9 Când Ionatan l-a auzit, În felu-acesta, i-a vorbit: „Te rog, nu te gândi, cumva, Că dacă, întâmpla-se-va, Să aflu vești de-a ta pieire, Nu voi veni să-ți dau de știre!”
9 Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ți dau de știre dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu și amenință să te ajungă!”
În urmă, Ionatan – mâhnit – În felu-acesta, a vorbit: „Du-te în pace, pe-al tău drum, Pentru că amândoi, acum – Față de Domnul – am jurat, Pe al Său Nume minunat, Zicând așa: „Domnul să fie, Între noi doi, pentru vecie. Domnul, între sămânța ta Și-ntre sămânța mea, va sta!” David – în urmă – s-a sculat Și pe-al său drum, el a plecat, În timp ce Ionatan apoi, Merse-n cetate, înapoi.
Când astă veste-ngrozitoare A auzit-o Ionatan, S-a dus și despre acest plan, Pe David l-a-nștiințat de-ndată, Spunându-i astfel: „Al meu tată, Să te omoare-acum, voiește. Ai grijă dar, și te păzește! Ascunde-te, iar dimineață, Cu nimenea să nu dai față,
Căci ies pe câmp, cu tatăl meu. Am să-i vorbesc – acolo – eu, Iar când are să-mi vină bine, Am să aduc vorba, de tine. Vreau ca să aflu ce mai pune La cale, ca să pot a-ți spune.”
Arată-ți dragostea curată, Față de robul tău, căi iată, Un legământ tu ai făcut, Pe care Domnul l-a văzut. Acum, dacă în a mea fire, Găsi-vei vreo nelegiuire, Tu însuți curmă viața mea, Căci nici un preț nu are ea! Ce rost, ca să mă duci, mai are, În fața tatălui tău, oare?”