12 Urma apoi, Bana, cel care, Pe Ahilud, părinte-l are. El, de Meghido, răspundea Și de Bet-Șean; de-asemenea, De la Țartan, sub Izreel – Chiar din Bet-Șean – era tot el Îngrijitor. Mai priveghea Abel-Mehola și-ajungea, Pân’ la Iocmeam, puterea lui.
12 Baana, fiul lui Ahilud – în Taanah, în Meghido și în tot Bet-Șanul care este lângă Țortan, sub Izreel; apoi de la Bet-Șan până la Abel-Mehola, până dincolo de Iokmeam;
12 Baana – fiul lui Ahilud – era administrator în Taanah, în Meghido și în tot Bet-Șanul care este lângă Țortan, sub Izreel. Apoi, el mai administra de la Bet-Șan până la Abel-Mehola și până dincolo de Iocmeam.
12 Baaná, fiul lui Ahilúd, avea Taanác, Meghído și tot Bet-Șeánul de lângă Țartán, sub Izreél, de la Bet-Șeán până la Ábel-Mehóla, până dincolo de Iocmeám.
12 Baana, fiul lui Ahilud, avea Taanac și Meghido și tot Bet-Șeanul de lângă Țartan sub Izreel, de la Bet-Șean până la Abel-Mehola, până dincolo de Iocmeam.
12 Baana, fiul lui Ahilud, peste Taanac și Meghido și tot Bet‐Șeanul, care este lângă Țartan, sub Izreel, de la Bet‐Șean, până la Abel‐Mehola, până dincolo de Iocmeam;
Iată ce stăpânire dar, Avea Manase-n Isahar Și în Așer: de la-nceput, Copiii săi au deținut Doar a Bet-Șeanului cetate, Cu satele învecinate. Apoi, Ibleamul l-au primit, Cu-ale lui sate, negreșit, Cu tot ținutul Dorului Și satele din jurul lui; Au stăpânit peste En-Dor Și peste-al său întreg popor; Peste-al Tanacului ținut Cu satele ce le-a avut, Peste Meghido – unde sânt Trei înălțimi pe-al său pământ – Cu satele ce-l însoțesc Și cu cei ce le locuiesc.
Te vei întoarce, de îndat’, Și ai să-l ungi ca împărat, Pe Iehu – pe acela care, Pe Nimși, drept părinte-l are. Apoi, cu tine să îl iei Și să îl ungi, pe Elisei. El este fiul lui Șafat Și-al său ținut este chemat Abel-Mehola. Ia-l la tine, Povățuiește-l cum e bine Și-apoi îl unge, drept proroc, Căci va rămâne-n al tău loc.
Toți împărații au venit Și-o bătălie au pornit, Lângă Tanac. Ei s-au luptat Și la Meghido. N-au luat Nici aur, nici argint apoi, Și nici o pradă de război. Lupta aceasta-ncrâncenată, În Canaan fusese dată.
Apele care au venit De sus, pe dată s-au oprit. Grămadă-apoi, s-au înălțat Și-ncremenite ele-au stat, Aflându-se la depărtare Față de o cetate care, „Adam”, atunci era chemată, Fiind lângă Țartan, aflată; Iar apele care erau În jos și care se scurgeau Udând mereu acea câmpie – Care, așa precum se știe De către toți – este chemată Ca fiind drept „marea Sărată”, S-au scurs de tot, de s-a uscat Albia-n care s-au aflat. Astfel, prin albia uscată, Poporul a trecut îndată, Punându-și corturile lui, În fața Ierihonului.
Și mâna Domnului, de-ndat’, Peste Ilie s-a lăsat, Iar el s-a-ncins și a fugit Încât, în față a ieșit La împărat, tocmai când el Voia să intre-n Izreel.
Toate aceste s-au turnat Într-un anume loc, aflat În a Iordanului câmpie, Unde s-a potrivit să fie Pământ humos. Locul ales – De Solomon, bine-nțeles, Așa precum avuse-n plan – E-ntre Sucot și-ntre Țartan.
Cei mai viteji s-au ridicat Căci, spre Bet-Șan, ei au gândit, Ca să pornească, negreșit. Întreaga noapte au umblat Și de pe ziduri au luat, Apoi, trupu-mpăratului Precum și-ale fiilor lui. Sosind la Iabes, înapoi, Ei au ars trupurile-apoi.
Ei au luat – de-asemenea – Armele care le avea Saul la el, și le-au adus, În țara lor, unde le-au pus În casa Astarteelor, În văzu-ntregului popor. Trupul lui Saul, l-au luat Și la Bet-Șan l-au atârnat, Pe zidurile înălțate Drept pavăză, pentru cetate.
Cele trei cete cari veniră Cu Ghedeon și-l însoțiră – Și care-n ele-aveau cuprinși Un număr de trei sute inși – Din nou, din trâmbițe-au sunat Și-aceleași vorbe le-au strigat. Domnul, atuncea, a făcut Astfel încât de s-au bătut Madianiții cu toți cei Aflați în tabără la ei. Tabăra s-a împrăștiat Și-nspăimântați au alergat Oștenii Madianului. În felu-acesta, oastea lui, Pân’ la Bet-Șita a fugit, Înspre hotarul străjuit De-Abel-Mehola, loc aflat Către Țerera, spre Tabat.