Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Iosua 5:1 - Biblia în versuri 2014

1 Când cei care împărățeau Peste-Amoriții, cari se-aflau Peste Iordan, spre asfințit – Și tot poporul Canaanit De lângă mare – au aflat Precum că Domnul a secat Atunci, apa Iordanului Pentru ca tot poporul Lui, Să poată trece liniștit, Tăiați, în inimi, s-au simțit Și îngroziți au fost astfel, De oamenii lui Israel.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

1 Când toți regii amoriți din partea de vest a Iordanului și toți regii canaaniți de pe țărm au auzit că Domnul a secat apele Iordanului înaintea fiilor lui Israel până l-am traversat, li s-a înmuiat inima, pierzându-și curajul înaintea fiilor lui Israel.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Când toți regii amoriți din partea de vest a Iordanului și toți regii canaaniți de pe (acel) mal au auzit că Iahve a secat apele Iordanului înaintea israelienilor până l-au traversat, li s-au înmuiat inimile și și-au pierdut curajul în fața lor.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Când au auzit toți regii amoréilor care erau dincolo de Iordán, spre apus, și toți regii canaaneénilor care erau lângă mare cum a secat Domnul apele Iordánului înaintea fiilor lui Israél până când l-au trecut, li s-au înmuiat inimile și nu mai era suflare în ei în fața fiilor lui Israél.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Când au auzit toți împărații amoriților de la apusul Iordanului și toți împărații canaaniților de lângă mare că Domnul secase apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel până am trecut, li s-a tăiat inima și au rămas îngroziți înaintea copiilor lui Israel.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Și a fost așa când au auzit toți împărații amoriților, care erau dincolo de Iordan către apus și toți împărații cananiților care erau lângă mare, că Domnul a secat apele Iordanului dinaintea copiilor lui Israel până au trecut, li s‐a topit inima și nu mai era duh în ei din pricina copiilor lui Israel.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Iosua 5:1
32 Iomraidhean Croise  

Avram, în țară, a intrat Și la Sihem s-a așezat, În locul ce i-a fost vestit, Stejarul lui More numit; Doar Canaaniți erau în țară.


Iată acuma, ce-am să fac: O parte-n plus, tu vei avea, Față de ceilalți frați, căci ea – Cu sabia și arcul meu – De la Amor, am smuls-o eu.”


David, la sine, i-a chemat Pe cei din Gabaon, de-ndat’. – Gabaoniții nu erau Israeliți, dar locuiau, În Israel; ei, negreșit, O rămășiță s-au vădit, Din neamul Amoriților. Tot al lui Israel popor, Cu legământ, a fost legat De ei, că îi va fi lăsat În pace ca să viețuiască Și-n Israel să locuiască. Însă ăst legământ făcut, De Saul nu a fost ținut, Căci mare râvnă-avuse el Atât față de Israel, Cât și de Iuda, totodat’. De-aceea fost-a încălcat Ăst legământ ce s-a făcut, Iar Domnului nu I-a plăcut. –


Văzut-a ce bucate are, Puse pe masa lui cea mare, Văzut-a slujitorii lui, Paharnici-mpăratului Și hainele ce le-au avut. Împărăteasa a văzut Și jertfele ce se socot A fi drept ardere de tot – Duse la Casa Domnului – Din partea împăratului.


După ce lucrul s-a sfârșit, Toți căpitanii au venit, La mine și au cuvântat: „Ascultă dar, ce s-a-ntâmplat: Întreg poporul Israel – Și preoți și Leviți cu el – Să știi că nu s-au despărțit De oamenii ce-au locuit În aste țări, ci au făcut Doar urâciuni, cum au văzut La neamul Canaaniților, Precum și al Hetiților. Făcut-au ca și Fereziții, Ca Iebusiții și-Amoniții, Ca neamul Moabiților, Sau cel al Amoriților. Ceea ce în Egipt văzură, Să știi dar, că și ei făcură.


Printre aceștia se găsea Sihon, care împărățea În țara Amoriților. A urmat Og cari domnitor Fusese al Basanului. Mai marii Canaanului, De Dumnezeu, au fost loviți Și astfel fost-au nimiciți.


Viespi bondărești am să trimit. Acestea vor fi izgonit Hetiții, din ‘naintea ta. Nici Canaaniți nu vor sta, Căci și ei fi-vor fugăriți Atunci, alături de Heviți.


Ostroavele toate-au văzut Lucrul acest și s-au temut, Iar capetele de pământ, De-un tremurat, cuprinse sânt: Ele se-apropie și vin.


Apoi, vorbește-i astfel: „Iată Cuvântul ce l-am adus eu, Chiar de la Domnul Dumnezeu, Cuvânt pentru cetatea care, Ierusalim, drept nume, are: „A ta obârșie-i vădită În astă țară Canaanită. Tatăl tău fost-a Amorit, Iar mama ta-i de neam Hetit.


De te vor întreba: „Ce este?”, Tu spune-le: „Vine o veste…” Atuncea când va veni ea, Să știți că, parte, vor avea, De spaimă, inimile toate. Din suflete, nu vă veți scoate Mâhnirea ce vă va cuprinde. Mâinile vor începe-a prinde Să tremure și să slăbească. Genunchii au să se topească Asemeni apei, negreșit. „Iată că vine! A sosit!” – Zice Acel care mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.


A-ngălbenit – fără-ndoială – De spaimă, marele-mpărat, Iar gândul i s-a tulburat. Spaima aceea a făcut, pe loc, De i s-a desfăcut Strânsoarea-ncheieturilor Ce sunt ale șoldurilor Și-unul de altul, negreșit, Genunchi-atunci i s-au izbit.


Și totuși, Eu am nimicit Poporul Amoriților Care ședea în calea lor, Ai cărui oameni se vădeau Că precum cedri-nalți erau, Iar în putere fost-au tari, Asemenea unor stejari. Iată că Eu le-am nimicit Roadele ce le-au dobândit, Din vârf și pân’ la rădăcină, Distrugerea fiind deplină.


Pământul ei e locuit, La miazăzi de-Amaleciți; Sunt Iebusiți și Amoriți Care, pe munte, locuiesc; De-asemenea, se mai găsesc În acea țară Canaaniții Cari, împreună cu Hetiții, Sunt așezați pe lângă mare, Precum și pe câmpia care Se-ntinde-n lungul râului Cari este al Iordanului.”


Nici oamenii cari, după case, Coboară-n lume din Manase, N-au reușit să-i scoată-afară Pe Canaaniți, din a lor țară.


În munte, voi o să puteți, Cu forța voastră să intrați Și-apoi, pădurea s-o tăiați. Toate ieșirile din coaste, Atuncea, fi-vor ale voastre Și astfel, o să reușiți Să-i alungați pe Canaaniți, Chiar dacă-i tare-al lor popor Și sunt, din fier, carele lor.”


Dar dacă astăzi nu găsiți, Cu cale, ca să Îl slujiți Pe Dumnezeu, alegeți voi, Pe cine veți sluji apoi. Slujiți, atuncea, pe acei Care erau, drept dumnezei, Pentru părinții voști’ – la care, Ei au slujit, fără-ncetare, Când, peste Râu, au locuit. Dacă găsiți că-i potrivit, Slujiți la dumnezeii lor, Sau la ai Amoriților. Acum, referitor la mine, Eu – și-a mea casă – ne vom ține, Neîncetat, de Dumnezeu Și Lui o să-I slujim, mereu.”


Apele care au venit De sus, pe dată s-au oprit. Grămadă-apoi, s-au înălțat Și-ncremenite ele-au stat, Aflându-se la depărtare Față de o cetate care, „Adam”, atunci era chemată, Fiind lângă Țartan, aflată; Iar apele care erau În jos și care se scurgeau Udând mereu acea câmpie – Care, așa precum se știe De către toți – este chemată Ca fiind drept „marea Sărată”, S-au scurs de tot, de s-a uscat Albia-n care s-au aflat. Astfel, prin albia uscată, Poporul a trecut îndată, Punându-și corturile lui, În fața Ierihonului.


Toți preoții care-au cărat Chivotul Domnului, au stat În mijlocul Iordanului, Ca pe uscat. Poporului, I s-a permis în acest fel, Să treacă peste râu-acel.


La depărtare doar, vor sta Și, înspre ea, se vor uita, Speriați, ca nu cumva să cadă, Chinului ei, cu toții, pradă. Atât doar au să spună: „Vai! Tu, Babilonule, erai Cetatea cea frumoasă, mare! Erai cetatea cea mai tare! Într-o clipită numai – iată – Ajuns-ai a fi judecată!”


Când al lui Israel popor N-a mai avut conducător – Pentru că Iosua murise – La Domnul, el s-a dus și zise: „Doamne, pe cine, dintre noi, Ai să-l alegi să meargă-apoi, În țara Canaaniților, Să lupte cu acel popor?”


Acum, când mâna Domnului, Pe Amoriți i-a izgonit, Iar Israelu-a moștenit Această minunată țară, Ai să vii tu – cel din afară – Cu gând ca să o cucerești Și peste ea să stăpânești?


Iată ce neamuri se găseau În țară: Filisteni erau, Apoi Heviți și Canaaniți, Și mai erau și Sidoniți. Neamul de Filisteni avuse Cinci domnitori care-l conduse. Heviții toți au locuit În muntele, Liban, numit. Hotarul lor se întindea Din Bal-Harmon și ajungea Pân’ la intrarea locului Cari este al Hamatului.


În mâna împăratului Din țara Canaanului. Iabin, acesta se numea Și la Hațor împărățea. Sisera era căpitan Al oștilor din Canaan. Ținutu-n care-a locuit E, Haroșet-Goim, numit.


A doua zi, când a văzut Cum că beția i-a trecut Soțului său, a cutezat Să-i spună ce s-a întâmplat. Când vorbele i-a auzit, Nabal în inimă-a simțit O lovitură ne-așteptată, Încât s-a prăbușit, pe dată, Jos, la pământ. Când a căzut, La fel ca piatra s-a făcut.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan