2 „Vorbește-ntregului popor, Și-n urmă, după casa lor – Adică după seminție – Câte-un toiag, să îți dea ție. O să aduni, în acest fel, De la întregul Israel, Douăsprezece, după care, Să-l încrustezi, pe fiecare, Cu numele, pe lemnul lor. Numai din partea capilor De seminție – se-nțelege – Ai să aduni aste toiege Și numele fiecărui Să-l încrustezi, în lemnul lui.
2 „Vorbește-le fiilor lui Israel și ia de la ei câte un toiag, potrivit caselor părinților lor, adică douăsprezece toiege de la toți conducătorii, potrivit caselor părinților lor. Scrie numele fiecărui om pe toiagul său
2 „Vorbește cu israelienii și ia de la ei câte un toiag. Să ții cont de familiile lor inițiale, adică vei lua douăsprezece toiege aduse de conducătorii triburilor. Scrie numele fiecărui conducător pe toiagul lui.
2 „Vorbește copiilor lui Israel și ia de la ei un toiag, după casele părinților lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinților lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui;
2 Vorbește copiilor lui Israel și ia de la ei, de la toți mai marii lor după casele părinților lor, un toiag, un toiag de fiecare casă a tatălui, douăsprezece toiege; să scrii numele fiecăruia pe toiagul său.
În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.
Domnul, șezând pe al Său tron, O să întindă, din Sion, Toiagul cârmuirii Sale, Precum și al puterii Tale, Spunându-Ți: „Fii stăpânitor, În mijlocul vrăjmașilor!”
Toiagul cel de cârmuire Al răutății, peste fire, Nu va rămâne ne-ncetat, În moștenirea ce s-a dat Celor cari sunt neprihăniți, Ca să nu fie ispitiți, Vreodată, de nelegiuirea La care e supusă firea.
Din ale ei mlădițe mari, Ieșit-a foc puternic, cari Întreaga roadă i-a mâncat. După tot ce s-a întâmplat, Ea nu mai are ramuri cari Să se arate a fi tari, Din care să se fi putut, Toiege, să se fi făcut, Pentru cei care se vădeau Precum că voievozi erau. Astă cântare se vădește A fi de jale și slujește Drept o cântare potrivită, La ceas de jale folosită.”
E ascuțită-n acest fel, Căci este gata de măcel Și lustruită ea se cere, Ca să lucească cu putere! O, sabie! Într-o clipire, Toiagul cel de cârmuire, Din mâna fiului meu – vai! – Te-ai repezit ca să îl tai, Care, precum se dovedește Orișice lemn, nesocotește…
Da. S-a făcut astă-ncercare Și ce are să fie oare, Dacă toiagul ce-a domnit – Cari totul a nesocotit – Va fi lovit de nimicire Și șters va fi de peste fire?” – A întrebat Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.
Paște-Ți poporul Tău cel drag! Ți-l paște, cu al Tău toiag, Căci a Ta turmă se arată Și moștenire, totodată. Șade-n pădurea din Carmel Și singur e poporu-acel. Pe culmile Basanului Și ale Galaadului, Să pască, precum a făcut În vremile care-au trecut.”
Al lui Aron nume, să știi Că trebuie apoi să-l scrii, Pe-acel toiag ce l-ai primit Din partea neamului Levit. Deci un toiag are să fie, De fiecare seminție.
Apoi, când Moise-a isprăvit, Cortul l-a uns și l-a sfințit. Uneltele ce le avea Cortul, le-a uns, de-asemenea, Sfințind altarul cortului Și sculele din slujba lui.