Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




1 Petru 1:22 - Biblia în versuri 2014

22 Deci, voi – care v-ați curățat Sufletul, când, prin Duhul Sfânt, Al adevărului cuvânt, L-ați ascultat, ca să puteți O dragoste de frați s-aveți, Neprefăcută – vreau să știți, Din inimă, să vă iubiți, Unii pe alții, cu căldură. Să nu fie, între voi, ură,

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

22 Deci, având în vedere că v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, astfel încât dragostea voastră frățească să fie fără ipocrizie, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, dintr-o inimă curată.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

22 Având astfel sufletele curățate prin ascultarea de adevăr, să practicați o dragoste sinceră față de frați. Iubirea voastră unii față de alții să fie profundă și să provină dintr-o inimă curată.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

22 Deoarece, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățat sufletele în vederea unei dragoste fraterne fără ipocrizie, iubiți-vă cu înflăcărare unii pe alții cu inimi curate,

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

22 Întrucât v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr pentru o dragoste frăţească sinceră, iubiţi-vă stăruitor unii pe alţii, cu o inimă curată,

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

22 Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții din toată inima,

Gade chapit la Kopi




1 Petru 1:22
51 Referans Kwoze  

Ținta porunci-i dragostea, Căci e știut că numai ea Vine din inima curată, Dintr-o credință-adevărată, Neprefăcută – negreșit – Și dintr-un cuget, bun vădit.


„Mereu, în dragostea frățească, Aș vrea ca să se stăruiască.


Pe Dumnezeu, să-L fi văzut Nimeni; dar dacă ne iubim Unii pe alții, atunci știm Căci Dumnezeu rămâne-n noi Și vom cunoaște mai apoi, Că dragostea Lui, răsădită În noi, este desăvârșită.


Deci preaiubiților, să știm Ca, tot mereu, să ne iubim, Pentru că dragostea ne vine, Din Dumnezeu. Iubind, oricine Se vede că este născut, Din Domnul, și L-a cunoscut.


Încolo, toți, la fel să fiți: Aceleași gânduri să nutriți, Simțind cu alții și iubind Pe frați și-apoi, miloși fiind, Întotdeauna, și smeriți.


Apropiați-vă, mereu, Numai de Domnul Dumnezeu, Pentru ca și El, mai apoi, Să se apropie de voi. Hei, păcătoșilor, cătați Ca mâinile să vă spălați! Oameni cu inima-mpărțită, Cătați s-o țineți curățită!


Și iată ce a poruncit: Să credem dar, necontenit, În Numele Fiului Lui, Iisus Hristos, și-asemeni Lui, Să ne iubim – cum a lăsat – Unii pe alții, ne-ncetat.


Noi trebuie ca, tot mereu, Să-I mulțumim lui Dumnezeu Pentru că, iată, am văzut Cum că credința va crescut Și-asemeni, dragostea frățească Ajuns-a, mult, să se sporească.


În dragostea ce-o arătați, Unii la alții – iubiți frați – Îl rog pe Dumnezeul meu, Să facă să sporiți mereu,


Când cineva e auzit Spunând: „Pe Domnul, Îl iubesc”, Dar faptele sale vădesc Că pe-al său frate îl urăște, Un mincinos se dovedește. Căci cel care, pe al său frate – Pe care l-a văzut – nu poate Să îl iubească, va putea, Pe Domnul – fără a-L vedea – Să Îl iubească? Nicidecum!


Pe toți oamenii, să-i cinstiți. Pe frați, doresc, să îi iubiți. Teamă s-aveți – vă îndemn eu – Necontenit, de Dumnezeu. De-asemeni, trebuie să știți, Ca, pe-mpărat, să îl cinstiți.


Astfel, El – între ei și noi – Nu vede vreo deosebire, Căci le-a făcut o curățire A inimilor, prin credință.


Fiindcă ce ați auzit De la-nceput că s-a vestit, Cere – așa cum bine știm – Ca toți, mereu, să ne iubim, Unii pe alții, nu precum


Cu dragostea de frați, să știți, Evlavia, să o-nsoțiți; Cu dragostea de frații voștri, Iubirea, semenilor noștri.


Necontenit, mă rog apoi, Tatălui nostru, pentru voi, Ca dragostea să vă sporească Și cunoștința să vă crească,


Prin legătura păcii – voi – Unirea Duhului apoi, Doresc, mereu, să căutați Ca între voi să o păstrați.


Căci noi, prin Duhul, așteptăm Și prin credință, căpătăm Nădejdea mântuirii care, Știm bine, că-ncurând, apare.


Totul e drept – fără-ndoială – Însă doresc a-ți arăta Că am ceva-mpotriva ta. Ceea ce M-a nemulțumit, E faptul că ți-ai părăsit Iubirea de la început.


Căci iată că, acum, suntem În clipa-n care este gata Ca să înceapă judecata, Și va începe – vă spun eu! – Din casele lui Dumnezeu. Și dacă ea-ncepe cu noi, Care va fi sfârșitu-apoi, Al celor care n-au voit S-asculte – când li s-a vestit – De Evanghelia Domnului Și-au refuzat chemarea Lui?


Dar mai presus de toate, vreau, Un sfat, acuma, să vă dau: S-aveți o dragoste fierbinte, Unii, de alții – țineți minte! – Pentru că dragostea, doar, poate, S-acopere multe păcate.


Tot prin credință, a plecat Avram, când Domnul l-a chemat, În locul pe care-l avea, În stăpânire, să îl ia. El n-a avut, deci, nici o știre, De viitoarea moștenire, Dar L-a crezut, cu-adevărat, Pe Dumnezeu, și a plecat, Așa precum i s-a cerut, Făr’ ca nimic să fi știut.


Cu-atât mai mult – neîndoios – Sângele Domnului Hristos Care, prin Duhul Cel de Sus, Pe Sine Însuși S-a adus Ca și o jertfă nepătată, Ce pentru Dumnezeu e dată, Va curăța, necontenit, Al vostru cuget – negreșit – De fapte moarte, ca apoi, Nestingheriți, să puteți voi, Numai pe viul Dumnezeu, În urmă, să-L slujiți, mereu!


Nedrept, nu este Dumnezeu, Ci drept Se-arată El, mereu. De-aceea, fără îndoială, Nu uită-a voastră osteneală, Nici dragostea ce-o arătați Numelui Lui – dragii mei frați – Sau faptul că, neîncetat, La sfinți, voi, ajutor ați dat.


Deci, vrednici, vrem ca să fim noi, Prin curăție, rugăciune, Răbdare și înțelepciune, Prin bunătatea arătată, Prin dragostea adevărată – Neprefăcută – prin Duh Sfânt;


Unii pe alții – poruncesc – Să vă iubiți! Asta voiesc!”


„Tot astfel, voi, nevestelor, Supuse fiți, bărbaților, Căci dacă fi-vor, printre ei, Unii cari sunt dintre acei Ce nu ascultă de Cuvânt, Să poată – chiar așa cum sânt – Să fie câștigați apoi, Fără cuvânt, ci doar prin voi,


Iar după ce a fost făcut Desăvârșit, El a putut, Ca pentru toți aceia care Aveau să-i deie ascultare, Să se transforme-n urzitor Al mântuirii dată lor – Cari veșnică s-a dovedit –


Ia seama dar, la ce îți spun: Păzește orice lucru bun Care ți s-a încredințat, Prin Duhul Sfânt, în noi, aflat.


Femeile bătrâne – ție – Ca niște mame, să îți fie; Cu cele tinere, când stai, Ca pe surori, tu să le ai, Iar din purtarea arătată, Doar curăție, să răzbată.


Și nimeni să nu îndrăznească, Cumva, să îți disprețuiască Apoi, anii de tinerețe. Pildă să fii, și în povețe, În dragoste și curăție, La fel și în credincioșie Și totodată, în purtare Și-n bine, pentru fiecare Dintre acei ce, credincioși, Se-arată, și evlavioși.


Așa precum eu te-am rugat, În clipa-n care am plecat, Din Macedonia, la drum, Din nou, la fel, te rog acum, Ca, în Efes, să zăbovești, Pentru că vreau să poruncești, La cei care au îndrăznit Și-nvățături noi, au vestit, Să înceteze să-i învețe, Pe alții, dându-le povețe;


Noi, însă, frații mei iubiți De Domnul, nu mai contenim, Lui Dumnezeu, să-I mulțumim, Că va ales spre mântuire – De la-nceput – și spre sfințire, În Duhul adevărului, Precum și în credința lui.


„O, Galateni nechibzuiți! De cine oare-ați fost vrăjiți, Încât, Iisus e zugrăvit – În ochii voștri – răstignit?


Eu știu că bine-alegeți voi; Dar cine v-a tăiat apoi, Calea, ca să nu ascultați, De adevăr, dragii mei frați?


Căci au să piară toți acei Care, neîncetat, trăiesc După îndemnul cel firesc. Dacă prin Duhul, bunăoară, Puteți să faceți ca să moară Faptele trupului, să știți Că voi, atunci, o să trăiți.


De-asemenea, va da mânie, Iar – totodată – și urgie, Celor care, din duh de ceartă – Necontenit – doar rău, se poartă, Cari – îndârjiți – se-mpotrivesc La adevăr și dovedesc Că sunt mânați de a lor fire, Să-asculte de nelegiuire.


Harul cu care ne-a-nzestrat Și-apostolia ce ne-a dat, Ca noi, pe urmă, să-ncercăm, Pentru-al Său Nume, să chemăm Popoarele pământului, Să vină, la credința Lui.


Sfințește-i Tată, pe toți cei Pentru care, Eu M-am rugat. Cuvântul Tău e-adevărat, Și-n adevărul Său, voiam Să îi sfințești. Când Eu eram,


Acuma, voi v-ați curățat, Din pricina cuvintelor, Spuse – de Mine – tuturor.


Mereu, mai mult se răspândea Cuvântul Domnului. Sporea Și rândul ucenicilor. Intrară, în numărul lor, Mulți oameni, din Ierusalim. De asemeni, preoți mai găsim – În acea vreme – că veneau Și-astă credință-mpărtășeau.


Eu Însumi, pentru că voiesc Ca ei – cei ce Mi-au fost dați Mie – Prin adevăr, sfințiți, să fie.


Deci, orișice necurăție, Vreau, lepădată, ca să fie, Din sânul vostru, după care, Scăpați de orice revărsare De răutate, și primiți, Doar cu blândețe și smeriți, Cuvântul ce a fost sădit, În voi, și care, negreșit, Pătrunde în a voastră fire, Ca să v-aducă mântuire.


După știința arătată, De la-nceput, de-al nostru Tată, Și prin acea sfințire, care, O face Duhul, spre-ascultare, Precum, însă, și spre stropire A sângelui dat peste fire, De Domnul nost’, Hristos Iisus: Eu, har și pace, v-am adus – Căci ele sunt neprețuite – Și vă doresc a fi-nmulțite!


La duhuri cari s-au răzvrătit De mult, pe când lunga răbdare, A Domnului, în așteptare, Încă, pe-atunci, se mai găsea – Pe când Noe își construia Corabia, de-au fost salvate, Prin ea, opt suflete de toate.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite