Oastea de Filisteni, aflată La Ghibea, fost-a spulberată, De către Ionatan. Apoi, Veștile despre-acest război, În țară, s-au întins, de-ndat’, Încât, de luptă, a aflat Tot neamul Filistenilor. Saul a pus ca, în popor, Să sune trâmbița, zicând: „Sunați din trâmbiți, până când, Evreii toți vor fi aflat, Tot ceea ce s-a întâmplat”
În trecătorile prin care Croit-a Ionatan cărare Spre străjile ce le aveau Ceata de Filisteni, erau Două stânci mari ce s-au aflat Față în față, ne-ncetat, Ca niște paznici puși sub soare, De veghe, lângă trecătoare. Boțeț, întâia, s-a numit, Iar cea de-a doua a primit, Drept nume, Sene. Prima stâncă
În urmă, Ionatan îi zise Feciorului ce-l însoțise: „Haidem acum, să încercăm – De vom putea – să-naintăm Până la straja cea pe care Neamul de Filisteni o are. De neamu-acesta, niciodat’ – Cari împrejur e netăiat – Să nu te temi, căci Dumnezeu E Cel ce poate ca, mereu, Să ne aducă izbăvire – Indiferent de ce oștire Ne însoțește. Dacă-i mare – Sau dacă este mică – n-are Vreo importanță-n ochii Lui, Căci voia este-a Domnului. Să mergem dar, căci El, apoi, Poate lucrează pentru noi.”
Israeliții, negreșit, Pe Filisteni i-au biruit În ziua ‘ceea, începând De la Micmaș și ajungând Până la Aialon apoi. Când s-a sfârăit acel război, Poporul fost-a obosit Și de puteri era sleit.
Trei mii de inși și-a pregătit – Pe care-i alesese el – Din oamenii lui Israel. Cu două mii, el a plecat La muntele Betel chemat Și la Micmaș, iar altă mie, Cu Ionatan a vrut să fie, La Ghibea. Ceilalți, din popor, Trimiși au fost, la cortul lor.
Dar Samuel, cum l-a văzut, L-a întrebat: „Ce ai făcut?” Saul a zis: „Te-am așteptat. Tu, însă, ai întârziat. În clipa-n care am văzut Cum că poporul a-nceput Să plece – căci tu n-ai venit Exact la timpul stabilit – Iar Filistenii tot veneau Și la Micmaș se adunau,
El va veni, în drumul lui, Și peste al Aiatului Ținut, atunci, se va abate. Apoi Migdolu-l va străbate Și o să-și lese, pe imaș, Calabalâcul, la Micmaș.