10 Priviți-mă! Eu sunt acel Cari, astăzi, peste Israel, Arunc ocară! Căutați Un om, pe care să mi-l dați Ca să mă lupt cu el apoi, Să ia ocara de pa voi!”
10 Filisteanul a continuat: „Ridiculizez și sfidez astfel unitățile de luptă ale lui Israel! Dați-mi un bărbat care să fie capabil să se lupte cu mine!”
David a zis: „Tu vii la mine, Și ai o sabie cu tine. Mai ai și sulița cea mare, Precum și scutul tău cel tare. Dar iată că la tine, eu, În Numele lui Dumnezeu – Al Domnului oștirilor, Din al lui Israel popor – Acuma vin, și-atât îți spun: Află că am să te răpun, Pentru că tu – neîncetat – Ocară doar, ai aruncat, Asupra oștilor pe care, Al nostru Dumnezeu le are.
În ăst fel, doborât-am eu, Leul, sau ursul, tot mereu. Iată, cu Filisteanu-acel, Se va-ntâmpla-n același fel, Căci netăiatul împrejur A cutezat s-arunce-n jur, Ocări, care, pe Israel, Căzut-au. Dar nu știe el Că o să fie pedepsit, Căci cu ocări a azvârlit În oștile lui Dumnezeu, Acel care e viu, mereu!”
Atunci când fost-a înștiințat De hotărâre, Sambalat – Cel care este Horonit – Cu Tobia – cel Amonit – Și cu Gheșem – acela care Arab fusese, din născare – Iute-și bătură joc de noi Și-n acest fel au zis apoi: „Ce faceți voi? Ce încercați? Voiți ca să vă răsculați Contra-mpăratului?” Iar eu
Iar pe poporul Israel, Mereu doar l-a batjocorit. Atunci, în față i-a ieșit Chiar Ionatan, acela care Pe Șimea, drept părinte-l are, Frate cu David. Mâniat, Pe Filistean l-a atacat. Jos, la pământ, la doborât Îndată, și l-a omorât.
Acum Eu – Nebucadențar – Slavă Îi dau și-L laud iar, Pe Împăratul cerului, Căci toate lucrurile Lui Adevărate sunt, mereu. Căile Lui, văzut-am eu Că drepte sunt, necontenit. Putere, El a dovedit, Pentru că să-l smerească știe, Pe cel ce umblă cu mândrie!”
„Domnul a zis: „Cel înțelept Să nu se țină că-i deștept. Să nu se laude că are, Cumva, înțelepciune mare. Dacă e tare cineva Să nu se laude, cumva, La nimeni, cu a lui tărie. Bogatul, cu-a lui bogăție, Să nu se laude nici el.
Urmează Eleazar – cel care, Pe Dodo, drept părinte-l are, Și pe Ahohi. El a stat Alăturea de împărat, Fiind în rândul celor trei Oșteni ai săi. David, cu ei, Să țină piept a reușit – Pe înălțimi – când potopit, De Filisteni – într-un război – Fost-a poporul, dând ‘napoi.
Poate că Domnu-a auzit, Tot ce Rabșache a rostit. De-Asirieni a fost trimis, Iar vorbele care le-a zis, Pe Domnul Îl batjocoresc. De-aceea eu, acum, gândesc Precum că Domnul Dumnezeu – Cel care este viu, mereu – Nu va lăsa nepedepsite Vorbele care-au fost rostite. O rugăciune-n acest ceas, Pentru cei care-au mai rămas, Vreau să îți fac, acuma, eu, Să-i înalți tu, lui Dumnezeu.”