22 Iosua-n urmă i-a chemat Pe cei care au cercetat Cetatea. Când cei doi bărbați S-au arătat, le-a spus: „Intrați În casa curvei, iar apoi, Afară să îi scoateți voi, Pe toți cei care, cu ea, sânt, Pentru ca al vost’ jurământ Să fie astfel, respectat.”
22 Iósue le-a zis celor doi bărbați care exploraseră țara: „Mergeți la casa femeii prostituate și scoateți-i de acolo pe ea și tot ceea ce are ea, după cum i-ați jurat!”.
22 Și Iosua a zis celor doi bărbați care iscodiseră țara: Intrați în casa femeii curve și scoateți de acolo pe femeie și tot ce este al ei, cum i‐ați jurat.
David, la sine, i-a chemat Pe cei din Gabaon, de-ndat’. – Gabaoniții nu erau Israeliți, dar locuiau, În Israel; ei, negreșit, O rămășiță s-au vădit, Din neamul Amoriților. Tot al lui Israel popor, Cu legământ, a fost legat De ei, că îi va fi lăsat În pace ca să viețuiască Și-n Israel să locuiască. Însă ăst legământ făcut, De Saul nu a fost ținut, Căci mare râvnă-avuse el Atât față de Israel, Cât și de Iuda, totodat’. De-aceea fost-a încălcat Ăst legământ ce s-a făcut, Iar Domnului nu I-a plăcut. –
David, atuncea, a făcut Așa precum ei au cerut, Căci el, șapte bărbați, le-a dat. Mefiboșet a fost cruțat – Cum împăratu-avuse-n plan – Căci fiu i-a fost, lui Ionatan, Cu care David a făcut Un legământ, la început.
Privește cu dispreț la cel Ce-i vrednic de disprețuit, Însă cu cinste i-a primit Pe cei care – de bună seamă – Vădesc față de Domnul, teamă. Mereu, el este de cuvânt; Dacă va face-un jurământ, Nu își ia vorba înapoi, Chiar de-i în pagubă apoi.
A mai luat și un vlăstar, De neam împărătesc, și-ndat’, Un legământ a încheiat Cu el și-apoi l-a întărit, Căci el să jure-a trebuit. Însă pe toți aceia cari Erau în țară cei mai mari, I-a strâns și i-a luat cu el,
„Pe a Mea viață Mă jur Eu” – Spusese Domnul Dumnezeu – „În țara-n care e aflat Cel cari îl puse împărat – În urma unui legământ Pecetluit cu jurământ – Muri-va, pentru ce-a făcut, Pentru că el nu și-a ținut Cuvântul dat prin legământ Și întărit cu jurământ. De-aceea, el – în acea țară – Ajunge-va, apoi, să piară! Are să meargă-n Babilon,
Tot prin credință, a trăit Curva Rahav și n-a murit În clipa-n care, nimiciți, Fuseseră cei răzvrătiți, Căci găzduise – prin credință – Iscoade, cu bunăvoință.
De-aceea, vreau să aveți știre Că dată e, spre nimicire – Astă cetate – Domnului. De-asemenea, Îi veți da Lui, Tot ce-n cetate se găsește, Tot ce în ea, astăzi, trăiește! Doar pe Rahav, să o cruțați. În viață să îi mai lăsați – Luați aminte! – pe cei care, La ea, și-au căutat scăpare, Pentru că și ea a ascuns Iscoadele, care-au pătruns În Ierihon, și i-a scăpat De cei care i-au căutat.
Tineri-ndată au intrat Și-au scos-o, pe Rahav, afară, Cu toți cei care se aflară În casa ei, la adăpost. Tatăl și mama ei au fost Afară scoși. Au fost luați, După aceea, ai ei frați, Surorile ce le avea, Și toți ai ei, de-asemenea. Apoi, din tabără, i-au dus Și-ntr-un anume loc i-au pus, Fiind departe în ăst fel, De oamenii din Israel.
Iar Iosua pace-a făcut Îndată de cum i-a văzut Și-a încheiat un legământ – Bazat doar pe al lor cuvânt – Că-n viață îi va fi lăsat. Toți căpitanii au jurat Și-au întărit, în acest fel, Ceea ce le promise el.
El s-a-nvoit să le arate Un loc, să intre în cetate. Prin locul astfel cunoscut, Ei au intrat și au trecut Cetatea cu oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei. Un singur om a fost cruțat: Acela cari le-a arătat Locul. El și familia lui Au viețuit măcelului, Iar când războiul s-a sfârșit, Să plece li s-a-ngăduit.