Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Numeri 16:5 - Biblia în versuri 2014

5 Și-a zis: „Vedea-vom cine-i sfânt, Căci mâine-n fața Domnului, Vom ști cu toți care-s ai Lui. Aceia numai vor putea, De El, de-a se apropia, Pentru că-i lesne de-nțeles Căci cei pe care i-a ales Îngăduință vor avea, De El, de-a se apropia.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

5 Apoi, i-a zis lui Korah și adunării lui: ‒ Mâine dimineață, Domnul va face cunoscut cine este al Său, cine este sfânt și cine are voie să se apropie de El. Cel pe care El l-a ales, acela se va apropia de El.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Apoi i-a zis lui Corah și grupului lui: „Mâine dimineață, Iahve va arăta cine este al Lui, cine este sfânt și cui îi permite să se apropie de El. Cel pe care l-a ales Iahve, acela se va apropia.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 [Moise] le-a vorbit lui Córe și la tot grupul lui: „Mâine, Domnul va arăta cine este al lui și cine este sfânt și-l va face să se apropie de el; pe cel pe care l-a ales, acela se va apropia de el.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 A vorbit lui Core și la toată ceata lui și a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui și cine este sfânt și-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Și a vorbit către Core și către toată ceata sa zicând: Dimineață va arăta Domnul cine este al lui și cine este sfânt și‐l va face să se apropie de el; și pe cel pe care l‐a ales îl va face să se apropie de el.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Numeri 16:5
38 Iomraidhean Croise  

Moise și-Aron au fost aleși, De Dumnezeu, și-apoi trimeși Să izbăvească-al Său popor.


Casă a lui Aron, mereu, Încrede-te în Dumnezeu! Domnul își este ajutor Și scutul tău, ocrotitor.


Ferice celui ce-i ales, Care de Tine-a fost cules Să umble înaintea Ta Și-n ale Tale curți va sta! Noi – de sfințenia cea pe care Doar Templul Tău cel sfânt o are, De binecuvântarea-aflată În Casa Ta cea minunată – O să ne săturăm, mereu.


„De tine-i vei apropia Pe-Aron și, de asemenea, Pe fiii lui. În acest fel, Deoparte-i pui, în Israel, Și rang de preoți vor avea, Căci ei vor fi în slujba Mea. Deoparte, pe Aron, să-l pui, Și pune-i și pe fiii lui: Nadab, Abihu, Eleazar, Iar ultimul e Itamar.


Să faci deci, hainele acele, Și-n urmă, să-i îmbraci cu ele Pe-Aron și pe feciorii lui. Să-i ungi, și-n slujba Domnului, Să îi închini și să-i sfințești, Iar după ce îi pregătești, Ei au să Îmi slujească Mie, Căci ai Mei preoți au să fie.


Aron și-ai săi fii purta-vor Izmene-atuncea când intra-vor În cortul întâlnirii, sau Atunci când de altar ei au Să se apropie, să facă Slujba-n Lăcașul sfânt. Deci dacă În ăst fel fi-vor îmbrăcați, N-au să se facă vinovați Și n-au să fie pedepsiți – Cu moartea, nu vor fi loviți. Aceasta, vreau ca să se știe, Și-o lege veșnică să fie Pentru Aron, neîncetat, Și celor ce-i vor fi urmat.”


Din al său mijloc sunt cei cari Vor fi atunci ai lui mai mari. Cel ce-i va fi stăpânitor Ieși-va din al său popor. Aproape, Eu voiesc a-l ține Și-l fac să vină către Mine. Căci cine, oare, ar putea, De Mine a se-apropia, Din capul lui, plin de-ndrăzneală, Fără de teamă sau sfială?”


De lângă malurile care Străjuiesc, pline de-ngâmfare, Iordanul, iată, a pornit Vrăjmașul care s-a suit – Precum un leu – și e pe cale, Asupra locuinței tale, Să năvălească de îndată. Fac dar, Edomul – dintr-odată – Să fugă și-l așez pe cel Ce l-am ales Eu, peste el. Căci cine, oare, va putea, Ca să Îmi fie-asemenea? Cine e cel ce-o să-ndrăznească, Mie să Mi se-mpotrivească?”


De lângă malurile care Străjuiesc, pline de-ngâmfare, Iordanul, iată, a pornit Vrăjmașul care s-a suit – Precum un leu – și e pe cale, Asupra locuinței tale, Să năvălească de îndată. Îi fac pe toți ca – dintr-odată – Să fugă și-l așez pe cel Ce l-am ales Eu, peste el. Căci cine, oare, va putea, Ca să Îmi fie-asemenea? Cine e cel ce-o să-ndrăznească, Mie să Mi se-mpotrivească?”


Odaia care e aflată, În miazănoapte așezată, De-asemenea, e pregătită Spre-a fi de preoți folosită, Iar preoții ce-o folosesc, Doar de altar se îngrijesc. Ei sunt ai lui Țadoc copii Care, dintre-ai lui Levi fii, De Domnul s-au apropiat Să Îl slujească, ne-ncetat.”


Să dai, atunci, preoților – Din ramura Leviților, Cari sunt feciorii cei pe care Țadoc, urmași, în lume-i are Și cari, în urmă, au să vie Pentru ca să-Mi slujească Mie – Câte-un vițel, având menire De jertfă pentru ispășire.


În țară, partea măsurată, Drept „parte sfântă” e chemată. Ea este a preoților Care își fac slujbele lor Chiar în Locașul Domnului Aflându-se în slujba Lui. În acel loc, atunci, fi-vor Și casele preoților. Pentru Locașul sfânt, la fel, Un loc sfânt fi-va lotu-acel.


Către Aron – fratele lui – Moise a zis: „Al Domnului Cuvânt, acum, s-a împlinit, Căci El a spus: „Voi fi sfințit De către-acela care vine Să se apropie de Mine Și proslăvit am să fiu Eu, În fața la poporul Meu.” Aron, când aste le-a văzut, N-a zis nimic, doar a tăcut.


„Ia-l pe Aron cu fiii lui, După porunca Domnului. Apoi, ia ale lor veșminte Și-uleiul pentru ungeri sfinte; Să iei vițelul pregătit De ispășire. Negreșit, S-aduci și doi berbeci; cu ei, Coșul cu-azimi, să îl mai iei


În vremea ‘ceea de apoi, Din nou aveți a vedea voi, Că e deosebire mare Între cel rău și-ntre cel care Este un om neprihănit, Între cel care I-a slujit Lui Dumnezeu și între cel Care nu-L va sluji pe El” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


La Moise și Aron s-au dus Bărbați-aceia, și le-au spus: „Destul! Întregul Israel E sfânt, iar Domnul e cu el! De ce doar voi tot încercați, Mereu, ca să vă ridicați, Peste-adunarea Domnului, Mai sus decât poporul Lui?”


Luați cădelnițele-ndată – Tu, Core, și întreaga-ți ceată –


Eu, un bărbat, Îmi voi alege. Ai să-l cunoști, după toiege: Al cui toiag a înflorit, Va fi bărbatul potrivit. În felu-acesta, voi putea, Capăt să pun, în fața Mea, Tuturor vorbelor pe care, A lui Israel adunare, În contra voastră, le-au pornit.”


A doua, zi când a intrat Moise, în cort, a observat Cum că toiagul dăruit Din partea neamului Levit, Pentru Aron, se înverzise, Făcuse muguri, înflorise, Și-a copt migdale-n ramul lui.


Un lucru, să-nțelegeți, bine: Că nu voi M-ați ales pe Mine. Eu v-am ales! V-am rânduit Și, ca să mergeți, v-am gătit, S-aduceți roade care-apoi Au să rămână. Astfel, voi, Orice veți cere, primi-veți, Dacă-n al Meu Nume, cereți.


De la-nceputuri, până când, La cer, S-a înălțat, zburând, După ce mai întâi a dat, Prin Duhul Sfânt, și a lăsat Apostolilor Lui, atunci, Acolo, ale Lui porunci.


Apoi, toți au îngenunchiat Și-o rugăciune-au înălțat: „O, Doamne, Tu care privești În inimi, să ne deslușești, Care – din cei doi – vrei să fie


Pe când, cu posturi, ei slujeau Lui Dumnezeu și se rugau, Duhul Cel Sfânt zise: „Aveți, Deoparte, Mie, să-Mi puneți Pe Saul și Barnaba, care Chemați sunt, pentru-a Mea lucrare.”


Petru, atunci, când a văzut Că multă vorbă s-a iscat, Se ridică și-a cuvântat: „Iată, dragi frați, cuvântul meu: De-un timp încoace, Dumnezeu, Știți că alegere-ntre voi Făcut-a, chiar aici, la noi, Ca Neamurile câte sânt, Al Evangheliei cuvânt, Să-l poată auzi, prin mine, Și să îl creadă. Știți prea bine


Iar el așa a cuvântat: „Iată că astăzi, Dumnezeu, Pe care L-au avut, mereu, Părinții noștri, te-a cules, Pe tine, căci El te-a ales, Ca să cunoști voința Lui, Să poți vedea chipul Celui Cari – veșnic – e, Neprihănit, Și să auzi dar, deslușit, Ce spune gura Domnului;


Însă acuma, bunăoară, Voi toți care, odinioară, La depărtare vă aflați, Ați devenit apropiați, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.


Dar totuși, temelia tare, Pe care Dumnezeu o are, Nezguduită se arată, Purtând astă pecete dreaptă: „Domnu-i cunoaște pe ai Lui”, Și-apoi, „Numele Domnului, Dacă-I, de cineva, rostit, Omul acela, negreșit, Departe, trebuie să știe, De făr’delegi, ca să se ție!”


Pacea, mereu, s-o urmăriți – Și-apoi, sfințirea – căci, să știți, Că în alt fel, nu veți putea, Pe Domnul, de a Îl vedea.


Celui care-a făcut, din noi, O-mpărăție mai apoi, Și ne-a făcut preoți, mereu, Pentru-al Său Tată, Dumnezeu – Să fie slava și, din plin, Toată puterea-n veci! Amin.


Eu l-am adus, la preoție, Atunci când l-am ales pe el, Din toți fiii lui Israel. Mereu – tămâie – trebuia Să ardă, înaintea Mea, Slujind pentru altarul Meu. Atuncea, dăruit-am Eu – Pentru a tatălui tău casă – Jertfele toate ce le lasă Israeliții și-s menite A fi, de flăcări, mistuite.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan