Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Numeri 12:8 - Biblia în versuri 2014

8 De-aceea, lui, Eu îi vorbesc, Gură la gură, când doresc. El vede chipul Domnului, Pentru că Mă descopăr lui Prin lucruri simple de-nțeles, Căci el este al Meu ales. Și-atunci vă-ntreb: cum ați putut, Și oare cum nu v-ați temut Ca împotrivă-i să-ndrăzniți – Când rob Îmi este – să vorbiți?!”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

8 Cu el vorbesc gură către gură, clar, nu prin cuvântări enigmatice. El vede înfățișarea Domnului. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva slujitorului Meu, împotriva lui Moise?

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Cu el vorbesc direct cu gura Mea, în mod clar, nu prin intermediul unor mesaje misterioase. El vede atunci cum este Iahve. Deci cum v-ați permis să vorbiți fără frică împotriva sclavului Meu numit Moise?”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Eu îi vorbesc față către față, deschis, și nu prin enigme, iar el vede înfățișarea Domnului. De ce nu v-ați temut să vorbiți împotriva slujitorului meu, împotriva lui Moise?”.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri greu de înțeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Eu vorbesc cu el, gură către gură, pe față și nu în vorbiri întunecoase, și el vede asemănarea Domnului. Cum dar nu v‐ați temut să vorbiți împotriva robului meu, împotriva lui Moise?

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Numeri 12:8
39 Iomraidhean Croise  

Iacov îi puse „Peniel”, Drept nume, locului acel. Prin „Fața Domnului”, tradus E numele, căci el a spus: „Am stat cu Domnul față-n față Și totuși am scăpat cu viață!”


Încredințat sunt că, mereu – În nevinovăția mea – Să Îți văd fața, voi putea. De-ndată ce-o să mă trezesc, Eu, chipul Tău, am să-l zăresc Și-n fiecare zi, astfel, Voi fi sătul, privind la El.


La pilde insuflate, eu Îmi plec urechea, tot mereu. Când acompaniat eu sânt De-al harfei glas, încep să cânt.


Puternic, trâmbițe-au sunat, Iar Moise-n acel timp, vorbea Cu Domnul, care-i răspundea Cu glas puternic, ascultat De tot poporul adunat.


Nu îți vei face, niciodată, Un chip cioplit, vreo-nfățișare Să semene cu lucruri care Aflate sus, în ceruri, sânt, Sau jos aflate, pe pământ; Și-asemeni, nici în apa care, Își are loc de așezare, Mai jos decât acest pământ.


Domnul, lui Moise, îi vorbea Față la față, cum vorbește Acela care se-ntâlnește Cu un prieten. Moise-apoi Venea în tabără-napoi, Dar tânărul care-i slujea, Din cort, afară, nu ieșea. Iosua-i fuse slujitor, Și era al lui Nun fecior.


Domnul răspunse: „Am să fac Așa precum e al tău plac: Prin fața ta, tu vei vedea, Cum trece frumusețea Mea Și voi chema Numele Meu ‘Naintea ta; pentru că Eu Mă-ndur numai de cine vreau Și cui doresc, milă îi dau!”


Când mâna am s-o iau apoi, Mă vei vedea, pe dinapoi; Însă nicicum nu vei putea Ca să privești la fața Mea.”


Aron și-ntregul Israel Când au privit, atunci, la el, Și strălucirea i-au văzut, De teamă-ndată s-au umplut Și nimenea nu îndrăznea, De Moise, a se-apropia.


Pentru ca mintea lui să poată Să prindă-nțelepciunea toată A unei pilde sau cuvânt Adânc rostit, și câte sânt Multe-nțelesuri pentru minte Din tot noianul de cuvinte Ce înțelepții le rostesc Și cei care cu tâlc vorbesc.


Cu cine vreți, pe Dumnezeu, Să Îl asemănați, mereu? Cu cine, oare, încercați, Pe El, să Îl asemănați?


Cu cine, veți căuta voi, Să Mă asemănați, apoi? Spre cine, oare, veți privi, Cu el, de a Mă potrivi?


Îmi zise: „Fiu al omului, O pildă dă-i lui Israel Și îi vorbește-n acest fel:


Atuncea, astfel zis-am eu: „Ah! Doamne, Dumnezeul meu! Ei, despre mine, au vorbit Și iată ce au glăsuit: „Omul acesta a-nvățat, Să facă pilde, ne-ncetat!”


Dar de la Egipteni din țară, Printr-un proroc l-a scos afară Domnul, pe neamul Israel Și prin proroc l-a păzit El.


Și au să spună tuturor, Ce a pățit acest popor. Ei, Doamne, știu cum că Tu ești Cu-acest popor – că Te găsești În mijlocul poporului – Și că Tu Te-ai arătat lui, În chip văzut de toți, mereu. Ei știu că al lui Dumnezeu Nor, peste el, s-a așezat, Și știu că Tu l-ai îndrumat, Mergând chiar Tu, în stâlp de nor, În fața-ntregului popor, Iar noaptea, printr-un stâlp de foc, Ai însemnat Tu, al Tău loc.


De câte ori Moise-a vorbit Cu Dumnezeu, a trebuit Să intre-n cortul întâlnirii. De pe capacul ispășirii Cari pe chivot e așezat, Pe mărturia ce s-a dat – Dintre-ai săi heruvimi pe care La capete capacu-i are – Glasul lui Dumnezeu vorbea, Iar Moise-apoi îi răspundea.


Printr-un proroc ce-a zis: „Vorbesc În pilde și descoperesc Lucruri ascunse, din trecut, De pe când lumea s-a făcut.”


Cel ce va asculta de voi, Pe Mine Mă ascultă-apoi. Cel care vă nesocotește, Pe Mine Mă disprețuiește, Nesocotind, prin Mine-astfel, Pe Cel ce M-a trimis, la el.”


Nimeni – așa precum s-a spus – Pe Dumnezeu, nu L-a văzut. El fost-a făcut cunoscut, Lumii, numai de Fiul Lui, Care e-n sânul Tatălui.”


Robi, să vă spun, Mie nu-Mi place, Căci robul nu știe ce face, Stăpânul său; ci v-am numit Prieteni. V-am destăinuit Tot ceea ce-auzisem Eu, În ceruri, de la Tatăl Meu.


Dacă-ntre ei n-aș fi făcut Lucrări, cum nimeni n-a putut A mai face asemenea, Atunci, păcate, n-ar avea. Acuma însă, le-au văzut Și iată că am început A fi urâți de ei: și Eu, Și-asemenea și Tatăl Meu.


Ca-ntr-o oglindă, azi, putem – Întunecoasă – să vedem. Dar va veni o dimineață, Când vom privi față în față. Astăzi, cunosc numai în parte, Însă, în vremi ce nu-s departe, Totul, deplin, voi fi știut, Cum și eu fost-am cunoscut.


Cu fețele, noi ne găsim, Descoperite, și privim Ca în oglindă, slava care, Marele nostru Domn o are, Și-ntr-o clipită-apoi – dragi frați – În chipul Lui, vom fi schimbați, Umblând, mereu, în slava Lui, Purtați de Duhul Domnului.”


„Domnul, în vremea care vine, Ridică un proroc, ca mine, Din rândul tău – dintre-ai tăi frați – Iar voi, de el, să ascultați!


Un alt proroc, în Israel – Care să fi ajuns la fel Cum era Moise – niciodat’, De-atunci, nu s-a mai ridicat. Pe Cel ce este viu mereu – Pe-adevăratul Dumnezeu – Doar Moise – când L-a cunoscut – Față la față, L-a văzut.


Pentru că voi nu L-ați zărit, Pe Dumnezeu, când v-a vorbit Aflat în para focului, Pe muntele Horebului, Vegheați mereu – atenți să fiți – Și sufletul să vi-l păziți,


Nu îți vei face, niciodată, Un chip cioplit, vreo-nfățișare Să semene cu lucruri care Aflate sus, în ceruri, sânt, Sau jos aflate – pe pământ – Ori poate sunt în apa care Își are loc de așezare Mai jos decât acest pământ.


El a purtat chipul – mereu – Al Celui care-i Dumnezeu Înfricoșat și nevăzut. El este Cel dintâi născut, Din tot ceea ce s-a zidit.


De-aceea, cel care-a călcat Aceste-nvățături apoi, Să afle dar, că nu pe noi – Pe oameni – ne-a nesocotit, Ci el, prin ce a făptuit, Pe Dumnezeu, se dovedește, Precum că Îl nesocotește, Adică pe Acela care V-a dat, Duh Sfânt, la fiecare.


Având, mereu, în stăpânire, Tot ce se cheamă nemurire Și locuiește în lumină. Nimeni, la El, nu o să vină, Căci nu se poate-apropia De El, vreodată, nimenea. Nimeni, nicicând, nu a putut, Pe El, ca să Îl fi văzut. De cinste și putere-i plin, În vecii vecilor! Amin.


„Dacă, părinților, mereu, În vremea veche, Dumnezeu, Prin oameni care-au prorocit, În multe feluri le-a vorbit Și-n multe chipuri totodată,


El – care este oglindirea Slavei, precum și-ntipărirea Ființei Lui, Cel care poate A ține lucrurile toate, Aflate-n cer și pe pământ, Cu-a Lui putere, din Cuvânt – O curăție a făcut, Pentru păcate, și-a șezut În locurile prea înalte, Unde urma ca să se salte, La a Măririi dreaptă stând,


Și, mai cu seamă, pe cei care, Împinși de pofta lor cea mare Și necurată, dovedesc Că trupul altuia poftesc, Disprețuind, prin a lor fire, Tot ce se cheamă stăpânire. Ca niște îndrăzneți aflați – Ca niște încăpățânați – Fără vreo teamă, dovedesc Că, tot mereu, disprețuiesc Dregătoriile, pe când,


Și totuși, oamenii acei – Purtați de visele din ei – Iată că trupu-și pângăresc, Dregătorii batjocoresc, Nesocotind – cu bună știre – Orișice fel de stăpânire.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan