Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




1 Regi 20:1 - Biblia în versuri 2014

1 Pe-atuncea, Ben-Hadad ședea În Siria și-mpărățea. Avea în juru-i adunați Treizeci și doi de împărați Cari cu oștirile-au venit, Cu cai și care, negreșit. Oștirea ce s-a adunat, Samaria a-mpresurat.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

1 Ben-Hadad, regele Aramului, și-a mobilizat toată armata. Însoțit de treizeci și doi de regi, cu cai și care, a venit, a înconjurat Samaria și a luptat împotriva ei.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Ben-Hadad, regele Aramului, și-a convocat întreaga armată. Însoțit de treizeci și doi de regi care aveau cai și care, s-a dus și a înconjurat Samaria, începând lupta împotriva ei.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Ben-Hadád, regele Síriei, și-a adunat toți vitejii. Cu el erau treizeci și doi de regi, cai și care. A urcat împotriva Samaríei și a făcut război împotriva ei.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Ben-Hadad, împăratul Siriei, și-a strâns toată oștirea – avea cu el treizeci și doi de împărați, cai și care. S-a suit, a împresurat Samaria și a început lupta împotriva ei.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Și Ben‐Hadad, împăratul Siriei, și‐a adunat toată oastea și cu el erau treizeci și doi de împărați și cai și care. Și s‐a suit și a împresurat Samaria și s‐a luptat împotriva ei.

Gade chapit la Kopi




1 Regi 20:1
28 Referans Kwoze  

Din visteria casei lui Și din a Casei Domnului, Asa, argintul, l-a luat Și aurul și-apoi a dat Totul, la slugile pe care Trimisu-le-a în graba mare La Ben-Hadad – cel ce ședea Peste întreagă Siria – Căci la Damasc, încoronat Fusese, ca și împărat. El îi e fiu lui Tabrimon, Cari fiu îi e lui Hezion. Solii, la Ben-Hadad, s-au dus Și în acest fel ei i-au spus:


Mai marele cârmuitor Al oștii Sirienilor, Pentru războaie mai avea Mulți căpitani alăturea, Iar cei ce, care, conduceau – De toți – treizeci și doi erau. Pe toți, la sine, i-a chemat Mai marele și-a cuvântat: „În luptă, când o să intrați, Grijă s-aveți să-l căutați Pe împăratul cel pe care Neamul lui Israel îl are.” Nu vă luptați nici cu cei cari Sunt mici și nici cu-aceia mari. Să vă luptați doar cu acel Care-i mai mare-n Israel!”


Când Ben-Hadad daru-a primit, Pe loc, cu Asa s-a-nvoit Și a trimis oștirea lui În contra Israelului. Oastea, în Dan, a pogorât, În Chineret a tăbărât Și-n toată țara cea pe care Neftali-n stăpânire-o are. Și Ionul a mai fost lovit; Și-Abel-Bet-Maca, la sfârșit.


De-aceea, foc o să se lase Peste-ale lui Hazael case Și mistuite vor fi toate, Ale lui Ben-Hadad, palate.


Tu, împărate, ești aflat Peste-mpărați, drept împărat, Căci Dumnezeul cerului Ți-a dat – în bunătatea Lui – Putere, slavă, bogăție, Precum și astă-mpărăție.


Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Din miazănoapte aduc dar, Peste al Tirului hotar, Pe Nebucadențar, cel care, În Babilon, este mai mare, Căci el este încoronat Peste-mpărați, ca împărat. Cu o mulțime de popoare, Cu călăreți, cu cai și care, El, peste Tir, se repezește.


„Voi pune foc Damascului, Precum și zidurilor lui. Palatele cele domnești Și casele împărătești Ce sunt în Ben-Hadad aflate, De flăcări vor sfârși mâncate.”


Prin soli, pe care i-ai trimis, Tu L-ai batjocorit și-ai zis: „Doar cu mulțimea carelor Avute de al meu popor, Urc coastele Libanului. Cei mai înalți cedrii ai lui – Precum și mândri chiparoși, Cari se vădesc cei mai frumoși – Am să îi tai. Pe creasta lui, Unde e a Libanului Pădure, ca și o grădină – Care de poame este plină – Eu voi pătrunde, negreșit.


Zicându-și: „Voievozii mei Nu-s toți atâți precum sunt cei Cari, peste neamuri, sunt aflați Și stăpânesc ca împărați?”


„Eu, Artaxerxe, așezat, Peste-mpărați, drept împărat, Către cel care-i iscusit În Legea Domnului, vădit Preot a fi și cărturar, Cari este Ezra. Așadar,


Pe împărați, să nu-i mai lași Ca să conducă-ai tăi ostași. Tu, căpetenii, să așezi Peste oștire, și-ai să vezi Că astfel, fi-va mult mai bine Și pentru oști și pentru tine.


O parte din a lui oștire – Întâi – făcut-a o ieșire Spre miazăzi. Cei ce erau Iscoade și care pândeau Mișcarea lor, l-au înștiințat Pe Ben-Hadad, care aflat Era-n cortu-mpăraților Și chefuia la masa lor. Avea, în juru-i, adunați Treizeci și doi de împărați Cari aliați cu el erau Și care-n luptă-l ajutau.


A cumpărat muntele care, „Samaria”, drept nume, are Și doi talanți plătit-a el – De-argint – pe muntele acel. Muntele-apoi, l-a întărit Și, o cetate a zidit Pe creastă. Când a terminat, Cetății-acelea i-a dat Numele de „Samaria”, Așa după cum se numea Șemer, stăpânul muntelui, Cel care i-l vânduse lui.


Iar Filistenii s-au unit, Pentru că ei au plănuit Să se întoarcă înapoi Și să înceapă un război, Cu Israel. Ale lor care Erau în număr foarte mare. De toate, carele acele O mie ajuns-au a fi ele, Iar călăreții ce-i aveau, La șase mii, se ridicau. Oastea cari fost-a adunată Nici nu putea fi numărată. Ea se-ntindea, în largul zării, La fel ca și nisipul mării. Oastea aceea a venit Și, la Micmaș, a poposit, La est de locu-acela care, Drept Bet-Aven, nume, își are.


Iabin avea o oaste mare, Precum și foarte multe care; Din fier, carele s-au făcut Și nouă sute a avut. Israeliții, greu, gemeau, Căci douăzeci de ani erau, De când Iabin i-a apăsat. Atunci, la Domnul, a strigat, Înspăimântat, al lor popor


El zise-atunci: „Iată, sub soare, Sunt șaptezeci de împărați. Aceștia fost-au adunați Sub masa mea și își strângeau Hrana, de-acolo. Toți erau, Cu degetele mari, tăiate; Însă li s-a făcut dreptate, Pentru că după cum văd eu, Îmi răsplătește Dumnezeu, Căci îi plătește omului După măsura faptei lui. Bezec-Adoni-a fost luat Și la Ierusalim mutat. Acolo, el a viețuit Și-apoi, în urmă, a pierit.


Cetățile tale-ntărite, De el, vor fi încercuite, Până când zidurile-n cari Ți-ai pus nădejdea că sunt tari, Se prăbușesc, în a lui cale, Pe tot întinsul țării tale.


„Când, cu vrăjmașii voștri, voi Aveți ca să purtați război Și veți vedea mulți cai și care Și un popor cu mult mai mare Decât al vost’, să n-aveți teamă, Căci Dumnezeu – de bună seamă – Va fi cu voi, neîncetat, Căci Domnul v-a eliberat Din al Egiptului ținut.


În contra voastră, sabia. Voi răzbuna, atunci, prin ea Faptul că nu M-ați ascultat Și legământul Mi-ați călcat. Când, în cetăți, v-adăpostiți, Cu ciumă fi-veți voi loviți Și-n mâinile vrăjmașilor, Dat are-a fi acest popor.


De-aceea, a luat cu el Care de luptă – șase sute. Toate aceste-au fost umplute Cu cei mai buni oșteni ai lui. Astfel, ale Egiptului Care de luptă, încărcate Cu luptători, au fost mânate Pe urmele poporului.


Soli, la Ahab – în Israel – Au fost trimiși și-au zis astfel: „Ascultă ceea ce a zis Chiar Ben-Hadad, când ne-a trimis:


Cel care fost-a așezat În Siria drept împărat, Era-n război cu Israel. Un mare sfat ținut-a el Cu-ai săi slujbași și zise: „Iată, Tabăra fi-va așezată Într-un anume loc. Astfel, Îl vom lovi pe Israel.”


Ghehazi începu și-i spuse Despre minunea ce-o făcuse Stăpânul său, când a-nviat Un mort. Atuncea a intrat Femeia, vrând, pe domnitor, Să-l roage pentru-al ei ogor. Ghehazi-a zis, văzând femeia: „Privește: ea este aceea, Pe-al cărei fiu, văzut-am eu, Că l-a-nviat stăpânul meu! Iată-l dar și pe fiul ei, Cel înviat de Elisei!”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite