6 Moise și Aaron au plecat dinaintea adunării către intrarea în Cortul Întâlnirii și s-au aruncat cu fața la pământ. Atunci li s-a arătat gloria Domnului.
David, ochii, și-a ridicat, Iar când spre cer el s-a uitat, De-ndat’, pe înger, l-a văzut. Îngeru-acela a șezut Între pământ și cer. Privea Către Ierusalim și-avea O sabie înfricoșată, Către cetate îndreptată. David și toți bătrânii lui Din mijlocul poporului, Jos, la pământ, s-au azvârlit. Și-n saci, trupul, și-au învelit.
Pe când Aron vorbea astfel Copiilor lui Israel, Către pustiu, toți au privit. Plin de uimire, a zărit, Atunci, acel întreg popor, Slava lui Dumnezeu, în nor.
Că Dumnezeu S-a pogorât În stâlp de nor și-a tăbărât Apoi, la ușa cortului. El i-a chemat, în fața Lui, Pe Moise și pe-Aron apoi. Când s-au apropiat cei doi,
Atunci, întreaga adunare A căutat să îi omoare, Cu pietre, dar n-a apucat, Căci peste cort, s-a arătat, Îndată, slava Domnului. Privirile poporului, Înmărmurite au văzut Când acest fapt s-a petrecut.
Cei doi căzură la pământ Și au strigat: „O, Doamne sfânt! Tu, Dumnezeul tuturor, Domn peste duhurile lor, Tu știi că a păcătuit Un singur om! Va fi lovit, Acum, pentru greșeala lui, Întreg poporul Domnului? Pentru-ale lui păcate, oare, Lovești întreaga adunare?”
Deci al lui Israel popor Unitu-s-a-mpotriva lor. Spre-al întâlnirii cort, îndată Pornit-a adunarea toată, Când iată, norul a venit, Deasupra sa, și-nvăluit A fost, de slava Domnului.
Apoi, puțin, S-a-ndepărtat, S-a prăbușit și S-a rugat: „Tată, iată a Mea dorință: Te rog, dacă e cu putință, Îndepărtează ăst pahar, Ce Mi-a fost dat, de Mine; dar, Nu vrerea-Mi fie-nfăptuită, Ci voia-Ți, vreau a fi-mplinită.”
Când Iosua a auzit, De-nfrângerea ce-a suferit Poporul său, și-a sfâșiat Haina și-apoi s-a aruncat, Jos, în țărână, și-a zăcut Până când seară s-a făcut – Acolo-n fața Domnului – Șezând lângă chivotul Lui. Bătrânii toți, din Israel, Au fost alăturea de el, Și-n cap, țărână, și-au turnat.