Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Numeri 10:9 - Biblia în versuri 2014

9 În țară, când o să intrați – Și când, în ea, vă așezați – Și-aveți a merge la război Cu-ai voști’ vrăjmași, cu vâlvă, voi Sunați din trâmbițe, mereu. Atuncea, Domnul Dumnezeu, De voi, are să-Și amintească Și-astfel, o să vă izbăvească.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

9 Când veți merge la război în țara voastră, împotriva dușmanului care vă asuprește, să sunați alarma din trâmbițe și Domnul, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi și veți fi eliberați de dușmanii voștri.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Când veți merge la război în țara voastră împotriva dușmanului care vă exploatează, să sunați alarma din aceste goarne; și atunci Iahve – Dumnezeul vostru – Își va aminti de voi și vă va elibera de opresiunea dușmanilor voștri.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Când veți merge la război, în țara voastră, împotriva dușmanului care vă atacă, să sunați cu zgomot din trâmbițe și veți fi amintiți înaintea Domnului Dumnezeului vostru și veți fi eliberați de dușmanii voștri!

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Când veți merge la război, în țara voastră, împotriva vrăjmașului care va lupta împotriva voastră, să sunați cu vâlvă din trâmbițe, și Domnul Dumnezeul vostru Își va aduce aminte de voi și veți fi izbăviți de vrăjmașii voștri.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Și când veți ieși la război în țara voastră împotriva vrăjmașului care vă va asupri, atunci să suflați alarmă cu trâmbițele; și veți fi amintiți înaintea Domnului Dumnezeului vostru și veți fi mântuiți de vrăjmașii voștri.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Numeri 10:9
34 Iomraidhean Croise  

Când Domnu-aminte Și-a adus, De Noe și de tot ce-a pus Cu el, în arcă, a lăsat Un vânt, să sufle, ne-ncetat. Pe cer, norii s-au risipit, Iar apele s-au potolit.


În fruntea noastră-i Dumnezeu Și ai Săi preoți, tot mereu. Trâmbiți avem, de partea noastră, Ca să sunăm ‘naintea voastră. Deci dacă lucrul stă astfel, Atunci, fii ai lui Israel, Să nu purtați nici un război, În contra noastră! Să știți voi Că dacă lupta o porniți, Nu aveți sorți să izbândiți!”


Iudeii-avut-au a se bate Atât în față, cât și-n spate. Văzând ceea ce s-a-ntâmplat, Speriați, la Domnul, au strigat, Iar preoții Iudeilor Sunat-au trâmbițele lor.


Aminte să-Ți aduci, mereu, De mine și dă-mi ajutor, Căci Tu ești bun cu-al Tău popor. Doamne, arată-mi dar, și mie,


Vrăjmașii au ajuns, astfel, Să-l stăpânească pe popor, Smerindu-l prin puterea lor.


Pe Cel care Și-a amintit De-al Său popor ce-a fost smerit, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Voi toți cei care locuiți Pe-acest pământ, atenți să fiți Când steagu-n munți se va-nălța Și când suna-va trâmbița!


„Strigă mereu, în gura mare! Fă-ți glasul să răsune tare, Precum o trâmbiță! Vorbește Fără-ncetare și vestește Nelegiuirile pe care, Poporul Meu, acum, le are! Să faci astfel, de cunoscut, Păcatele ce le-a făcut Casa lui Iacov, ne-ncetat!


„Vai, ale mele măruntaie! Vai, inima cum mi se taie De-o grea durere! Ce să fac? Iată că nu mai pot să tac, Căci inima îmi bate tare, Iar bietul meu suflet tresare La glasul trâmbiței și-apoi, La strigătele de război.


Voi vedea steagul fâlfâind Și-am să aud sunetul tare Pe care trâmbița îl are?”


„Știre, în Iuda, răspândește Și în Ierusalim vestește: „Sunați din trâmbițe în țară!” De-asemeni, dați de știre iară, Și spuneți: „Haidem să plecăm, Căci trebuie să ne-adunăm Toți, în cetățile-ntărite Ce sunt anume pregătite!”


Tocmai de-aceea, Domnul spune: „Vin zile când o să răsune, În contra Rabei – cea pe care, Poporul lui Amon o are – Puternic strigăt de război. Raba ajunge-va apoi, Morman de pietre dărâmate Și vor fi arse-ale ei sate. Atuncea o să reușească Israelul să-i izgonească Pe cei care l-au alungat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.”


„Să fugă fiii care vin Din ramura lui Beniamin! Cei din Ierusalim, fugiți, Fugiți și nu vă mai opriți! Cei din Tecoa, să sunați Din trâmbiți și să ridicați – Lângă Bet-Hacherem – un semn! Să faceți precum vă îndemn, Căci de la miazănoapte-apare Nenorociri și prăpăd mare.


„Niște străjeri pun, peste voi: „Fiți cu luare-aminte-apoi, La cetele străjerilor, La sunetul trâmbiței lor!” Dar ei răspund, lipsiți de minte: „Nu vrem ca să luăm aminte!”


Trâmbița sune, negreșit, Căci totul este pregătit! Însă la luptă, nimenea Nu merge; căci urgia Mea Va izbucni, nimicitor, Asupra adunării lor.


Trâmbiți și-n urmă să sunați La Ghibea, trâmbițele-acele! La Rama, să sunați din ele! Grăbiți-vă să v-adunați La Bet-Aven, ca să strigați! Iată-i – acuma – grabnic vin, Pe a ta urmă, Beniamin!


„Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Când luna-a șaptea o să vie, Ziua întâi are să fie Zi de odihnă. Voi să știți, Cu trâmbițe, să o vestiți. Atunci, o sfântă adunare,


Într-o cetate, cineva, Cu trâmbița, făr’ a speria Poporul ce se află-n ea? Sau în cetate, peste fire, Se lasă vreo nenorocire Pe care să n-o fi făcut Domnul și să n-o fi știut?


O zi în care trâmbița Țipătul și-l va înălța În strigătele de război Cari se vor îndrepta, apoi, Către cetățile zidite Și turnurile întărite.


Din fiecare seminție, Au fost aleși câte o mie. Moise, pe Fineas, l-a adus Și-n fruntea oștilor l-a pus. Fineas e cel care ducea Unelte sfinte și avea Și trâmbițe răsunătoare – Pe Eleazar, tată, îl are.


Sau dacă, trâmbița nu poate, Un sunet, lămurit, a scoate, Cine are să știe-apoi, Să fie gata, de război?


„Când, cu vrăjmașii voștri, voi Aveți ca să purtați război Și veți vedea mulți cai și care Și un popor cu mult mai mare Decât al vost’, să n-aveți teamă, Căci Dumnezeu – de bună seamă – Va fi cu voi, neîncetat, Căci Domnul v-a eliberat Din al Egiptului ținut.


Trâmbița lor, să chiuiți, Să scoateți toți strigăte mari, Căci zidurile cele tari, Atunci, au să se prăbușească. Poporul tot să năvălească Și fiecare-n fața lui, Peste ruina zidului, Să se repeadă, înainte. Așa să faci și ia aminte, La tot ceea ce Eu îți spun!”


Când Sidoniții v-au robit – Maon, sau Amelec apoi – Și când la Mine-ați strigat voi, Oare nu Eu v-am izbăvit?


Aceștia toți i-au asuprit Și-optzeci de ani au pătimit Israeliții cari erau Peste Iordan și se aflau În țara Galaadului, În mâinile poporului De Amoniți. Fiii pe care


Domnul îl însoțea, mereu, Pe cel pe cari, peste popor, Îl ridica judecător Și izbăvire îi dădea, Atâta timp cât el trăia, Pentru că-n mila Sa cea mare Văzuse bine cât de tare Erau ai Săi de chinuiți Și cât de greu erau loviți.


În muntele ce-a fost sortit Lui Efraim, el s-a suit Și-apoi, din trâmbiță-a sunat. Israelul s-a adunat, Iar el s-a pus conducător, Peste acel întreg popor. Israeliții l-au urmat, Și-atunci Ehud a cuvântat:


Duhul lui Dumnezeu, apoi, Pe Ghedeon, l-a îmbrăcat. Din trâmbiță el a sunat Și lui Abiezer apoi, Veste i-a dat, ca la război, Să-l însoțească, negreșit.


De Egipteni, ați fost scăpați Și-apoi, din țară, i-am gonit Pe cei care v-au asuprit, Iar țara lor cea minunată Vă este-acuma, vouă, dată.


„Așa vorbește Cel pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are: „Eu, din Egipt, v-am scos afară, Căci din robia cea amară, Prin al Meu braț doar, ați scăpat. De cei care v-au apăsat – De împărații din ținut, Care putere au avut – Tot Eu, apoi, v-am izbăvit.”


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan