16 Aceștia sunt aceia care Aleși au fost, de adunare, Mai mari, în seminția lor – În casele părinților – Drept căpetenii în ăst fel, Ai miilor lui Israel.
Alege, din popor, îndată, Oameni destoinici cari arată Că-s temători de Dumnezeu Și-s de încredere, mereu. Să fie oamenii acei, Dușmani ai lăcomiei. Ei, De tine puși apoi, să fie, Peste popor, capi peste-o mie; Capi peste-o sută să așezi, Și tot așa ai să urmezi Ca să pui capi peste cinzeci Și peste zece-n urmă. Deci,
Făcu precum îi spuse el, Și a ales, din Israel, Oameni destoinici ca să fie Capi în popor, peste o mie. Peste o sută i-a mai pus, Peste cincizeci, cum i s-a spus, Și peste zece la sfârșit.
Și tu, Efrata – Betleeme – Află că n-ai de ce te teme, Deși e mică-a ta cetate, Printre cetățile aflate În a lui Iuda țară, cari Se dovedesc cu mult mai mari, Iar pe al lui Iuda pământ, De frunte, toate-acestea sânt! Din tine, va ieși Acel Care, stăpân, în Israel, Se va vădi. Obârșia, În vremi străvechi, și-o va avea, Urcând până în veșnicie.
Acolo, am să Mă pogor Și-ți voi vorbi, în fața lor. Atunci când vei veni la Mine, Din duhul care-i peste tine, Îți iau o parte, după care, Voi pune peste fiecare, Din acel duh, și vor purta Cu toți-apoi, sarcina ta.
Contra lui Moise-atuncea, ei – Nemulțumiți – s-au răsculat. Lor li s-au mai adăugat – Fiind de-acelaș’ duh împinși – Vreo două sute cincizeci inși, Dintre bărbații cei cu stare, Cari sunt fruntași în adunare Și cari erau chemați la sfat Având un nume respectat.
Și care l-a născut pe cel Ce se numește Nemuel Și pe ai săi frați amândoi, Datan și Abiram apoi. Acești doi frați au fost cei care Erau chemați la adunare Și care-apoi – cum s-a văzut – La Core-n tabără-au trecut; În urmă, ei s-au răsculat, Contra lui Moise, și au stat Și contra lui Aron, cel care Pe-atunci, era preotul mare. Ei, împotriva Domnului, S-au ridicat. Mânia Lui
Moise-i chemă pe-aceia cari, În Israel, erau mai mari Și conduceau acel popor, Ca șefi ai semințiilor. Moise, cuvântul, a luat Și-n acest fel, a cuvântat:
Atuncea, toți aceia cari, În Israel, erau mai mari – Drept capi în seminția lor, În casele părinților – Care-au ieșit la numărare, Au adus daruri fiecare.
Atunci, eu am chemat să vie – Din fiecare seminție – Pe toți bărbații acei cari S-au dovedit a fi mai mari. Pe ei i-am așezat apoi, Drept căpetenii, peste voi. I-am așezat, capi, peste-o mie, Capi peste-o sută-am pus să fie Și peste cincizeci mai apoi, Ca dregători, aflați la voi, În fiecare seminție.
Dar Ghedeon nu se clintea, Ci L-a-ntrebat: „Cum aș putea, Pe Israel, să-l izbăvesc, Așa sărman cum mă găsesc? Familia mea – precum se știe – Se trage, după seminție, Din cele mai sărace case Care se află în Manase; Iar dintre toți – la tatăl meu – Află căci cel mai mic, sunt eu.”
Când – veștile – el le-a aflat, Pe slujitori, i-a întrebat: „Ascultați voi, oameni pe care, Neamul lui Beniamin îi are: Oare, al lui Isai fecior, Vă va fi binevoitor? O să vă dea vii și ogoare Sau căpitani îi veți fi oare, Peste o sută ridicați, Ori peste-o mie așezați?
Să cercetați dar, să știți unde – Cu ai săi oameni – se ascunde. Ceva temeinic de aflați – Vă rog – de veste, să îmi dați, Căci eu am să pornesc apoi, Și am să vin până la voi, Să-l caut, fără încetare, Prin miile de fii pe care Îi are Iuda – negreșit – Până când îl voi fi găsit.”