Rut 2:2 - Biblia în versuri 20142 Rut, soacrei sale, i-a vorbit: „Te rog, fie-mi îngăduit, Pe câmpu-acela, să mă duc, Spice să strâng și să-ți aduc. Atunci, al său proprietar Poate o să-mi arate dar, Că trecere am căpătat.” „Bine, te du.” Rut a plecat Faic an caibideilTuilleadh tionndaidheanNoua Traducere Românească2 Moabita Rut i-a zis lui Naomi: ‒ Dă-mi voie, te rog, să merg pe câmp și să strâng spice de pe urma aceluia înaintea căruia voi găsi bunăvoință. Ea i-a răspuns: ‒ Du-te, fata mea. Faic an caibideilBiblia în Versiune Actualizată 20182 Într-o zi, moabita Rut i-a zis Naomei: „Te rog să îmi permiți să merg pe câmpul cu cereale ca să strâng spice. Voi aduna ce rămâne (după secerat) de pe proprietatea aceluia care mă va accepta cu bunăvoință.” Ea i-a zis: „Du-te, copila mea.” Faic an caibideilVersiunea Biblia Romano-Catolică 20202 Rut din Moáb a zis către Noémi: „Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice în urma aceluia în ai cărui ochi voi afla har!”. Ea i-a răspuns: „Du-te, fiica mea!”. Faic an caibideilBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu2 Rut, Moabita, a zis către Naomi: „Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere.” Ea i-a răspuns: „Du-te, fiica mea.” Faic an caibideilTraducere Literală Cornilescu 19312 Și Rut moabita a zis către Naomi: Rogu‐te, lasă‐mă să mă duc în țarină și să culeg spice în urma aceluia în ochii căruia voi afla har. Și ea i‐a zis: Du‐te, fiica mea. Faic an caibideil |
Nici strugurii – de-asemenea – Care, în vii, vor rămânea – După cules – să nu-i luați; Nici boabe, să nu adunați, Din cele care au căzut De pe ciorchini, căci e știut Că ele trebuiesc lăsate Acolo, spre a fi aflate De cei care, în urmă, vin: Deci de sărac și de străin. Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
Când, după voia Domnului, În țară, voi o să intrați, Atunci când o să secerați Holdele-aflate pe câmpie, Eu vreau ca orice om să știe Că trebuie, un colț, lăsat – Mereu, din câmp – nesecerat; Iar spicele de pe ogor Care, după secerător, Rămas-au, strânse să nu fie, Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie.
În țară, când o să intrați, Atunci când o să secerați Holdele-aflate pe câmpie, Poporu-ntreg voiesc să știe Că trebuie, un colț, lăsat – Mereu, din câmp – nesecerat; Iar spicele de pe ogor Care, după secerător, Rămas-au, strânse, să nu fie, Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie, Pentru săracii care vin În urmă, și pentru străin. Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”
Azi, învoire mi-a cerut: „Te rog, dă-mi voie, domnul meu, Ca spice, să culeg și eu – Ce-au mai rămas, pe-acest ogor – Urmând secerătorilor.” Stăpâne, eu m-am învoit, Iar ea, de-atuncea, a muncit Fără odihnă. A intrat În casă-o clipă doar, de-a stat; De dimineață, e-n picioare, Trudindu-se fără-ncetare.”