Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




1 Ioan 3:2 - Biblia în versuri 2014

2 Deci prea iubiților, zic eu, Că suntem ai lui Dumnezeu Copii, acum. Iar ce-o să fie, În vremile ce au să vie, Nu știm, căci nu s-a arătat. Dar știm – și sunt încredințat – Că și noi o să fim la fel – Asemeni Lui – când vine El. Așa va fi, nu-i o poveste: Îl vom vedea așa cum este.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

2 Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, n-a fost arătat încă, dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 Dragii mei, acum suntem copii ai lui Dumnezeu; și ce vom fi, încă nu s-a revelat. Dar știm că atunci când va reveni Cristos, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 Iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat [încă] ce vom fi. Știm că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea așa cum este.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

2 Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar ce vom fi nu s-a arătat încă. Ştim că atunci când se va arăta vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea aşa cum este.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.

Gade chapit la Kopi




1 Ioan 3:2
37 Referans Kwoze  

El va schimba, trupul pe care Smerita noastră stare-l are, Și îl va face, pe-astă cale, La fel ca trupul slavei Sale, Printr-o lucrare de putere Care, doar după a Sa vrere, Poate orișice lucru-a pune, În slujba Sa, și a-l supune.”


Când se va arăta Hristos – A voastră viață – ne-ndoios, Că și voi vă veți arăta, Cu El, și-n slava Lui, veți sta.


Cu fețele, noi ne găsim, Descoperite, și privim Ca în oglindă, slava care, Marele nostru Domn o are, Și-ntr-o clipită-apoi – dragi frați – În chipul Lui, vom fi schimbați, Umblând, mereu, în slava Lui, Purtați de Duhul Domnului.”


Ca-ntr-o oglindă, azi, putem – Întunecoasă – să vedem. Dar va veni o dimineață, Când vom privi față în față. Astăzi, cunosc numai în parte, Însă, în vremi ce nu-s departe, Totul, deplin, voi fi știut, Cum și eu fost-am cunoscut.


Pe cei pe cari i-a cunoscut, Mai dinainte i-a știut Și-a hotărât ca ei să vie Mai dinainte, ca să fie, Apoi, asemeni chipului Pe care-l are Fiul Lui, Ca între mai mulți frați, astfel, Să poată fi Cel dintâi, El.


Încredințat sunt că, mereu – În nevinovăția mea – Să Îți văd fața, voi putea. De-ndată ce-o să mă trezesc, Eu, chipul Tău, am să-l zăresc Și-n fiecare zi, astfel, Voi fi sătul, privind la El.


Iar după cum noi am purtat, Chipul celui ce-a fost luat Din lutul de pe-acest pământ, Plin de încredințare sânt Că vom purta, apoi, firesc, Și chipul Celui ce-i ceresc.


Ei vor vedea, necontenit, Acea lumină minunată, Cari, pe-a Lui față, e aflată, Căci scris e-n vecii vecilor, Numele Său, pe fruntea lor.


Și cari, făgăduieli, ne-a dat – Nespus de mari și scumpe – care, Părtași, ne fac, pe fiecare, La firea cea dumnezeiască, Dacă, de starea cea lumească – De stricăciuni ce s-au găsit În pofta lumii – am fugit.


Însă, așa precum s-a zis Și, în Scripturi, se află scris: „Lucruri, pe cari nu a putut Ochiul, ca să le fi văzut, Urechea nu le-a auzit, La inimă nu s-au suit, Așa sunt lucrurile care Gătite-s, pentru fiecare, De către-al nostru Dumnezeu, Pentru cei ce-L iubesc, mereu.”


„Acum, și voi ați observat, Ce dragoste ne-a arătat Tatăl, când ne-a îngăduit, Copii ai Săi, de ne-am numit. Și chiar suntem copiii Lui. Suntem copiii Domnului, Chiar dacă lumea nu ne șie. Cum ar putea, altfel, să fie? Că nici pe El – cum am văzut Noi toți – ea nu L-a cunoscut.


Iar dacă Tatălui de Sus, Fii Îi suntem, acum v-a pus, În inimi, Duhul Sfânt, pe care, Doar Fiul Său, Iisus, Îl are, Iar Duhu-acesta strigă – iată – „Ava”, ceea ce-nseamnă „Tată!”


Eu socotesc că ne-nsemnate Sunt suferințele-ndurate – În vremile de-acum – de noi, Față de slava de apoi; Față de slava viitoare, Care-o s-o aibă fiecare, Nu-s vrednice a fi aduse Ele, și-alăturea ei, puse.


Toți, fii ai Tatălui de Sus, Sunteți, prin crezul în Iisus.


Tată, acolo unde-s Eu, Voiesc a fi și ei, mereu; Tu Mi i-ai dat, în grijă, Tată, Iar slava care Mi-a fost dată, De către Tine, Eu doresc Să le-o arăt și s-o-mpărțesc Cu ei, fiindcă M-ai iubit ‘Nainte de-a fi întocmit Lumea aceasta, toată. Iată,


Ferice zic acuma, iată, Celor cu inima curată; Pentru că numai ei, mereu, Îl vor vedea pe Dumnezeu.


Deci copilașilor, acum, Rămâneți dar, pe al Său drum – Rămâneți, tot mereu, în El – Căci doar așa – în acest fel – Putea-vom avea îndrăzneală – Lipsiți fiind de vreo sfială – Atunci când se va arăta El, iarăși. Doar așa vom sta, În fața Lui; asta ne ține, Spre a nu fi dați de rușine Și-apoi, să fim îndepărtați, De fața Lui, dragii mei frați.


Și cu Hristos a fost la fel: O dată, S-a dat jertfă El Și ale multora păcate, De către El, au fost purtate. Apoi, El o să vină iară, Să Se arate-a-doua oară – Nu cu privire la păcat – Ci doar pentru a le fi dat Celor ce-așteapăt-a Lui venire, Darul – adică mântuire.”


Căci întristările pe care Le-avem, o clipă, fiecare, Au să lucreze, pentru noi, O slavă veșnică apoi,


Când piele nu voi mai avea Și nici carne de-asemenea, Am o credință: știu că eu Îl voi vedea pe Dumnezeu!


„Oricine crede că Iisus Este Hristos, este de sus, Din Dumnezeu fiind născut. Iată, vă fac de cunoscut Că orișicine Îl iubește, Pe Cel ce L-a născut, vădește Iubire și pentru Acel Care a fost născut din El.


Iată, nebănuit de mare E bunătatea cea pe care Tu o păstrezi, spre-a face bine Celor care se tem de Tine, Căci din ea, parte, ai făcut La toți cei care Te-au crezut!


Au să primească-n Casa Mea, Un loc. Un nume vor avea, Nume cu mult mai bun – pot zice – Decât cei cari sunt fii și fiice. Numele dat lor o să fie Un nume pentru veșnicie.


Ai să-mi dezvălui – negreșit – Mereu, care-i a vieții cale. Știu că-naintea feței Tale Se află bucurii nespuse, Iar desfătările ce-s puse La dreapta Ta, pe veșnicie Făcute-au fost ele să ție.


Dar cine, însă, va putea Ca în picioare să mai stea, La arătarea Domnului, Când o să vină ziua Lui? Ca și leșia cea pe care Cel ce e-nălbitor o are Și precum focul de cuptor Ce îl aprinde-un topitor, Domnul – atunci – are să fie, Când a Lui zi are să vie.


Asemenea, are să fie Și-atunci, când Fiul va să vie.


Pentru că ei n-au să mai moară. Ei precum îngeri-au să fie. Ai Domnului fii, pe vecie, Sunt ei, căci toți acești copii, Vor fi ai învierii fii.


Atunci, S-a-ntors și, drept, a dat, La toți cei cari L-au ascultat – Crezând dar, în Numele Lui – Să fie fii, ai Domnului.


Și nu doar pentru neamu-acel, Ci pentru toți, urma ca El Să se jertfească, să-i adune Și, într-un trup, apoi a-i pune, Pe toți copiii Domnului, De pe fața pământului.


Aflați că Duhu-adeverește – Când, cu al vostru, se unește – Că noi suntem copiii Lui, Suntem copiii Domnului.


De-asemeni, toată firea, iată, Cu o dorință înfocată, Așteaptă-a fi descoperiți Fiii lui Dumnezeu, iubiți.


De-aceea, prea iubiților, Când vă scriu astăzi, tuturor, N-am să vă dau poruncă nouă, Ci pe cea veche v-o las vouă, Pe care, precum ați văzut, Voi o aveți de la-nceput. Cuvântul ce L-ați auzit, Este porunca ce-am vestit.


Putând să îi deosebim – Pe toți copiii Domnului, De cei ce-s ai diavolului. De-aceea, să se știe bine, Lucrul acesta: orișicine, În curăție, nu trăiește – Și nici cel care nu-l iubește Pe al său frate – vă spun eu, Că nu e de la Dumnezeu.


Deci preaiubiților, se poate – Dacă nu sunteți osândiți, În inimă – să vă simțiți, Cu îndrăzneală, tot mereu, Față de Domnul Dumnezeu.


Apoi, al dimineților Luceafăr, le va fi dat lor – Deci celor care împlinesc, Tot ceea ce Eu poruncesc.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite