8 Iar Dumnezeu a cuvântat: „Să faci un șarpe și să-l pui, Apoi, în vârful parului. Șarpele-acest, de bună seamă, Ai să-l lucrezi doar din aramă. Când cineva este mușcat, De – spre-al tău șarpe – s-a uitat, Nimic nu are să pățească, Și acel om o să trăiască.”
Orice-nălțime-a-ndepărtat; Stâlpi idolești a dărâmat; Iar Astarteele aflate, În țara lui, au fost tăiate. A sfărâmat, de bună seamă, Și șarpele cel de aramă Pe care Moise l-a făcut, Căci împăratul a văzut Că oamenii poporului Ardeau tămâie-n fața lui. Ba chiar și-un nume ei i-au pus Și astfel „Nehuștan” i-au spus, Dar Ezechia l-a zdrobit Și-afară-apoi l-a azvârlit.
„Nu te mai bucura, de zor, Țară a Filistenilor Pentru că frânt s-a dovedit Toiagul care te-a lovit, Căci din a șarpelui tulpină, Un basilic are să vină, Al cărui rod, îngrozitor, E un balaur zburător.
Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie. În miazăzi ea se arată, Spre dobitoace, îndreptată: Printr-un ținut ce-i strâmtorat Și în necazuri înglodat – Pe unde leul viața-și ține, De unde doar leoaica vine, Cu șarpele cel zburător Și cu năpârca-n urma lor – Au să își ducă bogăția, Precum și toată visteria, Pe spatele măgarilor Și pe cel al cămilelor, La un popor cari, ne-ndoios, N-o să le fie de folos.
De-aceea zic Eu, către voi: Veniți la Mine, înapoi, Ca să puteți fi mântuiți Voi toți cei care vă găsiți La marginile de pământ, Căci Dumnezeu, numai Eu sânt!