„Îmi pare rău că, împărat, Pe Saul, Eu l-am așezat, Pentru că iată – văd prea bine – Că se abate de la Mine Și nu ține cuvântul Meu, Să-l împlinească, tot mereu.” Când Samuel a auzit Aceste vorbe, s-a mâhnit Tare, în suflet, și-a strigat Întreaga noapte – ne-ncetat – La Domnul Dumnezeul său, Căci el se necăjise rău.
Dacă vreunuia-i lipsește Înțelepciunea, trebuiește S-o ceară de la Dumnezeu, Pentru că El o dă, mereu, Cu mână largă, tuturor Acelora care o vor. Au s-o primească fiecare, Căci El o dă fără mustrare.
Nu suntem noi, la secerat? Nu avem, grâne, de-adunat? La Domnul, voi striga apoi, Și-ndată tunete și ploi, El va trimite, negreșit. Atunci vă veți fi dumirit Ce mare rău voi ați făcut, În clipa-n care ați cerut Să vi se dea un împărat.”
Moise, atuncea, l-a trimis Pe-Aron, în grabă, și i-a zis: „Du-te, cădelnița de-ți ia! Foc de pe-altar să pui în ea! Pui și tămâie, după care, Pentru întreaga adunare, Fă ispășire – negreșit – Pentru că Și-a dezlănțuit Domnul, acum, din nou, mânia Și iată, a-nceput urgia!”
Cei doi căzură la pământ Și au strigat: „O, Doamne sfânt! Tu, Dumnezeul tuturor, Domn peste duhurile lor, Tu știi că a păcătuit Un singur om! Va fi lovit, Acum, pentru greșeala lui, Întreg poporul Domnului? Pentru-ale lui păcate, oare, Lovești întreaga adunare?”
Moise, atunci, s-a mâniat Și către Domnul, a strigat: „Nu căuta la al lor dar! Nu le-am luat nici un măgar Și toată lumea a văzut Că nici un rău nu le-am făcut!”
Păcatul lui e foarte mare! Dacă voiești, îi dă iertare! De nu Te învoiești, mai bine, Te rog, ca să mă ștergi, pe mine, Din cartea Ta, din al Tău scris!”
Deci, de nimic – dragii mei frați – Nicicând, să nu vă-ngrijorați. În orice lucru, tot mereu, Aduceți-I lui Dumnezeu, La cunoștință, cererea Pe care voi o veți avea, Alături de mulțumiri multe Și rugăciuni, ca să v-asculte.
În urmă, Samuel s-a dus În fața lor și-astfel, le-a spus: „Să strângeți dar, în graba mare, A lui Israel adunare, La Mițpa, unde – pentru voi – Eu am ca să mă rog apoi, Lui Dumnezeu.” Toți au făcut
Iar astăzi, iată, ați venit Aicea, și v-ați lepădat De Domnul Cel adevărat – De singurul vost’ Dumnezeu – Care v-a izbăvit, mereu, Din toate relele apoi, Din suferințe și nevoi. Iată că ați venit la El, Și I-ați vorbit, în acest fel: „Alege-ne un împărat Și-așează-l peste noi, îndat’!” Acum, să vă înfățișați În fața Domnului. Să stați, În ale voastre seminții Și după ale voastre mii.”
Când pe Nahaș – acel pe care Amon, drept împărat, îl are – Voi l-ați văzut că a pornit În contra voastră, ați venit Și mi-ați cerut un împărat. „Nu!”– spus-ați când v-ați adunat – „Ci vrem un împărat apoi, Cari să domnească peste noi.” Și totuși, Împărat – mereu – Vă era Domnul Dumnezeu.
Unde e împăratul tău, Să vină-n ceasu-acesta rău Ca, în cetăți, să-ți dea scăpare? Unde îți sunt aceia care, Judecători i-ai rânduit Și despre care ai vorbit: „Un împărat și domn să-mi dai!”?
Apoi, neamul lui Israel Spre Samuel și-a ridicat Privirile și-a cuvântat: „Roagă-L pe Domnul, pentru noi, Să nu murim cumva apoi, Căci la păcatele pe care Le-am săvârșit fără-ncetare, Acum ne-am mai adăugat Un altul, când, un împărat, Să ni se pună, am cerut.”
O clipă nu mi-a dat prin gând, Să-mi fac păcate încetând Ca să mă rog lui Dumnezeu, Pentru popor. Astfel, mereu, Am să v-arăt calea cea bună – Calea cea dreaptă – și-mpreună Să o urmăm cu toți apoi.