8 Vă spun, ca să aveți știință: Aduceți rod de pocăință! Să nu gândiți, ca un nebun, „Avram ni-e tată”, căci vă spun: Domnul, din aste pietre, vii, Pentru Avram, ridică fii.
8 Faceți deci roade demne de pocăință! Și să nu începeți să spuneți în voi înșivă: „Îl avem ca tată pe Avraam!“, căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam chiar din pietrele acestea!
8 Demonstrați-vă pocăința prin fapte! Să nu vă amăgiți zicând: «Suntem descendenții lui Avraam!»; pentru că Dumnezeu poate să facă descendenți lui Avraam (chiar și) din aceste pietre.
8 Faceți roade vrednice de convertire și să nu începeți a spune în voi înșivă: «Noi îl avem de tată pe Abrahám»! Căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice fii lui Abrahám din pietrele acestea.
8 Faceţi deci roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi să spuneţi în sinea voastră: Îl avem ca tată pe Avraam, pentru că vă spun că Dumnezeu poate să ridice fii ai lui Avraam şi din pietrele acestea.
8 Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră și nu vă apucați să ziceți în voi înșivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Iată, chiar astăzi vreau ca voi Să le dați casele-napoi, Ogoarele ce le-ați luat, Sau viile ce vi le-au dat, Măslinii ce i-ați dobândit De la ai voști’ frați, negreșit. De-asemeni, pentru-ai voștri frați, A suta parte să o dați, Din tot ceea ce e știut Că drept dobândă le-ați cerut. Dați-le grâu – eu vă îndemn – Dați-le must și untdelemn.”
Îmi zise: „Fiu al omului, Aceia care se vădesc Că în ruine locuiesc, În țară-acum, în Israel, Au cuvântat în acest fel: „Singur Avram s-a dovedit, Însă o țară-a moștenit. Dar noi, așa precum vedem, În număr, mulți – acum – suntem, Iar astă țară minunată, În stăpânire ne-a fost dată!”
De-aceea, a Lui Dumnezeu Împărăție – vă spun Eu – Că, de la voi, va fi luată Și altui neam îi va fi dată. De-acel neam fi-va prețuită, Căci va da roada cuvenită.
Stăpânul, ușa, o să-nchidă Și n-are să o mai deschidă, Când voi, ce-afară ați rămas, Veți bate și, cu jalnic glas, Veți zice: „Doamne, Te rugăm, Deschide-ne, ca să intrăm!”
Când omul care te-a poftit, Are să-ți spună: „Ai greșit Prietene! Dă locul tău, Acestui om! Îmi pare rău!” Atunci, vedea-vei, cu rușine, Că locul ultim, vei obține.
Din rândul cărturarilor, Precum și-al Fariseilor, Erau cei care au cârtit, Când, vorbele, I-au auzit: „Cine-I Acel care vorbește?! Doar hule, Acest om rostește! Noi știm că numai Dumnezeu, Iartă păcatele, mereu!”
Ei I-au răspuns, plini de uimire: „Dar noi suntem sămânța lui Avram și, robii nimănui, N-am fost, nicicând. De ce vorbești, Că „veți fi slobozi”? Tu greșești!”
„Avram este al nostru tată!” – Spuseră ei. Atunci, pe dată, Iisus a zis: „Îndoieli am Că sunteți fiii lui Avram. Dacă ați fi, găsesc cu cale, Să faceți doar faptele sale.
Ci început-am să vorbesc, Celor cari, în Damasc, erau Și-apoi celor ce se aflau Chiar la Ierusalim. M-am dus Și prin Iudeea și am spus, În urmă, și Neamurilor. Deci, eu vorbit-am, tuturor. La pocăință-am îndemnat Și, tuturor, le-am arătat Că trebuie, la Dumnezeu, Să se întoarcă și, mereu, Să facă fapte-orice ființă, Cari vrednice-s de pocăință.
Moștenitori – s-aveți știință – Făcuți vor fi, doar prin credință, Căci se dorește, așadar, Ca ei, făcuți a fi, prin har, Pentru a fi chezășuită Făgăduința dăruită Întregii seminții, pe care, Părintele Avram o are: Nu numai pentr-o seminție, Care – așa precum se știe – Sub Lege-acuma, e aflată, Ci și pentru aceea dată Doar de credința ei cea mare, Cari este asemănătoare Cu-a lui Avram, al nostru tată –
Cu toate că, pe-acest pământ, A lui Avram, sămânță, sânt, Nu pentru toți – luați aminte – Avram era, sau e părinte. Tocmai de-aceea, a fost zis Și, în Scriptură, este scris, Că: „Prin Isac se va sălta Sămânța care va purta Numele tău, mereu, în lume.”