Iosua 8:29 - Biblia în versuri 201429 Apoi, când totul s-a sfârșit, Pe cel care a-mpărățit În Ai, Iosua l-a luat Și pe un lemn, l-a spânzurat. Acolo, trupul i-a zăcut, Până când seară s-a făcut – Căci soarele a asfințit Când Iosua a poruncit Ca, de pe lemn, să fie dat Trupul și-n urmă, aruncat În fața porții așezate Chiar la intrarea în cetate; Peste-al său trup, pietre-au luat Și-ntr-un morman le-au așezat Cari, până astăzi – negreșit – Mai poate-a fi încă, zărit. Faic an caibideilTuilleadh tionndaidheanNoua Traducere Românească29 Pe regele din Ai l-a spânzurat de un copac, lăsându-l acolo până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să-i coboare cadavrul din copac și să fie aruncat la intrarea porții cetății. Apoi, au ridicat peste el o movilă mare de pietre, care a rămas acolo până în ziua aceasta. Faic an caibideilBiblia în Versiune Actualizată 201829 Pe regele din Ai l-a spânzurat de un copac și l-a lăsat acolo până seara. Dar la apusul soarelui, Iosua a poruncit israelienilor să îi coboare corpul din copac și să fie aruncat în locul unde fusese poarta orașului. Apoi au făcut peste el o mare movilă de pietre care se poate vedea și astăzi. Faic an caibideilVersiunea Biblia Romano-Catolică 202029 Pe regele din Ái l-a spânzurat de un copac până spre seară. La apusul soarelui, Iósue a poruncit să coboare cadavrul său de pe copac și să-l arunce lângă poarta cetății. Și au ridicat peste el un morman mare de pietre [care a rămas] până în ziua de azi. Faic an caibideilBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu29 A spânzurat de un lemn pe împăratul din Ai și l-a lăsat pe lemn până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să i se coboare trupul de pe lemn; l-au aruncat la intrarea porții cetății și au ridicat pe el o mare grămadă de pietre, care este până în ziua de azi. Faic an caibideilTraducere Literală Cornilescu 193129 Și a spânzurat pe împăratul din Ai de un lemn până la vremea serii, și la apusul soarelui Iosua a poruncit să se coboare trupul lui de pe lemn și l‐au aruncat la intrarea porții cetății, și deasupra lui au ridicat o mare grămadă de pietre până în ziua de astăzi. Faic an caibideil |
Acestea fost-au întâmplate, În ziua Pregătirii, toate, Urmând, apoi, un nou Sabat. Iudeii, toți, s-au agitat Ca nu cumva, în timpul lui, Pe cruci, pe coama dealului, Trupuri să zacă, atârnate. Atunci, gloatele adunate, Au mers, degrabă, la Pilat Și, să zdrobească, l-au rugat, Fluierele picioarelor, Tuturor răstigniților, Să-i dea, apoi, jos, de pe cruce, La groapă, să îi poată duce.
Domnul, în mâna lor, a dat Cetatea, iar oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți. N-a fost cruțat Nici chiar al Libnei împărat. N-a avut nimenea scăpare, Ci a pierit orice suflare. Toate ființele aflate, Pe vremea ‘ceea, în cetate, Lovite-au fost și au pierit Cu mic cu mare, negreșit. Cu cel ce fost-a împărat Atunci, la Libna, s-a-ntâmplat Asemeni celui ce ședea La Ierihon și-mpărățea.