23 Când măgărița L-a zărit Pe Îngerul venit de sus – Cu sabia – în cale-i pus, A stat pe loc, un scurt răstimp Și-apoi, s-a abătut, pe câmp. Balaam, atuncea, a lovit-o Și către drum, a înghiontit-o.
23 Când măgărița L-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia în mână, a părăsit drumul și a luat-o pe câmp. Balaam a lovit măgărița ca s-o aducă din nou pe drum.
23 Măgărița a văzut Îngerul lui Iahve stând în mijlocul drumului cu sabia în mână. Atunci ea a deviat de pe acel drum și a mers pe câmp. Balaam a început să își bată măgărița ca să o poată aduce din nou pe drum.
23 Măgărița l-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mână; s-a abătut din drum și a luat-o pe câmp. Balaám și-a bătut măgărița ca s-o aducă la drum.
23 Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum și a luat-o pe câmp. Balaam și-a bătut măgărița ca s-o aducă la drum.
23 Și măgărița a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mâna sa, și măgărița s‐a abătut din cale și a intrat în câmp. Și Balaam a bătut măgărița ca s‐o întoarcă la cale.
El s-a rugat lui Dumnezeu, Și a zis astfel: „Domnul meu, Deschide-i ochii, fă-l să vadă, Spre a pute și el să creadă.” Domnul, atuncea, a făcut Așa precum I s-a cerut, Iar slujitorul a privit În jurul său – înmărmurit – Văzând muntele-acela mare, Plin de oșteni, de cai și care Și de un foc mistuitor, Care ardea-mprejurul lor.
David, ochii, și-a ridicat, Iar când spre cer el s-a uitat, De-ndat’, pe înger, l-a văzut. Îngeru-acela a șezut Între pământ și cer. Privea Către Ierusalim și-avea O sabie înfricoșată, Către cetate îndreptată. David și toți bătrânii lui Din mijlocul poporului, Jos, la pământ, s-au azvârlit. Și-n saci, trupul, și-au învelit.
Și cocostârcu-a arătat Că își cunoaște vremea lui, Privind la fața cerului. La fel este cu turtureaua, Cocorul și cu rânduneaua, Căci își păzesc, stăruitor – Mereu – vremea venirii lor. Numai poporul Domnului Nu vrea să știe Legea Lui!”
Eu, Daniel doar, am avut Vedenia și am văzut Tot ceea ce am povestit, Însă cei ce m-au însoțit Nu au văzut-o. S-au speriat, Totuși – atunci – și-au alergat, Înspăimântați, căci – negreșit – Să se ascundă au voit.
Când l-a văzut că a plecat, Domnul, pe loc, S-a mâniat. Un Înger a trimis, de sus, Și-n calea lui Balaam L-a pus. Pe măgărița lui ședea Balaam, având alăturea, Doi oameni, cari l-au însoțit.
Când Iosua era aflat Pe acel câmp, și-a ridicat Ochii în sus și a zărit Un lucru care l-a uimit: Un om stătea în fața lui, Ținând deasupra capului, O sabie. Atunci, mirat, Iosua l-a și întrebat: „Cine ești tu? Ești dintre noi, Sau ești dintre vrăjmași?” Apoi,
Dar n-a scăpat – se înțelege; Pentru călcarea lui de lege, Aspru, Balaam a fost mustrat, Atuncea când a cuvântat O măgăriță-n graiul lui. Vorbind cu glasul omului, Ea a adus, pe astă cale, Sfârșitul nebuniei sale.
O, vai de ei! Luați aminte, Pe ce cărări au apucat: Calea lui Cain, ei au urmat; După Balaam, în rătăcire, S-au lăsat duși, de a lor fire, Prinși de dorința arzătoare, De-a dobândi un câștig mare; Într-o răscoală, au pierit – Ca a lui Core – negreșit!