3 David a zis și a jurat: „Al tău părinte a aflat Că-n față-ți, trecere, am eu, Și-a zis atunci: „Fiului meu, Nu trebuie nicicând a-i spune, Că vreau – pe David – a-l răpune, Căci se-ntristează, de cumva, Are să afle-așa ceva.” Dar viu e Domnul Dumnezeu – Precum și-al tău suflet – căci eu Sunt numai la un pas de moarte, Dacă așa o să se poarte Și de acuma înainte, Față de mine-al tău părinte.”
3 Dar David a jurat din nou și a zis: ‒ Tatăl tău știe foarte bine că am găsit bunăvoință înaintea ta și trebuie să-și fi zis: „Să nu știe Ionatan lucrul acesta, căci s-ar întrista“. Cu adevărat, viu este Domnul și viu este sufletul tău că între mine și moarte nu este decât un pas.
3 Dar David a jurat din nou, zicând: „Este o certitudine faptul că tatăl tău a auzit că sunt apreciat de tine; și s-a gândit: «Să nu știe Ionatan acest lucru; pentru că s-ar întrista.» Dar cât este de adevărat că Iahve este viu și că sufletul tău este viu, te asigur că între mine și moarte nu mai este decât un pas!”
3 Davíd a jurat din nou: „Tatăl tău știe că am aflat har înaintea ta și a zis: «Să nu știe Ionatán, ca să nu se întristeze!». Însă viu este Domnul și viu este sufletul tău că doar un pas este între mine și moarte!”.
3 David a zis iarăși, jurând: „Tatăl tău știe bine că am căpătat trecere înaintea ta și va fi zis: ‘Să nu știe Ionatan, căci s-ar întrista.’ Dar viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu este decât un pas între mine și moarte.”
3 Și David a jurat iarăși și iarăși și a zis: Tatăl tău știe bine că am aflat har în ochii tăi și zice: Să nu știe Ionatan aceasta ca să nu se întristeze. Dar cu adevărat, viu este Domnul și viu este sufletul tău, nu‐i decât un pas între mine și moarte.
Ilie s-a apropiat De Elise și-a cuvântat: „Rămâi aici, pentru că eu Trimis am fost, de Dumnezeu, Pân’ la Iordan.” Atuncea el Răspunse-ndată-n acest fel: „Îți spun, pe viul Dumnezeu Și pe-al tău suflet viu, că eu, Nicicând, n-am să te părăsesc. Iată că vreau să te-nsoțesc Și am să merg cu tine-acum.” Apoi, ei și-au văzut de drum.
David, în sinea lui, și-a zis: „Cred că-ntr-o zi voi fi ucis, De Saul. Astfel, cel mai bine Poate să fie pentru mine, În țara Filistenilor, Pentru că doar în țara lor, Saul n-o să mă urmărească Și n-o să mă mai hăituiască Prin al lui Israel ținut. Ce-mi mai rămâne de făcut? Să plec la Filisteni și-astfel, Mă va lăsa în pace, el, Căci n-am să-i mai apar în față Și voi putea scăpa cu viață.”
Acuma însă, eu mi-am zis Precum că viu e Dumnezeu Și al tău suflet, tot mereu, Că Domnul, astăzi, te-a oprit Din drum și n-a îngăduit, Sânge să verși. Cei ce sunt răi, Toți cei ce sunt dușmanii tăi Și care-ți vor doar răul ție, Asemeni lui Nabal să fie!
Ilie s-a apropiat De Elise și-a cuvântat: „Rămâi aici, pentru că eu Trimis am fost, de Dumnezeu, La Ierihon.” Atuncea el Răspunse-ndată-n acest fel: „Îți spun, pe viul Dumnezeu Și pe-al tău suflet viu, că eu, Nicicând, n-am să te părăsesc. Iată că vreau să te-nsoțesc.” Sfârși de cuvântat și-apoi, La Ierihon s-au dus cei doi.
Însă-nainte de-a fi dus, Lui Elisei, așa i-a spus: „Rămâi aici, pentru că eu Trimis am fost, de Dumnezeu, Ca să mă duc pân la Betel.” Dar Elisei îi zise-astfel: „Îți spun, pe viul Dumnezeu Și pe-al tău suflet viu, că eu, Nicicând n-am să te părăsesc. Iată că vreau să te-nsoțesc.” După ce-a cuvântat astfel, Cei doi plecară, spre Betel.
La Eli și așa i-a spus: „Te rog, mă iartă, domnul meu, Și află dar, precum că eu Sunt chiar femeia care-a stat, În acest loc și s-a rugat, Din inimă, lui Dumnezeu.
Când oamenii jură, cumva, Au să se jure pe ceva Ce e mai mare decât ei, Căci jurământul – dragii mei – Este o chezășie care Va pune capăt la oricare Neînțelegere iscată.
Dar împăratul Zedechia, Cu jurământ, lui Ieremia, Îi zise-n taină: „Viu, mereu, E al nost’ Domn și Dumnezeu Care ne-a dat viață la toți, Căci fără nici o frică poți – Acuma – ca să îmi vorbești! Nu trebuie să te ferești, Pentru că nu te voi urî Și nici nu te voi omorî. Ba mai mult, nu vei fi lăsat În mâna celor ce-au cătat Ca să-ți ia viața.” Ieremia
De vei jura și-ai să rostești „Viu este Domnul, ne-ncetat!” Și drept te vei fi arătat, Cu adevăru-mpodobit – Precum e cel neprihănit – Atuncea, neamurile toate, În El, sunt binecuvântate Și vor ajunge-n acest fel De-a se făli, apoi, cu El.
„Viu este Domnul Dumnezeu”– Zise Iutai – „și tu-mpărate, Că am să te urmez, în toate. Oriundea ai să te găsești – Fie că mori sau că trăiești – Acolo am să fiu și eu, Căci vreau să stau cu domnul meu.”
Saul, atunci când l-a zărit Pe David care a pornit În contra Filisteanului, Îi zise căpitanului Oștirii sale: „Vreau să știu, Cine-i acesta? Al cui fiu, E tânărul acesta, oare?” Abner, care era mai mare Peste oștire, s-a uitat La Saul și-a răspuns, mirat: „Pe al tău suflet, împărate, Nu pot răspunde – din păcate – Pentru că nu știu cine este.”
Viața-ți va sta – să iei aminte! – Nehotărâtă, înainte. Vei tremura înspăimântat, Ziua și noapte, ne-ncetat. De viața sa, nimeni din voi, Sigur, nu va mai fi apoi.
Când Ionatan l-a auzit, A zis: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri, căci tatăl meu, Nimic nu face până când Îmi spune ce și-a pus în gând. De ce să îmi ascundă, oare, Faptul că vrea să te omoare? Stai liniștit – atât îți zic – Căci n-ai ca să pățești nimic!”