Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -




Iosua 2:6 - Biblia în versuri 2014

6 Femeia, pe cei doi bărbați, Pe-acoperiș, sus, i-a suit Și-apoi, cu in, i-a învelit, Căci inul pe care-l avea, Pe-acoperiș și-l întindea.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac


Tuilleadh tionndaidhean

Noua Traducere Românească

6 Ea îi urcase pe acoperiș și îi ascunsese printre snopii de in pe care-i avea întinși pe acoperiș.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Ea îi urcase pe acoperiș, unde îi ascunsese sub snopii de in pe care îi avea puși acolo.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Ea îi suise pe terasă și-i ascunsese sub niște snopi de in pe care îi întinsese [acolo] pe terasă.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Ea îi suise pe acoperiș și-i ascunsese sub niște mănunchiuri de in pe care le întinsese pe acoperiș.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Dar ea îi suise pe acoperiș și i‐a ascuns sub cotoarele de in pe care și le așezase pe acoperiș.

Faic an caibideil Dèan lethbhreac




Iosua 2:6
17 Iomraidhean Croise  

Era-ntr-o zi, mai către seară, Când David a ieșit afară, Ca să se plimbe. El avea Un obicei, căci se suia Pe-acoperișul casei sale, Ca să se plimbe-apoi, agale. Astfel, pe casă, s-a suit Și de acolo a zărit Cum o femeie se-mbăia. La chip, aceasta se vădea Foarte frumoasă ca să fie.


Femeia omului s-a dus Și o învelitoare-a pus, Peste fântână, de îndat’, Și uruială-a-mprăștiat Asupra ei, căci s-a gândit Că n-o să dea de bănuit.


Nu ți s-a spus? N-ai auzit Ce lucruri am înfăptuit Când Izabela poruncea Ca toți prorocii ce-i avea Al nostru Domn și Dumnezeu, Uciși să fie? Atunci eu, În mare grabă, am luat O sută de proroci, de-ndat’, Și-apoi la adăpost i-am dus. În două peșteri, eu i-am pus – Câte cincizeci în fiecare – Și le-am dat apă și mâncare.


De-aceea, când a auzit Că Izabela-a poruncit Să fie șterși de pe pământ, Toți cei care proroci Îi sânt Lui Dumnezeu, a alergat Și-o sută-n grabă a luat, Dintre aceia. El i-a dus Și-apoi, la adăpost, i-a pus În două peșteri: i-a-mpărțit În două și-a adăpostit Câte cincizeci, în fiecare. Le-a adus apă și mâncare Și astfel, viața, le-a scăpat. –


Ioram, cari fost-a împărat, O fătă-avea, ce s-a chemat Ioșeba. Pe Ahazia, Fata, drept frate, îl avea. Ea, dintre fiii ce-i avuse Ahazia, grabnic, se duse Și pe Ioas l-a căutat. Cu doica lui, ea l-a luat Și-ntr-o odaie, pe-amândoi, I-a dus și i-a ascuns apoi. Odaia-n care i-a pitit, „A paturilor”, s-a numit. Atalia nu l-a aflat Și-astfel, cu viață, a scăpat.


Că e frumos, ea a văzut Și l-a ascuns, ca nu cumva, Să îl zărească cineva, Trei luni. Apoi, n-a mai putut.


În urmă, poruncit-a el, Fiului său Ierahmeel, Lui Șelemia – acel care, Pe Abdeel, părinte-l are – Precum și lui Seraia – cel Cari fiu îi e lui Azriel – Să-l prindă pe Baruc – cel care Rangul de logofăt îl are – Și pe prorocul Ieremia, Căci mare îi era mânia Care în suflet i-a pătruns. Dar Domnul, grabnic, i-a ascuns.


În ce-i privește pe aceia Care găsiți, atunci, fi-vor Pe-acoperișul caselor, Să nu coboare ca să-și ia Lucruri din casă, ci să stea Acolo unde-au fost surprinși.


O casă nouă, când zidești, Cu-n pălimar să-mprejmuiești Acoperișul, căci de are Ca, de pe ea – din întâmplare – Să cadă-un lucrător din cei Aduși pentru zidirea ei, Vina de sânge nu va sta, Atuncea, peste casa ta.


Căci voi, cu toții, ați murit, Iar viața voastră – negreșit – Ascunsă-i, cu Hristos, mereu, În Tatăl nostru – Dumnezeu.


Tot prin credință-a fost ținut Moise, ascuns, când s-a născut, De-ai săi părinți – ei îl vedeau, Că e frumos și nu erau Speriați de ce porunci a dat, Atuncea, marele-mpărat.


Același lucru s-a-ntâmplat, Cu curva care s-a chemat Rahav: n-a fost ea socotită, Prin fapta ei, neprihănită, Atuncea când i-a găzduit Pe soli și-apoi i-a izbăvit, Scoțându-i pe o altă cale, Din interiorul casei sale?


Acuma, nu mai sunt la mine, Pentru că noaptea – știți prea bine – Poarta se-nchide. La apus, Ei au plecat. Unde s-au dus, Nu pot să știu. Dar să porniți, Degrabă, ca să-i urmăriți, Căci negreșit o să-i aflați.”


Oameni-aceia au ieșit Și pe cei doi, i-au urmărit, Mergând pe firul drumului, Spre apele Iordanului, Iar porțile de la cetate Au fost, pe dată, încuiate.


Rahav, pe-acoperiș, s-a dus Și-apoi, iscoadelor, le-a spus:


Atunci, cu viață au scăpat Rahav și cei ce s-au aflat În casa ei. În acest fel, În mijlocul lui Israel, Ea a rămas de-a locuit. Cei cari, pe urmă-i, au venit, Și azi, în țară, sunt aflați, Căci ea-i făcuse-atunci scăpați Pe cei doi soli care sosiră Când Ierihonu-l iscodiră.


Lean sinn:

Sanasan


Sanasan