3 În ele se adăpostesc Aceia care se vădesc A fi ucis, fără să vrea, Adică fără a avea Vreun gând prin care-au plănuit Omorul ce s-a săvârșit. În ele, ucigașul are Ca să își caute scăpare. Răzbunătorul sângelui – Cari rudă îi e mortului – Acolo, n-o să-l urmărească, Pentru ca să îl pedepsească.
3 Ele vor fi un loc de refugiu pentru ucigașul care va omorî fără voie o persoană (adică din greșeală) și care va vrea să scape de răzbunătorul sângelui.
3 Ele vor fi un loc în care va putea fi protejat criminalul care va omorî fără intenție o persoană. Astfel, pentru că făcuse acest lucru din greșeală, el va putea să scape de cel care urmărește să răzbune vărsarea sângelui celui omorât.
3 unde să poată fugi ucigașul care va omorî pe cineva fără voie, fără să aibă vreun gând să-l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui.
Ea a mai spus: „O, domnul meu, Să-ți amintești, de Dumnezeu, Spre-a nu veni – cu dreptul lui – Răzbunătorul sângelui, Prăpădul ca să îl mărească Și, pe-al meu, fiu să-l nimicească!” David răspunse: „Îți spun eu – Viu este Domnul Dumnezeu – Că nici un rău, nu îi va face, Fiului tău. Deci, fii pe pace! Un fir de păr – îți mai spun iar – Nu îi va fi clintit, măcar!”
„Atunci când întâmpla-se-va, Păcat să facă cineva, Călcând, fără de voia lui – Cumva – porunca Domnului, Înfăptuind, făr’ a fi vrut, Lucruri ce nu sunt de făcut, Iată ce trebuie-mplinit:
Aste cetăți au să-i slujească, Drept casă, și-au să-l ocrotească, În fața omului cel care E-ndreptățit la răzbunare, Fiind – din partea mortului – Răzbunătorul sângelui Acestuia. Deci ucigașul Să fugă, să-și afle sălașul, Doar în cetățile-amintite, Cari, de scăpare, sunt menite, Pentru ca altfel, bunăoară, Omul acela să nu moară, Ucis de cel ce l-a cătat, Până când fi-va judecat, De-a lui Israel adunare.
Atunci când întâmpla-se-va Că va împinge cineva, Pe-un altul, fără ca să vrea Și făr’ ca, ură, a avea, În contra lui; ori de-a lovit, Pe-un altul, făr-a-l fi pândit, Ci pur și simplu, omu-acel A aruncat, ceva, pe el, Fără să vrea; sau dacă are
Astfel, prin două lucruri care Nu suferă nici o schimbare – Căci Dumnezeu nu poate, iată, Ca să mințească, niciodată – Ajuns-am a găsi apoi, O-mbărbătare, pentru noi – Pentru noi toți aceia care Avem o singură scăpare, Și-anume-aceea de-a-ncerca, Din răsputeri, a apuca Nădejdea pusă înainte, De-ale lui Dumnezeu cuvinte,
„Copiilor lui Israel, Tu să le spui, în acest fel: „Să hotărâți acuma, care Vor fi cetăți pentru scăpare, Așa cum Domnu-a poruncit Când El, cu Moise, a vorbit.
Acela care, dintre voi, A omorât, să fugă-apoi, La o cetate de scăpare. Să se oprească la intrare, Și-n fața porții, când se-adună Ai ei bătrâni, el să le spună, În amănunt, ce s-a-ntâmplat. După ce-l vor fi ascultat, Bătrâni-aceia din cetate, Vor trebui ca să îi cate O locuință, să-l primească Apoi, cu ei să locuiască.