Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Numeri 10:10 - Biblia în versuri 2014

10 În zilele de bucurie Când, sărbători, au să se ție – Sau când aveți lunile noi – Din trâmbițe, să sunați voi. Atunci când jertfele, menite Arderi de tot, sunt pregătite, Și când, jertfe de mulțumire, Aduceți voi, să aveți știre, Din trâmbițe, ca să sunați, Căci dacă astfel vă purtați, Aminte-și va aduce-apoi, Al vostru Dumnezeu, de voi. Eu Domnul sunt. Voi fi, mereu, Al vostru Domn și Dumnezeu.”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

10 De asemenea, în zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre periodice, să sunați din trâmbițe peste arderile voastre de tot și peste jertfele de pace. Ele vor face ca Domnul, Dumnezeul vostru, să-Și aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru“.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Să mai sunați din goarne în zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre periodice, când vă oferiți animalele voastre arse integral și când vă aduceți sacrificiile de pace. Ele vor face ca Dumnezeul vostru care se numește Iahve, să Își amintească de voi. Eu sunt Iahve – Dumnezeul vostru!”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 În zilele voastre de bucurie, în sărbătorile voastre și la începuturile lunilor voastre, să sunați din trâmbițe însoțind arderile voastre de tot și jertfele voastre de împăcare și vor fi pentru voi aducere aminte înaintea Dumnezeului vostru! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre și la lunile noi ale voastre, să sunați din trâmbițe, când vă veți aduce arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, și ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Și aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Și în ziua bucuriei voastre și la sărbătorile voastre și la începutul lunilor voastre să suflați în trâmbițe peste arderile de tot ale voastre și peste jertfele voastre de pace; și vă vor fi spre amintire înaintea Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Numeri 10:10
34 Iomraidhean Croise  

Omul a zis: „Pentru ce vrei, Să mergi acum, la Elisei? Nu-i lună nouă, nici Sabat!” „Vreau să vorbesc cu el, de-ndat’”– Zise femeia – „Fii pe pace!” El a răspuns: „Fă cum îți place!”


Preoții care au purtat Trâmbițe, fost-au: Iosafat, Șebania, Nataneel, Iar Zaharia-i după el. Benaia s-a alăturat, Fiind, de Amasai, urmat; Iar ultimul care-a venit, Eliezer, era numit. ‘Nainte la chivot mergeau Preoți-acești și trâmbițau. Încă doi ușieri avea Chivotul: primul se numea Obed-Edom; lui i-a urmat Cel care Iehia-i chemat.


Tot Israelul a venit, Chivotul, de l-a însoțit, Cu strigăte de bucurie, Cu chiote și veselie, Sunând din goarne-n a lui cale, Din trâmbițe și din chimvale, Făcând lăutele să sune Și harfele ca să răsune.


Heman și Ieditun aveau Trâmbiți în grijă. Ei țineau În a lor pază, și țimbale Și instrumente muzicale. Pe-acestea, ei le împărțeau La cei care meniți erau, Cântări de laudă, mereu, Să-nalțe pentru Dumnezeu. Fiii lui Ieditun ședeau La uși, căci ușieri erau.


Leviții mers-au – fiecare – Cu instrumentele pe care, David – pe vremuri – le-a făcut; Preoții trâmbițe-au avut.


Toți cei prezenți s-au închinat, Imnuri de slavă au cântat, Sunând din trâmbiți, până când S-a mistuit jertfa arzând Pe-altarul Domnului. De-ndată


Întreg soborul de preoți, Și-asemenea Leviții toți – Cu instrumentele pe care David le-a dat la fiecare Ca să Îi cânte Domnului Spre slava și cinstirea Lui – La locul lor s-au așezat Și-n felu-acesta au cântat: „Domnul e bun, plin de-ndurare, Iar îndurarea Lui cea mare, Din înălțimi, peste noi, vine Și-n vecii vecilor, va ține.” Din trâmbiți, preoți-au sunat Și tot poporu-a ascultat Cântările și – negreșit – Pe Dumnezeu L-au prea mărit.


Când lucrători-au început Și temelie i-au făcut Casei lui Dumnezeu, veniră Toți preoții. Ei se gătiră Cu straiele ce se cereau. De-asemeni, trâmbițe purtau. Leviții – fii cei pe care, Asaf, urmași, în lume-i are – Chimvalele și-au pregătit, Așa precum a rânduit David, când fost-a împărat, Și-n acest fel L-au lăudat Pe Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.


Apoi urmat-a Zaharia Cari dintre preoți se trăgea Și trâmbiță la el avea. El se vădea a fi cel care, Pe Ionatan, părinte-l are Și pe Șemaia după el, Și pe Matania la fel; Tată, pe Mica-l mai avea Și pe Zecur de-asemenea Și pe Asaf, într-un sfârșit.


Cu trâmbița să-L lăudați, Cu harfele să Îi cântați! Să-L lăudați cu alăute,


Din trâmbițe răsunătoare, Sunați, în zi de sărbătoare, Când luna nouă o să vină Sau când apărea luna plină!


Căci astă lege-a dat-o El, Pentru întregul Israel – Poruncă-i a Celui pe care, Iacov, drept Dumnezeu, Îl are,


Ferice de poporul care Cunoaște glasul ce îl are Trâmbița Ta, iar pe-a lui cale, Este lumina Feței Tale!


Când în Locașul sfânt intra-va Aron, pe inimă, purta-va, Pe-acel pieptar ce e chemat „Al judecății”, încrustat – În pietrele pe el aflate – Numele care-au fost purtate De toți fiii lui Israel, Căci procedând în acest fel, În față dar, la Dumnezeu, Spre amintire – tot mereu – Numele lor vor fi purtate Și astfel nu vor fi uitate.


Ai să aduni, în acest fel, De la fiii lui Israel, Argintul dat de fiecare, Pentru a lor răscumpărare. Argintul ce îl dobândești, Va trebui să-l folosești Doar pentru slujba cortului, Fiind – în fața Domnului – Pentru-al lui Israel popor, Semnul răscumpărării lor.”


Trâmbița tare o să sune, În acea zi, și-o să se-adune Cei ce-n Egipt sunt surghiuniți Sau în Asiria-s fugiți. Vor merge înaintea Lui, Să se închine Domnului, Urcând pe muntele Lui sfânt, Căci la Ierusalim ei sânt.


„Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Când luna-a șaptea o să vie, Ziua întâi are să fie Zi de odihnă. Voi să știți, Cu trâmbițe, să o vestiți. Atunci, o sfântă adunare,


În țară, când o să intrați – Și când, în ea, vă așezați – Și-aveți a merge la război Cu-ai voști’ vrăjmași, cu vâlvă, voi Sunați din trâmbițe, mereu. Atuncea, Domnul Dumnezeu, De voi, are să-Și amintească Și-astfel, o să vă izbăvească.


La începutul luni-apoi, Vreau alte jertfe de la voi, Pe care am să le socot Să-Mi fie drept arderi de tot: Vreau un berbec și doi viței, Precum și încă șapte miei De-un an, care – precum se știe – Fără cusur voiesc să fie.


„În prima zi, voiesc apoi – A luni-a șaptea – pentru voi, Să fie-o sărbătoare mare. Veți ține-o sfântă adunare Și nimenea nu va putea, Lucrări de slugă-a face-n ea.


Veniți la Mine, toți cei care Sunteți trudiți și-mpovărați, Și-odihnă o să căpătați!


„Corneliu!” – îngerul îi zise. Acesta, țintă, îl privise: „Ce este Doamne?” – i-a răspuns. „Rugile tale au ajuns, La Domnul, și-au fost ascultate. De milosteniile-ți toate, Acuma, El Și-a amintit, Căci înainte-I s-au suit.


Într-o clipită, fiecare, Când va fi ultima chemare, A trâmbiței. Ea va suna, Și morții se vor aduna, Căci au să-nvie-n nemurire Ne mai supuși la putrezire; Iar noi, ceilalți, dragii mei frați, Pe loc, avem a fi schimbați.


Să se pogoare, pe pământ, Purtat pe-aripile de vânt, De-un strigăt, fi-va însoțit, De-un glas de-arhanghel, negreșit, De trâmbița lui Dumnezeu Și, din al morților somn greu, Îi va trezi, neîndoios, Pe cei cari, morți, sunt, în Hristos.


Cu ceea ce v-am spus, azi, eu, Voi mângâiați-vă mereu.”


Voi să răspundeți: „S-a-ntâmplat Că apele s-au despicat, Pe când chivotul Domnului Intra-n valea Iordanului. Aceste pietre au menire, De a sluji drept amintire, Copiilor lui Israel.”


Șapte preoți, în fața lui – Adică a chivotului – Cu șapte trâmbițe, vor trece, Cari sunt din coarne de berbece. A șaptea zi – să nu uitați – De șapte ori să-nconjurați Cetatea. Preoții acei Să sune-atunci, în jurul ei, Din trâmbițe. Când auziți


Și Duhul și Mireasa-apoi, Îmi spun: „Doamne, vino la noi!” Cei ce aud, apoi și ei Să spună „Vino!”. Toți acei Care, pe drum, au însetat, La Mine pot să vină-ndat’. Cel care, apa vieți-o vrea, Să vină-acuma, ca să bea, Pentru că are a-i fi dată, Fără să i se ceară plată!


David răspunse: „Mâine, iată Că luna nouă se arată Și trebuie să stau la masă, Cu tatăl tău, în a lui casă. Mă lasă dar, ca să mă duc, Pe câmp, căci vreau ca să apuc Să mă ascund. O să-mi găsesc, Un loc, să mă adăpostesc, Până sosește-a treia seară. Atunci doar, am să ies afară.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan