Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Numeri 20:11 - Biblia în versuri 2014

11 Moise, apoi, și-a ridicat Toiagul și în stâncă-a dat, De două ori la rând, cu el. Atunci, întregul Israel, Din stânca ‘ceea, a văzut, Cum curge apă de băut. Îndat’, acel întreg popor – Și-asemenea vitele lor – Apă-au băut, cât au poftit Și arșița și-au potolit.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

11 Atunci Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul lui. A ieșit apă din belșug, astfel că au băut cu toții, atât adunarea, cât și vitele lor.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 Atunci Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul. Și a ieșit de acolo apă din abundență. Astfel au avut ce să bea: atât adunarea, cât și vitele lor.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul. Și a ieșit apă multă, așa încât au băut comunitatea și animalele lor.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 Apoi Moise a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul. Și a ieșit apă din belșug, așa încât a băut și adunarea și au băut și vitele.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 Și Moise și‐a ridicat mâna și a lovit stânca cu toiagul său de două ori: și au ieșit ape multe și a băut adunarea și vitele lor.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Numeri 20:11
24 Iomraidhean Croise  

Pentru că nu ați fost și voi Întâia dată, lângă noi, Aflați că Domnul ne-a lovit, Fiindcă am nesocotit Legea, și nu L-am căutat Așa precum ne-a învățat.”


Sfârșind lucrul, a glăsuit: „Chivotu-acesta, negreșit, De-acum va trebui purtat Doar de Leviți, neîncetat, Căci Domnul i-a ales să fie, În slujba Lui, pentru vecie.”


Când El, în stâncă, a lovit, Râuri de ape au țâșnit,


Cari poate – după cum Îi place – Stânca în iaz a o preface Sau cari, din cremene, ușor, Poate să scoată un izvor.


Izvoarelor ai poruncit Și în pustie au țâșnit; Tu ai făcut de s-au uscat Râuri care n-au mai secat.


Întreg poporul a văzut Cum, în pustiu, a despicat Ștânca și apă El le-a dat.


Izvoare, la porunca Lui, Țâșneau din stânca muntelui, Iar ale lor ape păreau Că niște râuri mari erau.


Noi știm că stânca a lovit Și din ea, apă a țâșnit, Însă acuma, va putea, Pâine, aicea, să ne dea, Sau se va dovedi în stare, Carne, ca să ne dea El, oare?”


La stânca din Horeb, voi sta. Acolo, când ai să sosești, Vreau ca în stâncă să lovești, Căci apă va țâșni din ea Și astfel, va putea să bea Poporu-ntreg, pe săturate.” Vorbele fost-au ascultate De Moise, care a făcut Așa precum i s-a cerut, Având alăturea de el, Câțiva bătrâni din Israel.


Voi face ceva nou și, iată Că se va întâmpla de-ndată. Să nu știți, lucru-acesta, oare? Curând, voi face o cărare, Iar ea un drum are să fie, Care va trece prin pustie. Râuri bogate vor fi scoase, În locurile secetoase.


Când au să treacă prin pustie, De-al setei chin nu au să știe, Căci Domnul are să le dea Apă din stâncă-atunci să bea – Pe săturate – cât le place.”


Pe tine, Eu te-am cunoscut Când în pustie ai șezut. Erai într-un pământ uscat.


Dintre ai lui Aron copii, În față, au ieșit doi fii: Nadab era unul din ei, Iar celălalt, Abihu. Ei Cădelnițele și-au luat, Tămâie-n ele au turnat, Iar după-aceea, foc au pus. Un foc străin ei au adus Astfel, ‘naintea Domnului Și-au încălcat porunca Lui, Căci El, așa ceva, n-a zis.


Să-ți iei toiagul, după care, Să chemi întreaga adunare. Să-l iei și pe Aron cu tine Și-atuncea când poporul vine, Mergeți la stânca ‘ceea; iată, ‘Naintea voastră, e aflată. În fața ei, să vă opriți Și-n urmă, stâncii, să-i vorbiți, Căci apă o să căpătați. Din stâncă, apă, să luați Ca să adapi acest popor, Și vitele oamenilor.”


Că toți trebuie învățați De a păzi ce-am poruncit, Și de-a-mplini ce-i de-mplinit. Să nu vă temeți în nevoi! În toate zilele-s cu voi: Acum, în anii care vin, Și până la sfârșit. Amin.”


Ei au avut, drept udătură, Același fel de băutură Duhovnicească, ce ieșea, Din piatra cari îi însoțea Și cari avea să se vădească, Drept stânca cea duhovnicească. Această stâncă, ne-ndoios, Fusese-atuncea, chiar Hristos.


Să nu uitați de Domnul care V-a smuls dintr-o pustie mare, Unde șerpi înfocați erau Și scorpioni hălăduiau. V-a dus prin locuri neumblate, Fără de apă și uscate. Acolo, Domnul a făcut – După cum voi toți ați văzut – Apă, din piatră, de-a țâșnit Când eu, în stâncă, am lovit.


Căci omul – în mânia lui – Nu e pe placul Domnului, Iar sub a ei înrâurire, Nu va lucra-n neprihănire.


Domnul, atunci, a despicat Stânca din Lehi și de-ndat’, Apă, din ea, a apărut. Samson a mers și a băut, Iar duhul i s-a întremat Și trupul i s-a-nviorat. El, „En-Hacore”, a numit Izvorul care, tălmăcit, „Izvorul celui ce-a strigat” Se cheamă; el este aflat, Și azi, la Lehi, negreșit.


Oare de ce n-ai împlinit, Ceea ce El ți-a poruncit? De ce v-ați aruncat apoi, Asupra prăzii de război, Și tu și tot poporul tău? De ce-ați făcut ce este rău, În fața Domnului, astfel?”


Atuncea, Saul a vorbit: „Eu știu că am păcătuit. De Domnul, nu am ascultat Și-al tău cuvânt l-am încălcat. Aceste lucruri le-am făcut, Doar pentru că eu m-am temut De furia poporului, Precum și de mânia lui.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan