2 David, în aceste fel, a zis: „Când împăratul m-a trimis La tine, el mi-a poruncit: „Veghează dar, necontenit, Să nu mai afle nimenea, Nimic, despre porunca mea, Cu care te-am trimis la drum, Sau despre ce-am vorbit acum!” De-aceea, eu am stabilit Un loc în care, negreșit, Urmează să mă întâlnesc Cu oamenii cari mă-nsoțesc.
2 David i-a răspuns preotului Ahimelek: ‒ Regele mi-a încredințat o misiune, zicându-mi: „Nimeni să nu știe nimic despre misiunea în care te-am trimis și pe care ți-am încredințat-o“. Iar cu oamenii mei am hotărât un anume loc de întâlnire.
2 David i-a răspuns preotului Ahimelec: „Regele mi-a poruncit să fac ceva, spunându-mi: «Misiunea în care te-am trimis și pe care ți-am încredințat-o, să fie un secret pentru orice alt om!» Și am decis împreună cu oamenii mei un anume loc de întâlnire.
2 Davíd a venit la Nob, la Ahimélec, preotul. Lui Ahimélec i-a fost teamă când l-a întâlnit pe Davíd și i-a zis: „De ce ești singur și nu e nimeni cu tine?”.
2 David a răspuns preotului Ahimelec: „Împăratul mi-a dat o poruncă și mi-a zis: ‘Nimeni să nu știe nimic de pricina pentru care te trimit și de porunca pe care ți-am dat-o.’ Am hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei.
2 Și David a zis lui Ahimelec preotul: Împăratul mi‐a dat o însărcinare și mi‐a zis: Să nu știe nimeni nimic despre însărcinarea cu care te trimit și ce ți‐am poruncit; și am rânduit pe tineri în cutare și cutare loc.
Într-adevăr, la început, Până când nu au apărut Unii, care erau veniți, Trimiși de Iacov, el – să știți – Că împreună s-a aflat, Cu Neamurile și-a mâncat Cu ele, însă, s-a ferit Și-a stat deoparte, liniștit, Când acești frați au apărut, Căci el, atuncea, s-a temut, De cei care-l înconjurau Și, împrejur, tăiați erau.
Vorbiți, mereu, doar cu măsură Și căutați să vă feriți, Ca nu cumva, să vă mințiți Unii pe alții, căci acum, Nu mai sunteți, pe vechiul drum, Pentru că voi v-ați dezbrăcat, De omul vechi; v-ați lepădat De faptele ce le-a avut Omul acela, din trecut.
Bătrânul zise: „Știu prea bine, Dar află c-a venit la mine Un înger al lui Dumnezeu – Pentru că sunt proroc și eu – Și-n felu-acesta, mi-a vorbit: „Du-te și adă-l, negreșit, Pe acel om, la tine-acasă. Așează-l dar, la a ta masă, Dă-i să mănânce și să bea!” Bătrânul, însă, îl mințea, Căci n-a venit nimeni la el, Să îi vorbească-n acest fel.
David a spus: „Gândit-am eu, Cum că Doeg nu va putea, De veste, ca să nu îi dea Lui Saul, căci m-a întâlnit Atunci când m-am adăpostit La Nob. Motivul morții lor – A tuturor sufletelor Din casele tatălui tău – Sunt eu. Îmi pare tare rău, De ceea ce s-a petrecut, De tot ce Saul a făcut.
La sine, fiica, și-a chemat. Mical, în grabă, a venit, Iar el a întrebat răstit: „Spune-mi, de ce m-ai înșelat Și pe vrăjmaș, tu l-ai scăpat?” Mical răspunse: „N-am putut Să îl opresc, căci de făcut, Nimic – în față-i – nu puteam, Pentru că tare mă temeam, Ca nu cumva să mă omoare! Ce-aș fi putut să face eu, oare? „De nu mă lași să plec”, mi-a spus, Am să te-omor!” Apoi, s-a dus.”
Doeg – cel care Edomit Era, și care l-a slujit Pe Saul – zise: „L-am văzut Pe David, când el a trecut Pe la Ahimelec – cel care, Pe Ahitub, părinte-l are. El, preot este, împărate, Chiar în a Nobului cetate.