Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Proverbe 21:1 - Biblia în versuri 2014

1 E inima-mpăratului Un râu, în mâna Domnului, Pe care El îl va lăsa Să curgă, după voia Sa.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

1 Inima regelui este în mâna Domnului, El o îndrumă ca pe cursul unei ape, oriunde vrea El.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Inima regelui este în mâna lui Iahve. El o conduce ca pe cursul unei ape și o face să se ducă oriunde Își dorește.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Pâraie de apă este inima regelui în mâna Domnului și le face să se îndrepte oriunde îi place.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Inima împăratului este în mâna Domnului ca pâraiele de apă: o îndreaptă încotro vrea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Proverbe 21:1
26 Iomraidhean Croise  

Pe drumul pe cari ați venit, Vă veți întoarce înapoi, Pentru că nimeni dintre voi, Nu va putea intra în ea.


În Persia, înscăunat Fusese Cir, drept împărat. În primul său an de domnie, S-a împlinit o prorocie Ce Ieremie o făcuse, Așa după cum Domnul spuse. În acel an, Domnu-a trezit Duhul lui Cir cel ce-a domnit Peste ținutul Perșilor. Atunci, spre știrea tuturor, Cir poruncit-a să se scrie Epistole-n împărăție Și prin viu grai să se vestească Porunca cea împărătească:


„Așa vorbește Cir, cel care, În Persia, este mai mare: „Al cerurilor Dumnezeu, Putere-a dat brațului meu, Căci țările de pe pământ În mâna mea, acuma, sânt. Iată că Domnul a venit La mine și mi-a poruncit, Grabnic, o casă să-I zidesc. Vrea, casa, să o construiesc În Iuda, în cetatea care, Ierusalim, drept nume, are.


Astfel, acel întreg popor, Serbările azimilor, O săptămână le-au ținut Și bucurie au avut, Pentru că Domnul îl făcuse Pe împăratul ce-l avuse Asiria, să sprijinească Lucrarea și să isprăvească Zidirea Casei cea pe care, Domnul lui Israel o are.


Doamne, Te rog, să iei aminte, La rugăciunea mea fierbinte, Precum și la a celor care, Se tem de al Tău Nume mare. Izbândă dă-mi, să reușesc – Azi – trecere, să dobândesc!” Pe vremea-n care mă rugam, Paharnic – încă – mă aflam, În slujba celui care-a stat, Pe scaunul de împărat.


„Ce vrei să-mi ceri?”– a întrebat, Îndată, al meu împărat. Atuncea, Dumnezeului Cari este Domn al cerului, În mare grabă, m-am rugat


Dacă măria-ta va vrea, Altă scrisoare să îmi dea Către Asaf cari, păzitor, Se află, al pădurilor Ce aparțin de împărat, Atuncea eu voi fi luat Lemne din care – mai apoi – Grinzi, pentru casă, face-voi Și porți care au să se puie La zidul de la cetățuie.” În urmă, eu am căpătat Scrisorile de la-mpărat, Pentru că Domnul Dumnezeu, Cu mine, fost-a, tot mereu.


El, pe Estera, a iubit-o Și mult mai mult a prețuit-o Decât fusese fiecare Din fetele acelea care Erau în casa-mpărătească. Ea a putut să dobândească Trecere mare-n ochii lui. Din mâna împăratului, Primi cununa-mpărătească Și a ajuns s-o-nlocuiască, Astfel, pe Vasti. A urmat


Lor, inima li s-a schimbat, Astfel încât rău s-au purtat Față de robii Domnului Și au urât poporul Lui.


În bunătatea Lui cea mare, A stârnit mila tuturor Celor cari, pe al Său popor, Îl țineau drept prins de război, Pentru a-l izbăvi apoi.


Aceste lucruri le-a zărit Marea și grabnic a fugit. Iordanul le-a văzut și-apoi Și-a întors apele-napoi.


Ce ai tu mare, de-ai fugit? Iordane, ce te-a îngrozit? De ce-ți întorci apa-napoi?


Izvoarelor ai poruncit Și în pustie au țâșnit; Tu ai făcut de s-au uscat Râuri care n-au mai secat.


Dar decât sunetul iscat De apele ce s-au umflat Și decât valurile care, Năpraznice, se nasc în mare, Tu mai puternic Te vădești În înălțimile cerești,


Nu-i va lăsa, căci Eu voiesc – Lui Faraon – să-i împietresc Inima-n zilele acele. Minunile, semnele Mele, Atunci au să se înmulțească.


Planul, din inimă plecat, Ține de om; răspunsul dat De gură, când omul vorbește, Doar de la Dumnezeu sosește.


Inima omului gândește La calea pe care pășește; Dar Dumnezeu e Acel care Îndreaptă pașii, pe cărare.


Domnul, mereu priveghetor, Îndreaptă pașii omului; Dar ce va ști, din calea lui, Să înțeleagă omul, oare?


Voi face ceva nou și, iată Că se va întâmpla de-ndată. Să nu știți, lucru-acesta, oare? Curând, voi face o cărare, Iar ea un drum are să fie, Care va trece prin pustie. Râuri bogate vor fi scoase, În locurile secetoase.


Adâncului, Eu îi vorbesc: „Usucă-te!” – îi poruncesc – „Pentru că am găsit cu cale Ca să îți sec apele tale.”


„Atunci când vei primi solia, Liber să-l lași pe Ieremia. Poartă-i de grijă, nu cumva, Vreun rău să-i facă cineva! Îți poruncesc, în încheiere, Să-i faci tot ceea ce-ți va cere!”


Toți oamenii pământului Nimic sunt înaintea Lui. El este Cel ce poate face, Mereu, doar după cum Îi place, Cu toată oastea cerului Și oamenii pământului. Nimeni nu poate să se ție În contră la a Lui mânie, Pentru că – iată – nimeni nu-i, Ca să Îi zică „Ce faci?”, Lui.


Neîncetat, în locu-acel Și, din necaz, l-a izbăvit. Ba, chiar mai mult: i-a dăruit Înțelepciune, de-a putut Ajunge-a fi bine văzut, În fața Faraonului; Iar astfel, peste casa lui Și peste-a Egiptenilor Împărăție, dregător, Ajunse a fi așezat.


Îngeru-al șaselea, și el, În urmă, a făcut la fel, Și, peste râul Eufrat, Al său potir și l-a vărsat. Atuncea, apa râului A dispărut, din matca lui. Deci albia a fost golită, Spre-a fi o cale pregătită Pentru-mpărați, căci, negreșit, Veni-vor de la Răsărit.


Al treilea înger a venit Și a vărsat potirul lui, În apele pământului. Apa, din râuri, am văzut, Că sânge-ndată, s-a făcut.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan