Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Numeri 13:21 - Biblia în versuri 2014

21 Bărbați-aceia s-au suit Pe munte și au iscodit Țara, așa cum s-a cerut. Ei, cercetare, au făcut, De la pustia Țin pornind Și-n urmă, la Rehob sosind, Care se află așezat Pe-un drum ce duce la Hamat.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

21 Și, astfel, ei s-au dus și au cercetat țara, începând de la deșertul Țin până la Rehob, lângă Lebo-Hamat.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 Ei s-au dus și au spionat țara, începând de la deșertul Țin până la Rehob care este lângă Lebo-Hamat.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 Au urcat și au cercetat țara din pustiul Țin până la Rehób, aproape de Lebó-Hamát.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 Ei s-au suit și au iscodit țara, de la pustia Țin până la Rehob, pe drumul care duce la Hamat.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

21 Și s‐au suit și au iscodit țara din pustia Tin până la Rehob, până la intrarea Hamatului.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Numeri 13:21
15 Iomraidhean Croise  

Toi – cel cari fost-a împărat, Peste Hamat înscăunat – Atuncea când a auzit Precum că David a zdrobit A lui Hadadezer armată,


Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Damascului: „Hamatul și Arpadul, pline, Ajuns-au de mare rușine. Rușinea e pe a lor față Și în obraji le-a pus roșeață, Pentru că ele au aflat O veste rea ce le-a speriat, Iar frica lor e-atât de mare, Astfel încât nici un leac n-are. Ca marea cea dezlănțuită, Nu poate ea fi potolită.


Atunci, Haldeii l-au luat Pe al lui Iuda împărat, Să-l ducă la acela care, În Babilon era mai mare. L-au dus la Ribla așadar, Și-acolo, Nebucadențar, O judecată a rostit În contră-i și l-a osândit. Lucrul acest s-a petrecut În al Hamatului ținut.


Hamatul, el îl întâlnește; Berota iese-n calea lui, Ținutul Sibraimului – Dinspre hotarul așezat Între Damasc și-ntre Hamat – Hațerul-Haticonului, Spre granița Havranului.


Mergeți la Calne și priviți! După aceea, să fugiți Să vă uitați și la Hamat! Vă pogorâți și până-n Gat, În țara Filistenilor! Cetățile ăstui popor Se-arată mai înfloritoare De cât sunt ale voastre, oare? Sau este mai înfloritor Ținutul dat ăstui popor, Decât se-arată cele două Ținuturi ce vi le-am dat vouă? Ținutul lor este mai mare Decât sunt ale voastre, oare?…


Era în luna-ntâi, când iată, Ajunse adunarea toată A fiilor lui Israel, Într-un pustiu. Locul acel, Țin, se numea. Când au sosit, La Cades, ei au poposit Și tabăra și-au așezat. În acel loc, s-a întâmplat Cum că Maria și-a sfârșit Călătoria – a murit Și în pustia Țin, chemată, A trebuit a fi-ngropată.


Căci ați făcut un lucru rău, Atunci când v-ați împotrivit Poruncilor ce le-ați primit – Când în pustia Țin erați – Unde cu toții vă certați. Acolo, voi nu M-ați sfințit, Așa cum ar fi trebuit, În fața-ntregului popor, Strâns, cu prilejul apelor.” (Acestea sunt apele care Au provocat o ceartă mare, La Cades – după cum se știe – Chiar în a Ținului pustie.)


Ajunseră, într-un târziu Și în al Ținului pustiu – La Cades – unde au rămas, Un timp, de au făcut popas.


Apoi, să-l trageți prin Hamat, Pân’ la Țedad. Continuat


Ei au plecat – cum ați cerut – Și peste munte au trecut. În vale, la Eșcol, s-au dus


Acum, nici tu nu intri-n țară, Ci o privești doar, din afară, Pentru că ați păcătuit, În contra Mea. Nu M-ați sfințit, La apele Meriba – care Sunt în pustiu-acela mare Ce precum știi, Țin, e chemat Și lângă Cades, e aflat. Acolo, voi nu M-ați sfințit – Așa cum ar fi trebuit – În fața-ntregului popor.


Urmează-apoi țara pe care Neamul Ghibliților o are, Și tot Libanul risipit În părțile de răsărit – De la Bal-Gad, în sus, pornind, La muntele Hermon ieșind, Și până hăt departe-n zare, Spre a Hamatului intrare.


Fiii lui Iuda au primit, Prin sorți, ținutul potrivit Cu casele din seminție. Se întindea a lor moșie, Către hotarul cel pe care La miazăzi Edomu-l are, Pân’ la pustia, Țin, chemată.


Nimeni, atunci, nu a venit, Cetatea s-o fi izbăvit, Căci cei ce în Sidon erau, La depărtare se aflau. Cei ce-n cetate au șezut, Cu nimenea nu au avut Vreo legătură, ci erau Singuri și-n pace viețuiau. Cetatea se-nălța în vale, Iar de urmezi a văii cale, Se vede Bet-Rehobu-n zare, La o distanță foarte mare. Fiii lui Dan au ridicat Cetatea iar; s-au așezat Apoi, în ea, de-au locuit,


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan