Iosua 5:1 - Biblia în versuri 20141 Când cei care împărățeau Peste-Amoriții, cari se-aflau Peste Iordan, spre asfințit – Și tot poporul Canaanit De lângă mare – au aflat Precum că Domnul a secat Atunci, apa Iordanului Pentru ca tot poporul Lui, Să poată trece liniștit, Tăiați, în inimi, s-au simțit Și îngroziți au fost astfel, De oamenii lui Israel. Faic an caibideilTuilleadh tionndaidheanNoua Traducere Românească1 Când toți regii amoriți din partea de vest a Iordanului și toți regii canaaniți de pe țărm au auzit că Domnul a secat apele Iordanului înaintea fiilor lui Israel până l-am traversat, li s-a înmuiat inima, pierzându-și curajul înaintea fiilor lui Israel. Faic an caibideilBiblia în Versiune Actualizată 20181 Când toți regii amoriți din partea de vest a Iordanului și toți regii canaaniți de pe (acel) mal au auzit că Iahve a secat apele Iordanului înaintea israelienilor până l-au traversat, li s-au înmuiat inimile și și-au pierdut curajul în fața lor. Faic an caibideilVersiunea Biblia Romano-Catolică 20201 Când au auzit toți regii amoréilor care erau dincolo de Iordán, spre apus, și toți regii canaaneénilor care erau lângă mare cum a secat Domnul apele Iordánului înaintea fiilor lui Israél până când l-au trecut, li s-au înmuiat inimile și nu mai era suflare în ei în fața fiilor lui Israél. Faic an caibideilBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu1 Când au auzit toți împărații amoriților de la apusul Iordanului și toți împărații canaaniților de lângă mare că Domnul secase apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel până am trecut, li s-a tăiat inima și au rămas îngroziți înaintea copiilor lui Israel. Faic an caibideilTraducere Literală Cornilescu 19311 Și a fost așa când au auzit toți împărații amoriților, care erau dincolo de Iordan către apus și toți împărații cananiților care erau lângă mare, că Domnul a secat apele Iordanului dinaintea copiilor lui Israel până au trecut, li s‐a topit inima și nu mai era duh în ei din pricina copiilor lui Israel. Faic an caibideil |
David, la sine, i-a chemat Pe cei din Gabaon, de-ndat’. – Gabaoniții nu erau Israeliți, dar locuiau, În Israel; ei, negreșit, O rămășiță s-au vădit, Din neamul Amoriților. Tot al lui Israel popor, Cu legământ, a fost legat De ei, că îi va fi lăsat În pace ca să viețuiască Și-n Israel să locuiască. Însă ăst legământ făcut, De Saul nu a fost ținut, Căci mare râvnă-avuse el Atât față de Israel, Cât și de Iuda, totodat’. De-aceea fost-a încălcat Ăst legământ ce s-a făcut, Iar Domnului nu I-a plăcut. –
După ce lucrul s-a sfârșit, Toți căpitanii au venit, La mine și au cuvântat: „Ascultă dar, ce s-a-ntâmplat: Întreg poporul Israel – Și preoți și Leviți cu el – Să știi că nu s-au despărțit De oamenii ce-au locuit În aste țări, ci au făcut Doar urâciuni, cum au văzut La neamul Canaaniților, Precum și al Hetiților. Făcut-au ca și Fereziții, Ca Iebusiții și-Amoniții, Ca neamul Moabiților, Sau cel al Amoriților. Ceea ce în Egipt văzură, Să știi dar, că și ei făcură.
De te vor întreba: „Ce este?”, Tu spune-le: „Vine o veste…” Atuncea când va veni ea, Să știți că, parte, vor avea, De spaimă, inimile toate. Din suflete, nu vă veți scoate Mâhnirea ce vă va cuprinde. Mâinile vor începe-a prinde Să tremure și să slăbească. Genunchii au să se topească Asemeni apei, negreșit. „Iată că vine! A sosit!” – Zice Acel care mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.
Dar dacă astăzi nu găsiți, Cu cale, ca să Îl slujiți Pe Dumnezeu, alegeți voi, Pe cine veți sluji apoi. Slujiți, atuncea, pe acei Care erau, drept dumnezei, Pentru părinții voști’ – la care, Ei au slujit, fără-ncetare, Când, peste Râu, au locuit. Dacă găsiți că-i potrivit, Slujiți la dumnezeii lor, Sau la ai Amoriților. Acum, referitor la mine, Eu – și-a mea casă – ne vom ține, Neîncetat, de Dumnezeu Și Lui o să-I slujim, mereu.”
Apele care au venit De sus, pe dată s-au oprit. Grămadă-apoi, s-au înălțat Și-ncremenite ele-au stat, Aflându-se la depărtare Față de o cetate care, „Adam”, atunci era chemată, Fiind lângă Țartan, aflată; Iar apele care erau În jos și care se scurgeau Udând mereu acea câmpie – Care, așa precum se știe De către toți – este chemată Ca fiind drept „marea Sărată”, S-au scurs de tot, de s-a uscat Albia-n care s-au aflat. Astfel, prin albia uscată, Poporul a trecut îndată, Punându-și corturile lui, În fața Ierihonului.
Iată ce neamuri se găseau În țară: Filisteni erau, Apoi Heviți și Canaaniți, Și mai erau și Sidoniți. Neamul de Filisteni avuse Cinci domnitori care-l conduse. Heviții toți au locuit În muntele, Liban, numit. Hotarul lor se întindea Din Bal-Harmon și ajungea Pân’ la intrarea locului Cari este al Hamatului.