Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




1 Samuel 15:11 - Biblia în versuri 2014

11 „Îmi pare rău că, împărat, Pe Saul, Eu l-am așezat, Pentru că iată – văd prea bine – Că se abate de la Mine Și nu ține cuvântul Meu, Să-l împlinească, tot mereu.” Când Samuel a auzit Aceste vorbe, s-a mâhnit Tare, în suflet, și-a strigat Întreaga noapte – ne-ncetat – La Domnul Dumnezeul său, Căci el se necăjise rău.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

11 „Îmi pare rău că l-am făcut pe Saul rege, pentru că s-a abătut de la Mine și nu a împlinit poruncile Mele“. Samuel s-a mâhnit și a strigat către Domnul toată noaptea.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 „Regret că l-am pus pe Saul rege; pentru că a deviat de la drumul ascultării de Mine și nu a respectat poruncile Mele.” Samuel a fost trist și a strigat spre Iahve toată noaptea.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 „Îmi pare rău că l-am pus pe Saul rege. A încetat să mă urmeze și nu a împlinit cuvintele mele”. Samuél s-a întristat și a strigat către Domnul toată noaptea.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine și nu păzește cuvintele Mele.” Samuel s-a mâhnit și toată noaptea a strigat către Domnul.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 Mă căiesc că am pus pe Saul împărat, căci s‐a abătut de pe urma mea și n‐a împlinit cuvintele mele. Și Samuel s‐a mâhnit foarte mult și a strigat către Domnul toată noaptea.

Gade chapit la Kopi




1 Samuel 15:11
44 Referans Kwoze  

Când auzit-a Samuel, Vorbirea lui, a zis, astfel: „Un singur lucru pot să-ți spun: Tu ai lucrat ca un nebun, Pentru că iată, n-ai păzit Poruncile ce le-ai primit, Chiar de la Domnul Dumnezeu. El ar fi întărit, mereu, Domnia ta, în Israel.


Nu-i înspre Ziditorul său. Atuncea, Lui i-a părut rău Că l-a făcut pe om. Mâhnit, În al Său cuget, a rostit:


Ai mei ochi plâng, pentru că iată Că Legea Ta este călcată.


Pe când îngerul Domnului Își întinsese brațul lui – Către Ierusalim, cătând Spre-al nimici cât mai curând – Domnul, din ceruri, S-a căit De răul ce s-a săvârșit; A zis dar, îngerului care Se pregătise să omoare, Poporul din Ierusalim: „Gata! E timpul să sfârșim!” – Și a adăugat apoi – „Îți trage brațul, înapoi!” Lângă o arie ședea Îngerul Domnului, iar ea Fusese-a unui Iebusit Care, Aravna, s-a numit.


Să vină și să se grăbească, Un cântec să alcătuiască, De jale, numai despre noi, Ca să putem plânge apoi!


Cuvintele, de el rostite, Drept mincinoase-s dovedite Și pline de-nșelătorie, Pentru că el nu vrea să știe Ceea ce-nseamnă-nțelepciune Ca să lucreze-n fapte bune.


Din clipa ‘ceea, Samuel Nu l-a mai căutat, defel, Pe Saul, nici nu l-a zărit Până atunci când a murit. Însă l-a plâns, neîncetat, Din clipa-n care l-a chemat Domnul la El și i-a vorbit, Zicând apoi că S-a căit Căci în Israel – împărat – Pe Saul, El l-a așezat.


Doar pe Agag, el l-a cruțat. Apoi, în viață-a mai lăsat Vitele grase, miei și oi Și-asemenea cei mai buni boi. Dar Saul nu a împlinit Poruncile ce le-a primit, Căci n-a șters, cu desăvârșire, Tot ce-a-ntâlnit, de peste fire. El s-a gândit că are rost Ca să omoare doar ce-i prost Și ce-a crezut el că se cheamă A fi de nebăgat în seamă.


Te pregătește dar, de drum! Du-te la Amalec acum, Să-l nimicești de peste fire! Să nu faci vreo deosebire, Ci să ucizi femei, bărbați, Copii și prunci – tot ce aflați! Să nu cruțați măgari sau boi, Cămile sau turme de oi.”


Omul neprihănit trăiește Doar prin credința ce-o vădește; Dar dacă-n urmă, înapoi, Are să dea omul apoi, Sufletul Meu – în acest fel – Nu va găsi plăcere-n el”.


Dușmanul”. Acum, ascultați: Iubiți și binecuvântați Pe cei care vă dușmănesc, Iar celor care vă urăsc, Bine le faceți! Vă rugați – Dacă sunteți persecutați – Pentru cei cari vă asupresc, Pentru cei cari vă prigonesc.


Iar dacă voi vedea că încă N-am să fiu ascultat de voi, Pe-ascuns eu am să plâng apoi, Căci sunteți plini doar de mândrie Și pentru că în grea robie – Smulsă fiind din țara Lui – Va merge turma Domnului.


O, dacă era capul meu Cu apă plin, plângeam mereu. Ochii de mi-ar fi fost izvor De lacrimi pentru-al meu popor Și pentru morții cei pe care Fiica poporului îi are, Eu aș fi plâns, nemângâiat, Noapte și zi, neîncetat!


Însă pe cei care sunt răi, Mergând pe ocolite căi, Să-i pedepsească Dumnezeu! Să fie nimiciți, mereu! Pacea, în Israel, să vie, Să stăpânească pe vecie!


Domnul, din ceruri, a jurat Și-n acest fel a cuvântat: „Iată că Tu Te dovedești, Preot în veac precum că ești, După o rânduială care, Numai Melhisedec o are.”


Cu toate că eu îi iubesc, Potrivnici ei se dovedesc; Dar eu alerg să îmi pot spune Necazul meu, în rugăciune.


Necredincioși se dovedeau, Precum părinții lor erau. Ca și un arc înșelător, L-au părăsit pe Domnul lor.


O clipă nu mi-a dat prin gând, Să-mi fac păcate încetând Ca să mă rog lui Dumnezeu, Pentru popor. Astfel, mereu, Am să v-arăt calea cea bună – Calea cea dreaptă – și-mpreună Să o urmăm cu toți apoi.


„Iată cuvintele pe care, A lui Israel adunare Vi le-au transmis acum, prin noi: „Ce-i ăst păcat, pe care voi, Față de Domnul, l-ați făcut? Și pentru ce v-ați abătut Azi, de la Domnul, să zidiți Altar, ca să vă răzvrătiți, În contra Lui? Ce pot să zic?


Iisus, pe munte, S-a urcat, Ca să se roage, și a stat, În rugăciune, adâncit, Întreaga noapte. A venit –


La cei mai mulți. Dar mântuit, Va fi cel cari, pân’ la sfârșit, Să rabde totul, va să știe.


N-au încetat să-L ispitească, Să-L întărâte, să-L stârnească Și să Îl mânie pe Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


Pe-aceia care s-au vădit Pe Domnul că L-au părăsit, Pe cei cari nu L-au căutat Și cari de El n-au întrebat, Pe-aceia am să îi lovesc, Pentru că vreau să-i nimicesc.”


Și-apoi, pe Domnul L-a rugat: „Ah, Doamne Dumnezeul meu! Nu e așa cum am spus eu Pe când în țara mea eram? Tocmai acest lucru-ncercam Să-l ocolesc, când am fugit La Tars. Află că m-am gândit La toate, căci Te-am cunoscut: Că ești milos, eu am știut, Și că ești plin de îndurare; Că îndelunga Ta răbdare Durează până peste poate, Că ești bogat în bunătate Și Te căiești de rău, mereu.


Domnul, din ceruri, a văzut Tot ce făceau și I-a părut Rău că voia să-i nimicească. A hotărât să-i izbăvească De răul ce l-a plănuit. A Lui iertare-au dobândit Cetatea și cu toți acei Ce-au fost locuitorii ei.


Atuncea, Domnului – pe dată – Rău I-a părut și S-a căit Și-n felu-acesta a vorbit: „Una ca asta, niciodat’, N-are a se mai fi-ntâmplat.”


„De pe pământ, am să îl șterg, Pe acest om și am să merg Până la capăt: acum vreau, Din lume, tot ce-am pus, să iau! Iau vite, păsări, târâtoare – Tot ce-am făcut – căci rău îmi pare, De toate câte le-am zidit.” Atunci, pe Noe, l-a zărit.


„De ce să faci așa un rău” – Pe Domnul, Dumnezeul său, Moise, atunci, L-a întrebat – „Poporului ce l-ai scăpat Din al Egiptului ținut Și pe cari liber l-ai făcut? De ce să lași, acum, să vie, Peste popor, a Ta mânie?


Domnul, atuncea, S-a oprit Și pe popor nu l-a lovit Cu rău, așa precum a vrut – Pentru-a lui faptă – la-nceput.


Lui Samuel nu i-a plăcut Faptul că oameni-au cerut Un împărat, judecător, Să fie pus peste popor. Lui Dumnezeu, s-a rugat el,


Domnul chemă pe Samuel Și îi vorbi în acest fel:


Pe când îngerul Domnului Își întinsese brațul lui – Către Ierusalim, cătând Spre-al nimici cât mai curând – Domnul, din ceruri, S-a căit De răul ce s-a săvârșit; A zis dar, îngerului care Se pregătise să omoare Poporul din Ierusalim: „Gata! E timpul să sfârșim!” – Și a adăugat apoi – „Îți trage brațul, înapoi!” Lângă o arie ședea Îngerul Domnului, iar ea Fusese-a unui Iebusit Care, Ornan, era numit.


Pe cei mari cari s-au abătut De pe-al Lui drum. Ei au făcut


Nestingheriți și-au urmat firea Și-au mers după nelegiuirea Celor dintâi părinți ai lor, Cari s-au vădit un rău popor, Căci nicidecum n-au ascultat Ce le-am spus Eu, ci au umblat, Mereu, după alți dumnezei Care erau străini de ei. Casa lui Iuda și la fel Familia lui Israel Călcat-au legământul Meu, Pe care îl făcusem Eu Cu-ai lor părinți, când au trăit.”


Însă pe urmă, am văzut Că vorbele nu v-ați ținut, Ci în picioare le-ați călcat Când înapoi vi le-ați luat. Numele Meu L-ați pângărit, Pentru că voi i-ați înrobit, Din nou, pe cei eliberați Cari din robie-au fost scăpați.”


Dar dacă cel neprihănit Se va abate, la sfârșit, De la a lui neprihănire Și-apoi, mânat de o rea fire, Va face urâciuni, știute Că de cel rău doar sunt făcute, Ar putea el să reușească, În acest fel, să mai trăiască? Nu! Iar neprihănirea-i toată, Avută-ntâi, va fi uitată, Pentru că omul s-a dedat La făr’delegi și la păcat. De-aceea-n rele – bunăoară – Omul acela o să moară.


Domnul S-a dus la Samuel Și îi vorbi, în acest fel: „Oare-ai să plângi, neîncetat, Pentru că Eu l-am lepădat Pe Saul, de la-mpărăție? Mult, plânsul tău o să mai ție? Ascultă dar, al Meu îndemn: „În corn, îți toarnă untdelemn Și du-te la Isai, cel care Este din Betleem. El are Un fiu, care Îmi e pe plac Și împărat am să îl fac, Căci vreau ca să domnească el – De-acuma – peste Israel.


Domnul – atunci când a văzut Că Solomon s-a abătut, De la porunca Domnului Cari i se arătase lui De două ori – S-a mâniat,


Saul fusese vinovat, Pentru că el n-a ascultat De Domnul și nu a păzit Ceea ce i s-a poruncit. Astfel, în ceea ce-a făcut El, sfatul, nu I l-a cerut Lui Dumnezeu, ci i-a cătat Pe cei cari morții au chemat Și-ale lor sfaturi le-a primit. Din astă pricină-a murit.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite