Apoi le-a spus la fiecare, Ce drepturi, împăratul are. Cuvintele care le-a zis El, într-o carte-apoi le-a scris, Ca-ntotdeauna să se știe Ce drepturi are-o-mpărăție. Această carte s-a adus Și-n fața Domnului s-a pus. Poporu-apoi a fost lăsat Să plece – neîntârziat – Spre casă. Astfel, fiecare S-a-ntors la casa ce o are.
Cel care este domnitor Nu va lua de la popor, Nimic din ce se dovedește Cum că poporul stăpânește. Nu-i va lua poporului, Nimica, din moșia lui, Ci tot ceea ce o să dea Fiilor săi, are să ia Numai din partea cea pe care În stăpânire el o are, Pentru ca nimeni, niciodat’, Să nu fie îndepărtat Din moștenirea lui. Mereu, Rămâne-va poporul Meu, Stăpân, astfel, pe-a lui moșie Și-nlăturat nu o să fie!”
Când îi voi zice, bunăoară, Omului rău, că o să moară – Iar tu nu o să te grăbești Ca vestea să i-o-mpărtășești Spre a-l opri din calea lui Și să scapi viața omului, Iar omul care este rău Piere pentru păcatul său – Să știi că te voi căuta, Căci am să cer, din mâna ta, Sângele omului acel!
Viața lui Saul s-a vădit Un lung război – necontenit – Crâncen și neîndurător, În contra Filistenilor. Saul, de câte ori găsise Un om care se dovedise Voinic și tare, îi cerea Să-i șeadă-apoi, alăturea.
Preoți erau, pentru popor, Dar rea era purtarea lor. Atunci când cineva venea La Domnul și Îi aducea O jertfă spre a-I fi-nchinată, Preoți-și trimiteau, îndată, Sluga, când carnea se fierbea.
Față de tine, s-au purtat Așa precum s-a arătat Întotdeauna, de când Eu, Din al Egiptului jug greu, L-am scos și l-am eliberat. Alți dumnezei și-a căutat Și-apoi, pe-aceia i-a slujit. Pe Mine-n schimb, M-a părăsit.
Către întregul Israel, A zis, în urmă, Samuel: „Iată că eu v-am ascultat În tot ce-ați spus și-un împărat V-am rânduit astfel, apoi, Așa precum cerut-ați voi.
Pe-ai voști’ părinți i-am înștiințat Din ziua-n care i-am scăpat Din al Egiptului ținut Și până azi, cum ați văzut. Din zori de zi, le-am spus mereu: „Să ascultați de glasul Meu!”