Numeri 21:5 - Biblia în versuri 20145 Lui Dumnezeu; toți au cârtit, Contra lui Moise, întrebând: „Spune-ne dar, ce ai de gând? De ce ai scos acest popor, Din țara Egiptenilor? Ce faci cu noi? Nimeni nu știe! Vrei să pierim, toți, în pustie? Nu vezi că, pâine, nu avem, Că nu-i nici apă, ca să bem? De hrana proastă, ce-am primit, Și sufletul ni s-a scârbit!” Faic an caibideilTuilleadh tionndaidheanNoua Traducere Românească5 și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „De ce ne-ați scos din Egipt, ca să murim în deșert? Nu mai avem nici pâine, nici apă, și sufletul nostru s-a scârbit de această mâncare mizerabilă!“. Faic an caibideilBiblia în Versiune Actualizată 20185 și a protestat verbal împotriva lui Iahve și împotriva lui Moise, zicând: „De ce ne-ați scos din Egipt, ca să murim în deșert? Nu mai avem nici pâine, nici apă; și ni s-a dezgustat sufletul de această mâncare fără nicio valoare!” Faic an caibideilVersiunea Biblia Romano-Catolică 20205 A vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ați scos din Egipt, ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbit sufletul de această hrană mizerabilă”. Faic an caibideilBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu5 și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.” Faic an caibideilTraducere Literală Cornilescu 19315 Și poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise, zicând: Pentru ce ne‐ați făcut să ne suim din Egipt, ca să murim în pustia aceasta? Căci nu este pâine și nu este apă și ni s‐a scârbit sufletul de această pâine proastă. Faic an caibideil |
Dar împotrivă-Mi – negreșit – Și fiii lor s-au răzvrătit. Nu Mi-au păzit poruncile Și nu Mi-au ținut legile. Ce-am rânduit, nu au urmat. Sabatele Mi le-au călcat, S-au răzvrătit cât au putut Și să priceapă nu au vrut Că doar păzind legile Mele, Omul poate trăi prin ele. Atunci, am vrut ca, în pustie, Să le trimit a Mea mânie, Cu care să îi pedepsesc Și-apoi pe toți să-i nimicesc.
Ci chiar o lună-ntreagă. Deci, Atâta carne-o să mâncați, Până o să vă săturați, Încât, pe nări, o să simțiți Cum că vă iese și, scârbiți, Aveți a fi de ea apoi, Fiindcă n-ați ascultat voi, De Dumnezeul vostru care Șade-n a voastră adunare, Și pentru că, neîncetat, V-ați plâns și v-ați tot întrebat: „Oare de ce, noi am ieșit? De ce, Egiptu-am părăsit?”