1 Corinteni 8:1 - Biblia în versuri 20141 „În ce privește – fraților – Lucrul jertfit idolilor, Nu sunteți voi, în neștiință, Căci vă știu, plini de cunoștință. Dar cunoștința, îngâmfare Aduce, pentru fiecare. Numai iubirea se vădește, Că-i singura care zidește. Gade chapit laPlis vèsyonNoua Traducere Românească1 Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, știm că toți avem cunoștință. Însă cunoștința îngâmfă, pe când dragostea consolidează. Gade chapit laBiblia în Versiune Actualizată 20181 Referitor la carnea oferită idolilor în urma sacrificării animalelor, știm că toți suntem informați. Dar deținerea informațiilor produce aroganță, în timp ce dragostea edifică. Gade chapit laVersiunea Biblia Romano-Catolică 20201 Cât despre cele jertfite idolilor, știu că toți avem cunoștință. Dar știința umflă, pe când iubirea edifică. Gade chapit laRomână Noul Testament Interconfesional 20091 Despre cele jertfite idolilor, ştim că „toţi avem cunoaştere”. Cunoaşterea duce însă la mândrie, în timp ce iubirea zideşte. Gade chapit laBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu1 În ce privește lucrurile jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință. Dar cunoștința îngâmfă, pe când dragostea zidește. Gade chapit la |
Însă doresc a-ți arăta, Că am ceva-mpotriva ta. La tine, niște oameni stau, Cari, altă-nvățătură, au. Asemeni lui Balaam, ei fac – Acela care, pe Balac, În așa fel l-a învățat, Încât, prin el, a așezat O piatră-n care, negreșit, Israelul s-a poticnit; Mâncând din lucrurile-oprite – Ce pentru idoli sunt jertfite – Ajuns-a, după cum se știe, Să se dedeie la curvie.
Atunci când, întâmpla-se-va, Ca să vă spună cineva, Că, „Pentru idoli, e jertfit Lucrul acesta”, negreșit, Voi nu trebuie să luați, Nimic, din el, ca să mâncați, Din pricina cugetului Și-apoi din cea a omului, De care fost-ați înștiințați. Vă spun, din nou, dragii mei frați, Căci „toate cele care sânt – Precum și-acest întreg pământ – Sunt ale Domnului”, mereu.
Însă, doresc a-ți arăta, Că am ceva-mpotriva ta. La tine-i o femeie-aflată, Cari, Izabela, e chemată. Drept prorociță, ea ar vrea – Printre ai tăi – ca să se dea, Iar tu o lași să dea povețe, Robilor Mei, și să-i învețe Să se dedeie la curvie, Și-n urmă – după cum se știe – Mănâncă lucrurile-oprite, Cari, pentru idoli, sunt jertfite.
Deci, nimeni să nu reușească, Apoi, cumva, să vă răpească, Premiul, neprețuit de mare, Pentru a voastră alergare, Făcându-și numai voia lui, Printr-o smerenie-a omului Și printr-un fel de închinare, Spre-a îngerilor venerare, Amestecându-se, astfel, În niște lucruri, pe cari el Nu le-a văzut și nu le știe, Umflat fiind, doar de-o mândrie Deșartă, care s-a născut Din gânduri ce au apărut Prin ce-a putut ca să rodească, Din firea lui, cea pământească,
Deci, fraților, tot ce v-am spus, Acuma, iată că am pus Într-o icoană de vorbire – Icoană care-i cu privire Și la Apolo și la mine – Ca să învețe orișicine, Prin noi – prin ceea ce v-am zis – Că, „peste ceea ce e scris, Nimeni, să nu mai treacă”. Voi Să nu vă mai făliți, apoi, Cu unu-n contra altuia; De-aceea, seama, vreau, să ia, La a mea vorbă, fiecare.