Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Iosua 7:21 - Biblia în versuri 2014

21 În prada de cari aveam știre Că dată e spre nimicire, O mantie, eu am văzut – De la Șinear; ea mi-a plăcut Și am luat-o. Am aflat Argint apoi, și l-am luat – Cam două sute sicli-avea. Am mai găsit, de-asemenea, Și o tăblie minunată, Care, din aur, e lucrată, Iar greutatea ce-o avea, Cincizeci de sicli cântărea. Pe toate-acestea, le-am poftit. Deci le-am luat și le-am dosit, În cortul meu. Ascunse sânt, În al său mijloc, în pământ. Acolo-s lucrurile-acele, Și-argintul este pus sub ele.”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

21 am văzut în prada de război o manta frumoasă din Șinar, două sute de șecheli de argint și un obiect de aur în greutate de cincizeci de șecheli. Le-am poftit și le-am luat. Iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este sub ele.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 Am văzut în prada de război o manta frumoasă din Șinar, două sute de șecheli de argint și un obiect de aur care avea greutatea de cincizeci de șecheli. Mi-au plăcut; și le-am luat. Acum, acestea sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu; iar argintul este pus sub ele.”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de sícli de argint și un lingou de aur în greutate de cincizeci de sícli; le-am poftit și le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este dedesubt!”.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 Am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint și o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit și le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu și argintul este pus sub ele.”

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

21 Am văzut între prăzi o manta de Șinear frumoasă și două sute de sicli de argint și o limbă de aur în greutate de cincizeci de sicli, și le‐am poftit și le‐am luat și iată sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu și argintul este sub ea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Iosua 7:21
35 Iomraidhean Croise  

Se-ntindea stăpânirea lui, Peste Babel, Erec, Acad, Calne-n Șinear – pe care, vad,


Femeia a mâncat din pom; Și-i dete și la al ei om, Iar el sărmanul, a mușcat, Și iată dar ce a urmat:


Fiii lui Iacov au venit, Morți și cetate-au jefuit, Pentru ceea ce s-a-ntâmplat Cu sora lor. Ei au luat


Ai Domnului fii au văzut Că fetele oamenilor Frumoase sunt. În gândul lor, S-au hotărât și au plecat Și de neveste au luat, Pe cele care le-au plăcut.


Era-ntr-o zi, mai către seară, Când David a ieșit afară, Ca să se plimbe. El avea Un obicei, căci se suia Pe-acoperișul casei sale, Ca să se plimbe-apoi, agale. Astfel, pe casă, s-a suit Și de acolo a zărit Cum o femeie se-mbăia. La chip, aceasta se vădea Foarte frumoasă ca să fie.


Leproși-n tabără-au intrat Și-n primul cort s-au așezat De au mâncat și au băut. Cu-argint și aur, și-au umplut Toți, buzunarele, și-apoi Au mai luat și haine noi. Tot ce au strâns, iute-au ascuns. Apoi, în alt cort au pătruns, Unde au procedat la fel, Luând tot ce era în el. Astfel, ceea ce-au jefuit, Au scos afară și-au pitit.


„Un legământ am încheiat Cu ochii mei și am jurat Că nicicând n-am să mi-i opresc, Când o fecioară-am să zăresc.


Abate ai mei ochi, mereu, De la lucrările deșarte! De ele, ține-mă departe! Doamne, asupra mea, veghează! Pe calea Ta, mă-nviorează!


Să nu poftești ce e al său: Să nu poftești la casa lui, Nici la nevasta omului; Să nu poftești la robul său, La roaba lui, la boul său; Măgarul lui, să nu-l poftești Și-asemenea, să nu dorești Vreun lucru care e al său – Care-i al seamănului tău.”


Deci soarta celor făr’ de lege Și lacomi după avuții, Aceasta este! Căci să știi Că lăcomia i-a pierdut Pe cei căror ea le-a plăcut.


Să nu te uiți cum, în pahare, Vinul face mărgăritare, Curgând roșu și înspumat! Ușor, pe gât, ți-a ‘lunecat,


Pizmașul, grabnic, își sporește Avutul și se-mbogățește; Dar iute, lipsa va veni Și peste față-l va plesni.


Mai mult, inima îți păzește: Izvor al vieții-i ea. Gonește


Pentru că ziceți: „Am făcut Un legământ, ce l-am avut Cu moartea și – fără-ndoială – Noi am făcut și o-nvoială Cu locuința morților. Când năvălirea apelor Va trece cu urgia-i mare, N-o să ne-atingă, căci scăpare, Noi, în neadevăr, găsim Și în minciuni ne-adăpostim!”,


Vai de cei care-și vor ascunde Planul, crezând că nu pătrunde Domnul, în înțelesul său! Vai de acei care fac rău Și cred că faptele făcute În întuneric nu-s știute, Zicând: „Ne vede cineva?”, Sau „Știe cineva, ceva?”.


Vai de cel care își va pune Mâna, voind ca să adune Câștigul cel ce s-a vădit Precum că e nelegiuit, Voind s-așeze cuibul său În loc înalt, ferit de rău, În ziua care, peste fire, Aduce-va nenorocire!


Apoi, celor prezenți, le-a spus: „Feriți-vă de lăcomie! Voiesc, acum, ca toți să știe, Că nu stă viața omului, În plinul avuției lui.”


Nimic nu e acoperit, Ce nu va fi descoperit. Și nu este nimic ascuns, Ce va rămâne nepătruns.


Iată ce sfat, vă mai dau eu: Curviile, necurăția Și, totodată, lăcomia După avere, să dispară! De-acuma, dați-le afară, Și arătați a fi cuminți, Cum se cuvine unor sfinți.


Știți bine că nici un curvar, Nici omul care e stricat, Sau cel care este mânat De lăcomia lui cea mare, Nici cine-aduce închinare La idoli, nu poate să fie Moștenitor, la-mpărăție, Alăturea de Dumnezeu Și de Iisus Hristos, mereu.


Chipuri cioplite-n orice loc, Dacă găsești, arde-le-n foc. La aurul și-argintul care, Un chip cioplit, pe el le are, Tu nu trebuie să poftești Ca nu cumva să te trezești Că sunt o cursă, pentru tine. Acestea sunt – ia seama bine – O urâciune-n fața Lui, Adică-n fața Domnului.


Vreau să omoare fiecare, Toate acele mădulare, Care provin de pe pământ. Aceste mădulare sânt: Patima și necurăția, Pofta cea rea și-apoi, curvia; Urmează lăcomia care Este un fel de închinare, La idoli. Luați seama bine,


Banii, nicicând, să nu-i iubiți, Ci vreau ca să vă mulțumiți Cu ce aveți, căci El a zis – Iar în Scripturi se află scris – Că „Nicicând, n-am să te las Eu, Ci te voi însoți, mereu. În nici un chip, nu șovăiesc, Și n-am ca să te părăsesc”.


Din pofta lui, s-a întrupat Păcatul, care-nfăptuit, Aduce moarte, negreșit.


Acan, atuncea, a vorbit: „E drept că am păcătuit, Față de Domnul Dumnezeu. Ascultă dar, ce-am făcut eu:


Iosua, oameni, a trimis, Care-au găsit – precum a zis Acan – în cort, toate acele Lucruri și-argintul de sub ele.


După ce ei au părăsit, Drumul cel drept, au rătăcit, Urmând a lui Balaam cărare – Cel cari pe Bosor, tată-l are – Și cari, mai mult iubit-a, iată, Doar a fărădelegii plată.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan