Luca 7:12 - Biblia în versuri 2014

¹² Puțin aveau de străbătut Pân’ la cetate, și-au văzut, Cum un cortegiu funerar Trecea, încet, plin de amar, Ducând pe al cărării fir, Care urca spre cimitir, Pe singurul fiu ce-l avea O văduvă sărmană. Ea, De plânset, era răvășită Și, de puteri, secătuită.

Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

¹² Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei lui, care era văduvă. O mulțime destul de mare din cetate era împreună cu ea.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹² Când s-au apropiat de poarta orașului, au văzut mulți oameni care ieșeau din el ca să participe la înmormântarea singurului fiu al unei femei văduve.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹² Când s-a apropiat de poarta cetății, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, și aceasta era văduvă; și multă lume din cetate era cu ea.

Română Noul Testament Interconfesional 2009

¹² Cum se apropiau de poarta cetăţii, iată că era dus la groapă un mort, singurul fiu al mamei sale, iar ea era văduvă. Şi era cu ea multă lume din cetate.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹² Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; și cu ea erau o mulțime de oameni din cetate.

Luca 7:12 Iomraidhean Croise

Geneza 22:12

„Să nu pui mâna pe băiat, Căci știu acum, cu-adevărat, Că tu te temi de Dumnezeu Și că ai să-L asculți mereu. Pe al tău fiu – văzut-am bine – Nu l-ai cruțat tu, pentru Mine.”

Geneza 22:2

„Să iei pe fiul tău iubit – Deci pe Isac; vă pregătiți, Spre țara Moria porniți Și când acolo poposești, Vreau, pe Isac, să Mi-l jertfești, Pentru că Eu așa socot, Să Mi-l dai ardere de tot.”

2 Samuel 14:7

Familia mi s-a ridicat, În contra mea, și a strigat: „Scoate-l afar’, pe fiul tău, Căci l-a ucis pe frate-său! Scoate-l degrabă, cum ți-am zis, Căci trebuie a fi ucis, Pentru păcatul săvârșit! Îl vom ucide, negreșit, Chiar dacă e moștenitor!” Ce fac eu, împotriva lor? Cu ei, cum pot eu a mă pune? Căci ei și-acest ultim tăciune Ce mi-a rămas, să-l stingă-ar vrea, Iar al meu soț ar rămânea Fără urmași, pe-acest pământ. De-aceea, disperată, sânt.”

1 Regi 17:12

Ea a răspuns: „Viu e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu, Că n-am, în casă, copt, nimic. Niște făină – un pumn mic – Pe-un fund de oală, mi-a rămas, Și untdelemn am, într-un vas. Un strop e doar, într-un ulcior Și nu e îndestulător. N-am, înainte-ți, ce să pun. Vreo două lemne vreau s-adun, Să merg acasă, înapoi, Și să gătesc o turtă-apoi. Am s-o mănânc, cu al meu fiu, Iar după-aceea, nu mai știu Cu ce anume-o să trăim. Vom aștepta doar să murim.”

1 Regi 17:18

Femeia merse la Ilie Și-l întrebă: „Spune-mi dar, mie, Ce am cu tine – oare – eu, Omule al lui Dumnezeu? Iată, la mine ai venit, Iar Dumnezeu Și-a amintit De relele ce le-am făcut. Lucrul acesta, Tu l-ai vrut? Ai vrut să-mi fie omorât Copilul, când te-ai pogorât Și ai venit în casa mea?”

1 Regi 17:23

Ilie-a coborât de-ndată, Și văduvei îi spuse: „Iată, Aici se află al tău fiu Și precum vezi, el este viu.”

1 Regi 17:9

„Te scoală și, în grabă mare, Spre-ale Sidonului hotare Trebuie-ndată să pornești Și în Sarepta să te-oprești. Cât în Sarepta tu vei sta, O văduvă îți va purta De grijă, căci i-am poruncit Să te hrănească, negreșit.”

2 Regi 4:16

„La anul, când am să mai viu, Tu ai să ții în brațe-un fiu.” Ea a răspuns: „Nu, domnul meu! Tu ești om al lui Dumnezeu! Te rog, să nu mă amăgești, Cu vorbele ce le rostești!”

2 Regi 4:20

La vorbele stăpânului, Pe fiu, slujbașii l-au luat Și mamei l-au încredințat. Când au plecat oameni-acei, Copilul, pe genunchii ei, Și-a plecat capul, obosit, Iar la amiază, a murit.

Iov 29:13

Noian de binecuvântări Mă ajungeau, pentru lucrări, Pe care eu le-am împlinit Celui ce-a fost nenorocit. Văduvei inima-i umpleam Cu bucurie – mă-nveleam

Zaharia 12:10

Atunci, asupra casei care David în stăpânire-o are, Și peste cei ce se vădesc Că în Ierusalim trăiesc, Duh de-ndurare Eu voi pune, Precum și duh de rugăciune. Își vor întoarce înapoi Ochii și vor privi apoi, Spre Cel pe care L-au străpuns, Spre Mine, pe cari M-au împuns. În urmă, Îl vor plânge dar, Cum cineva-și plânge amar, Pe fiul care l-a avut, Care-i era întâi născut.

Luca 7:11

În dimineața următoare, Iisus pornit-a să coboare Către cetatea Nain. Erau, Cu El, atunci, și-L însoțeau, La drum – pe lângă ucenici – Mulțime multă: mari și mici.

Luca 7:13

Domnul Iisus a auzit-o Și-atunci, cu milă, a privit-o, Zicând: „Să nu mai plângi femeie!”

Luca 8:42

Acasă, căci avea o fată, De doișpe ani. Biata fecioară, Bolnavă greu, trăgea să moară. Pe drum, Iisus era-mbulzit, De oamenii care-au venit

Luca 8:52

Apoi, norodului, Iisus, Aste cuvinte, i le-a spus: „Să nu mai plângeți, în zadar! Fata nu-i moartă: doarme doar.”

Ioan 11:19

Pentru că satul se găsea Atât de-aproape, mulți Iudei, Au coborât, pân’ la femei – La Marta și Maria – vrând, Cu toți să le mângâie. Când

Fapte 9:39

Petru, spre Iope, a pornit, Iar când – acolo – a sosit, De văduve, fu-nconjurat, Care, plângând, i-au arătat Ce haine și cămăși făcea Dorca, pe vremea când trăia.

Fapte 9:41

Petru, de mână, a luat-o Și-apoi, în sus, a ridicat-o. Pe sfinți și văduve-a chemat, Iar când aceștia au intrat, În odăiță, au văzut Minunea care s-a făcut. Petru, pe Dorca, a luat-o Și-n grija lor, a-ncredințat-o.

Iacov 1:27

Religiunea cea curată, Plăcută și neîntinată, În fața Domnului Cel care, Tată, ne e, la fiecare, Este ca noi să cercetăm Orfanii, să le ajutăm Pe văduve și-apoi să știm Ca, ne-ntinați, să ne păzim.”