25 Saul, atunci, a glăsuit: „Mergeți la David înapoi, Și astfel să îi spuneți voi: „Iată-mpăratul nu îți cere Să-i dai nici zestre, nici avere, Ci doar un lucru, de-ai putea: O sută de prepuțuri vrea – Din ale Filistenilor. Atunci, pentru tot răul lor, El o să fie răzbunat.” Așa vorbea, căci a-ncercat, Ca Filistenilor să-i cadă David, în felu-acesta, pradă.
25 Atunci Saul a zis: „Așa să-i vorbiți lui David: «Regele nu dorește zestre, ci o sută de prepuțuri de-ale filistenilor, astfel încât regele să fie răzbunat pe dușmanii lui»“. Saul însă plănuia să-l facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.
25 acesta le-a zis: „Așa să îi vorbiți lui David: «Ca să îți dea mireasa, regele nu dorește alt preț decât pielea care acoperă glandul de la o sută de filisteni; și astfel, regele să fie răzbunat pe dușmanii lui!»” De fapt, punându-i această condiție, Saul dorea să îl facă pe David să fie omorât de mâinile filistenilor.
25 Saul a zis: „Așa să-i spuneți lui Davíd: «Regele nu dorește nicio zestre, ci doar o sută de prepuțuri de la filisténi, ca regele să se răzbune împotriva dușmanilor săi”. Saul avea de gând să-l facă pe Davíd să cadă în mâna filisténilor.
25 Saul a zis: „Așa să vorbiți lui David: ‘Împăratul nu cere nicio zestre; ci dorește o sută de prepuțuri de ale filistenilor, ca să-și răzbune pe vrăjmașii lui.’” Saul avea de gând să facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.
25 Și Saul a zis: Așa să ziceți lui David: Împăratul nu dorește zestre, ci o sută de tăieri împrejur de ale filistenilor, ca împăratul să fie răzbunat pe vrăjmașii săi. Și Saul avea de gând să facă pe David să cadă de mâna filistenilor.
Saul, pe David, l-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Iată, pe fiica mea cea mare – Cea cari Merab, drept nume, are – Am hotărât să ți-o dau ție De-acuma, spre a-ți fi soție. Un lucru vreau să împlinești: Cu vitejie să-mi slujești, Purtând războaiele pe care, Al nostru Dumnezeu le are.” În acest fel, Saul vorbea, Pentru că-n sinea lui gândea: „Nu vreau, mâna, pe el a-mi pune. Las Filistenii a-l răpune.”
Ziua aceea s-a vădit Obositoare, negreșit, Pentru bărbații cei pe care Neamul lui Israel îi are. Saul, pe-al său popor, l-a pus, Atunci, să jure, și a spus: „Mereu, să fie blestemat Omul care va fi mâncat Din pâine, până se-nserează, Până când umbrele se-așează, Și până n-am să mă răzbun Pe-ai mei dușmani și-am să-i răpun!” Și nimenea nici n-a mâncat Până când seara s-a lăsat.
În ăst fel, doborât-am eu, Leul, sau ursul, tot mereu. Iată, cu Filisteanu-acel, Se va-ntâmpla-n același fel, Căci netăiatul împrejur A cutezat s-arunce-n jur, Ocări, care, pe Israel, Căzut-au. Dar nu știe el Că o să fie pedepsit, Căci cu ocări a azvârlit În oștile lui Dumnezeu, Acel care e viu, mereu!”
David, pe cei ce s-au aflat În jurul lui, i-a întrebat: „Ce are să se facă, oare, Celui care o să-l omoare Pe Filistean și-n acest fel, Ridică, de pe Israel, Ocara ce s-a aruncat? Cum de, ăst om a cutezat – Cari netăiat e împrejur – S-arunce cu ocară-n jur, Pe oștile lui Dumnezeu, Acela care-I viu, mereu?”
Iosua-ndată a-mplinit Ceea ce Domnul i-a cerut. Cuțitele și le-a făcut Și-apoi cu ele a tăiat Întreg poporul adunat În jurul său. A făcut tot Pe dealul chemat Aralot.
Iacov, pentru că o iubea Pe cea mai mică, a vorbit: „Ascultă dar, cum m-am gândit: Eu, șapte ani, am să-ți slujesc, Iar pe Rahela o primesc Drept plată, pentru munca mea, Căci soață vreau să-mi fie ea.”
La Iș-Boșet, soli, a trimis David apoi și-astfel i-au zis: „Să-mi dai nevasta, negreșit, Cu care fost-am logodit Și-o sută de prepuțuri, eu – De Filisteni – socrului meu, A trebuit apoi, să-i dau, Ca pe Mical, să pot s-o iau.”