinaintea lui Abișai și au intrat în cetate. Și Ioab s‐a întors de la copiii lui Amon și a venit la Ierusalim.
Aur și-argint, el a luat, Din Siria; a mai prădat Moabul, căci l-a biruit. Ai lui Amon fii au venit La rând apoi, căci i-a bătut. Aceeași soartă au avut Și Filistenii și-Amalec Și toți aceia care trec Ai lui Hadadezer, cel care, Părinte, pe Rehob, îl are, Și care fost-a împărat, Fiind la Țoba-nscăunat.
În anul următor, apoi – Pe vremea când, pentru război, Toți împărații își strângeau Oștirea și se pregăteau – Ioab, cu toată oastea lui, Din țara Israelului, A fost trimis să cucerească Și-n urmă-apoi să pustiască Întreg ținutul cel pe care Poporul lui Amon îl are. El, de la David, a primit Poruncă de-a fi-ncercuit Cetatea Raba. Imediat, Ioab, la luptă, a plecat, În timp ce David a rămas Singur acasă-n acel ceas. El, la Ierusalim, ședea Și de acolo cârmuia.
Peste cei trei, pus cel mai mare, Fusese Abișai, cel care, Fiu al Țeruiei, se vădea, Iar pe Ioab, frate-l avea. El, sulița, și-a învârtit Și-atunci trei sute au pierit, Dintre vrăjmași. În acest fel, E cunoscut în Israel, Iar dintre cei trei, s-a vădit A fi apoi, cel mai vestit.
De-aceea, împăratu-a zis Către-Abișai, îngândurat: „Nu știu ce s-o fi întâmplat. Gândit-am că Șeba – cel care, Pe Bicri, drept părinte-l are – Mai mult rău poate a ne face, Dacă îl vom lăsa în pace, Decât e răul cel făcut De Absalom, cum am văzut. De-aceea, eu gândesc că-i bine, Să pleci chiar tu. Ia dar, cu tine, Pe slujitorii cei pe care În slujbă-al tău stăpân îi are, Și-apoi, în grabă să plecați, Pe Șeba să îl căutați, Ca nu cumva, să își găsească, Un loc, ca să se-adăpostească. De-n vreo cetate va pătrunde, De noi, se va putea ascunde.”
Când Abișai, acela care, Țeruia, drept fecior, îl are, A trebuit să ducă-apoi, Cu Edomiții, un război, Din ai Edomului copii Ucis-a optsprezece mii. I-a nimicit, în locul care, Drept „Valea Sării”, nume-și are.