Mentri iddu parrava, eccu na nuvula lucenti li cupriu. Ed eccu na vuci di la nuvula, dicennu: Chistu è lu me Figghiu dilettu, ntra lu quali mi sugnu cumpiaciutu: ascutatilu.
E trasennu ntra la casa, vittiru lu bamminu cu so matri Maria, e addinucchiannusi l’ aduraru: ed aperti li soi tesori cci offreru pri rigalu oru, incensu, e mirra.
Ma lu Centuriuni, e chiddi, chi cu iddu facevanu la guardia a Gesù, vistu lu terremotu e chiddu, chi succideva, appiru gran paura, e dicevanu: Veramenti Figghiu di Diu era chistu.