51 Acestea-s părțile-așadar, Pe cari preotul Eleazar, Cu Iosua – acela care, Pe Nun, ca și părinte-l are – Precum și cu aceia cari Sunt, peste seminții, mai mari, Le-au dat, prin voia sorților, În stăpânire, la popor. Cortu-ntâlnirii s-a aflat La Silo, când au aruncat Sorții în fața Domnului, Pentru-a-mpărți poporului, Țara aceea minunată Care, de Domnul, le-a fost dată.
51 Acestea sunt teritoriile pe care preotul Elazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel le-au împărțit ca moștenire prin tragere la sorți, la Șilo, înaintea Domnului, la intrarea Cortului Întâlnirii. Astfel, ei au terminat de împărțit țara.
51 Acestea sunt teritoriile pe care preotul Elazar, Iosua – fiul lui Nun – și conducătorii clanurilor din triburile lui Israel le-au oferit poporului ca moștenire. Ei au făcut acest lucru prin tragere la sorți, în localitatea Șilo, în prezența lui Iahve, la intrarea în cortul Întâlnirii. Și astfel au terminat împărțirea țării.
51 Acestea sunt moștenirile pe care le-au împărțit prin sorți Eleazár, preotul, Iósue, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale triburilor fiilor lui Israél, înaintea Domnului, la Șílo, la ușa cortului întâlnirii. Și au terminat de împărțit țara.
51 Acestea sunt moștenirile pe care le-au împărțit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale semințiilor copiilor lui Israel, prin sorți înaintea Domnului, la Silo, la ușa cortului întâlnirii. Astfel au isprăvit ei împărțirea țării.
51 Acestea sunt moștenirile, pe care Eleazar preotul și Iosua, fiul lui Nun, și capii părintești ai semințiilor copiilor lui Israel le‐au împărțit prin sorți în Silo, înaintea Domnului la intrarea cortului întălnirii. Și au sfârșit împărțirea țării.
În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.
„Putem!”– I-au zis. „E-adevărat: Veți bea, și voi, paharul Meu. Cu-acel botez, cu care Eu, Curând, am să fiu botezat, Și voi veți fi; însă, de stat, La dreapta și la stânga Mea, Nu ține-acum, de nimenea, Ci doar de Bunul Dumnezeu. Deci, nu vă pot așeza Eu. Aceste locuri vor fi date Celor căror le-au fost păstrate.”
Când va sfârși alegerea, Celor, în dreapta Lui aflați, Le-a spune: „Binecuvântați Ai Tatălui Meu, hai, veniți, Căci trebuie să moșteniți Împărăția, pregătită, De când e lumea întocmită.
De Fiu, precum I-ai dăruit Putere, fără de măsură, Să domine orice făptură, Să poată ca să dăruiască Viața cea veșnică, cerească, Celor pe care, Tu i-ai dat, Și-n a Lui seamă, i-ai lăsat.
După ce El a nimicit Șapte popoare, cari erau În calea lor, căci locuiau Chiar în Canaan, al nost’ popor A moștenit pământul lor, Cari, patru veacuri jumătate, Roade le-a dat, îmbelșugate.
Iată acuma, locul care, De-a lui Israel adunare A fost luat în stăpânire Ca să îl aibă moștenire, În Canaan. Locul primit, În ăst fel, fost-a împărțit: O parte a primit, în dar, Întâi, preotul Eleazar, Iosua – al lui Nun fecior – Și capii semințiilor Copiilor lui Israel.
A lui Israel adunare La Silo-a stat, în așteptare Și-acolo fost-a așezat Al întâlnirii cort, de-ndat’. Supus, întreg cuprinsul țării Se întindea în largul zării.
Atuncea el – precum a spus – În fața Domnului s-a dus, La Silo, unde a luat Sorții pe crai i-a aruncat. Pe baza lor, a împărțit Țara întreagă și-a primit Oricare om din Israel, Atunci, o parte, în ăst fel.
Au mai stat mult de s-au gândit, Și-au cuvântat, în urmă: „Iată, În fiecare an, o dată, Este o mare sărbătoare În cinstea Domnului. Ea are, Numai la Silo, să se țină Și multă lume o să vină. La miazănoapte de Betel Se află Silo. Locu-acel E așezat spre răsărit, Față de drumul ce-a suit De la Betel și s-a-ndreptat Către Sihem. El e aflat La miazăzi de-acel ținut, Cari drept Lebona-i cunoscut.”
Fete, din Silo, au să vie, Cari au să joace, pe câmpie, Voi veți ieși – atunci – din vii, Să vă luați – astfel – soții. Cu ele, să vă însurați Și-n Beniamin, apoi, să stați.
Din Silo – din cetatea lui – Să se închine Domnului. Astfel, bărbatul se pornea, O dată-n an, și se ducea – Alături de al său popor – Ca Domnului oștirilor, Să Îi dea jertfe potrivite, Care-s prin Lege rânduite. Pe-atunci, doi preoți i-au slujit Lui Dumnezeu. Ei s-au numit Hofni și Fineas; cei doi, iată, Pe Eli, îl aveau, drept tată.