15 Cei care fi-vor arătați, Prin sorți, precum că au luat Din lucrurile ce s-au dat Spre nimicire, să se știe Că arși vor trebui să fie, Cu tot ce au pe-acest pământ, Pentru că sfântul legământ, Al Domnului, l-au încălcat, Prin faptul că n-au ascultat Porunca, săvârșind astfel, O mișelie-n Israel.”
15 Cel ce va fi arătat lângă lucrurile date spre nimicire, să fie ars în foc, împreună cu tot ceea ce-i aparține, pentru că a încălcat legământul Domnului și a comis, în Israel, o faptă spurcată“.
15 Acela care va fi arătat prin sorți că a luat ce trebuia distrus, să fie ars în foc împreună cu tot ce îi aparține – pentru că a încălcat legământul lui Iahve și a comis un lucru oribil în Israel!»”
15 Cel care va fi arătat cu lucrul de dat nimicirii să fie ars în foc, el și tot ce are el, pentru că a călcat alianța Domnului și a făcut nelegiuire în Israél!»”.
15 Cine va fi arătat prin sorți că a luat din ce era dat spre nimicire va fi ars în foc, el și tot ce este al lui, pentru că a călcat legământul Domnului și a făcut o mișelie în Israel.»’”
15 Și va fi așa: cel ce va fi arătat cu lucrul sortit nimicirii să fie ars cu foc, el și tot ce este al lui, pentru că a călcat legământul Domnului și a făcut nebunie în Israel.
Fiii lui Iacov au venit, Din câmp, iar când au auzit, Cu Dina, ce s-a întâmplat, Tare de tot s-au supărat – S-au mâniat crunt pe acel Ce-a săvârșit, în Israel – În neamul lor – un greu păcat, Când cu-a lor soră s-a culcat. Această faptă nu putea, Nepedepsită, ca să stea. Astfel, cu cale au găsit, Că trebui-a fi pedepsit Cel care răul l-a făcut; De-acord, cu toții au căzut.
În urmă, unde aș putea Să merg eu, cu rușinea mea? Tu ai să treci drept un mișel, Printre toți cei din Israel. Vorbește-i împăratului Întâi, și cere voia lui; Căci dacă te va asculta, Se va-nvoi să fiu a ta.”
Israel a păcătuit Prin ceea ce a săvârșit, Căci legământul ce l-am dat, Nepăsător, el l-a călcat. Deși poporu-ntreg știa Că nu-i e-ngăduit să ia Din lucrurile rânduite A fi de flăcări nimicite, Totuși, el nu s-a sinchisit, Ci a furat și a mințit, Dosind, prin lucrurile lui, Cele-ale Ierihonului, De care avusese știre Că date sunt, spre nimicire.
Iosua s-a trezit, în zori, Și pe-ai lui Israel feciori, Pe seminții, i-a așezat. Domnul – prin sorți – i-a arătat Că a lui Iuda seminție Se află sub vinovăție.
Luați vor trebui să fie, Din fiecare seminție, Tot zece oameni – dintre noi – Dintre o sută, iar apoi Luați vor trebui să fie Tot câte-o sută dintr-o mie, Și-o mie-apoi din zece mii, Dintre ai lui Israel fii. Ei trebuie ca să se ducă, Să caute și să aducă Merinde pentru-al nost’ popor. În urmă, la-ntoarcerea lor, La Ghibea o să mergem noi – În Beniamin – să-i dăm apoi, Pedeapsa cea mai potrivită Cu mișelia săvârșită.”
Dar cei din Ghibea s-au sculat În contră-mi, și-au înconjurat Casa în care ne aflam, În care găzduiți eram. Aveau de gând să ne omoare; Au siluit pe țiitoare Până când ea, într-un sfârșit – Târziu, spre ziuă – a murit.
Eu, țiitoarea, mi-am luat-o Și în bucăți dar, am tăiat-o, Pe care le-am trimis astfel, La întreg neamul Israel, Căci am dorit ca să se știe Că s-a făcut o mișelie.
Saul, în urmă, a vorbit: „Iată că am păcătuit. Întoarce-te dar, fiul meu, Căci nici un rău n-am să-ți fac eu, Pentru că astăzi, am văzut, Precum că tu ai fi putut Să mă omori, dar m-ai cruțat. Ca un nebun, eu am lucrat Și văd acum – fără-ndoială – Că săvârșit-am o greșeală.”