2 Mai marii peste Filisteni, Cu oștile-au înaintat, Pe care-n cete, le-au grupat. Cei care-o ceată-alcătuiau, O sută-n număr se vădeau. Cetele mari, de Filisteni, Aveau o mie de oșteni. David și-ai săi îl însoțeau, Pe-Achiș, și-n urmă, se aflau.
Pornind de la râul Șihor Cari merge – în curgerea lui, Spre marginea Egiptului – Și până la hotarul care Ecronu-n miazănoapte-l are. Ținutu-acesta Canaanit, De drept, trebuie socotit. Cinci domni acolo-s, bunăoară, Care din Filisteni, coboară: Unul, la Gaza, e aflat; Altu-n Asdod e împărat; Unul, în Ascalon, domnește, Altul, în Gat, împărățește, Iar ultimul dintre acei Este-n Ecron. Pe lângă ei, Ținutul – precum bine știți – E stăpânit și de Aviți.
Toți Filisteni-au întrebat: „Ce jertfă vom avea de dat, Pentru ca-ntreaga noastră vină, În seamă, să nu se mai țină?” „Cinci umflături, voi să luați, Din aur” – au zis ei. „Să dați, Apoi, cinci șoareci făuriți Din aur. Trebuie să știți Că numărul șoarecilor – Precum și-al umflăturilor – E-asemenea numărului Mai marilor poporului. Urgia care v-a lovit Și, peste ei, a bântuit.
Familia lui a fost urmată De a lui Dan, unde, mai mare, Ahiezer a fost și care E-al lui Amișadai fecior. Ea era-n coada tuturor, Căci dacă tabăra pornea, Al ei șir, ea îl încheia.
Și din Manase au venit Mulți oameni, care s-au unit Cu David, când s-a dus apoi, Să-i însoțească la război Pe Filistenii cari plecară, Pe Saul, de îl atacară. Dar nu au fost de ajutor, Oștirii Filistenilor, Căci după ce s-au sfătuit, Toți Filistenii au găsit Că este mult mai bine-apoi, Să îi trimită înapoi Pe David și pe-ai săi oșteni, Căci cei mari – dintre Filisteni – În acest fel, au judecat: „David nu trebuie lăsat Să lupte-alăturea de noi, Să nu se dea, cumva, apoi, Cu Saul – cu stăpânul său – Și astfel, să ne facă rău.”