Preotul zise: „Iată, eu Păstrez aici – în cortul meu – Chiar sabia unui oștean, Care fusese Filistean. Îl știi prea bine – negreșit – Căci, Goliat, el s-a numit. Tu te-ai luptat cu el, odată, În valea care e chemată „A terebinților”. Știi bine Că a căzut ucis, de tine. Sabia este învelită Într-un covor și e pitită În spatele efodului. Aici, o altă armă nu-i. Dacă îți place și o verei, Poți, liniștit, ca să o iei.” David răspunse: „Foarte bine! E potrivită, pentru mine, Căci nu mai este – ca și ea – O sabie asemenea. Adu-mi-o, rogu-te, căci vreau – Când plec – cu mine să o iau!”