28 Ierusalim, Țela, Ghibeat Și-apoi Elef și Chiriat. Paișpe cetăți au fost de toate, Cu satele alăturate. Aceasta-i moștenirea care, Neamul lui Beniamin o are, După familiile lor Și casele părinților.
28 Țela, Elef, Iebus sau Ierusalim, Ghiva și Chiriat – paisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor.
28 Țela, Elef, Iebus sau Ierusalim, Ghiva și Chiriat – paisprezece orașe împreună cu satele din jurul lor. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, (care a fost împărțită) conform clanurilor lor.
28 Țéla, Élef, Iebús, adică Ierusalím, Ghibeát și Chiriát; paisprezece cetăți și satele lor. Aceasta este moștenirea fiilor lui Beniamín, după familiile lor.
28 Țela, Elef, Iebus, adică Ierusalimul, Ghibeat și Chiriat; paisprezece cetăți și satele lor. Aceasta a fost moștenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor.
28 și Țela și Eleful și Iebusul, adică Ierusalimul, Ghibeat, Chiriatul: patrusprezece cetăți cu satele lor. Aceasta este moștenirea copiilor lui Beniamin după familiile lor.
Oasele-n urmă le-a adus David, cu sine, și le-a pus Într-un mormânt, în locul care, Chis îl avea, de-nmormântare. În Beniamin, locu-i aflat, Într-un ținut, Țela, chemat, Căci Chis e al lui Saul tată. Astfel, s-a împlinit, pe dată, Porunca împăratului. Apoi, mânia Domnului – Încet, încet – s-a potolit, Iar foametea n-a mai lovit.
Tot din Netofa, a ieșit, În urmă, și Heleb, cel care, Pe Bana, drept părinte-l are. La rând venea – apoi – Itai, Din Ghibea, fiul lui Ribai. Toți cei care, din Ghibea, vin, Sunt ramura lui Beniamin.
David – și cu oștirea lui – Spre a Ierusalimului Cetate-n urmă, a pornit, S-alunge neamul Iebusit, Care, în țară, locuia. Poporul țării îi zicea, Lui David: „Să nu îndrăznești, Cetatea, să o cucerești, Căci și ologii îți vor sta – Și orbii – împotriva ta!” Prin solii pe cari i-au trimes, Ei îi dădeau de înțeles Că el – nicicând – nu va putea, Cetatea lor, ca să o ia.
David, când spre Sion, s-a dus, Către ai săi, astfel, a spus: „Atuncea când noi ne vom bate Cu Iebusiții din cetate, Pe orbi și șchiopi să îi luați Și în canal să-i aruncați!”… – Din ziua ‘ceea, se și spune: „Orbul și șchiopul nu vor pune Picioru-n casa Domnului.”
„Să fugă fiii care vin Din ramura lui Beniamin! Cei din Ierusalim, fugiți, Fugiți și nu vă mai opriți! Cei din Tecoa, să sunați Din trâmbiți și să ridicați – Lângă Bet-Hacherem – un semn! Să faceți precum vă îndemn, Căci de la miazănoapte-apare Nenorociri și prăpăd mare.
Iată, din zilele Ghibei, Mereu, păcătuit-au ei, Căci Israel s-a adunat Acolo, și s-a așezat, Ca să nu îl apuce-apoi, La Ghibea chiar, acel război Cari împotrivă s-a făcut La toți cei răi, cum s-a văzut.
E Beniamin, cel ce-a urmat, Cu numărul feciorilor, După familiile lor: Din Bela, astfel, a ieșit Întreg poporul Belait, Iar din Așbel, un alt popor – Acel al Așbeliților. Din Ahiram, a provenit Întreg neamul Ahiramit.
Celor ce-n mare număr sânt, O să le dai mai mult pământ. Celor pe cari puțini îi ai, Parte mai mică să le dai. Vei da, astfel, la fiecare O parte potrivit de mare, Cu numărul ce l-au avut, Când numărarea s-a făcut.
S-o împărțiți prin sorți apoi, Și fiecare dintre voi Își va avea moșia lui, După mărimea neamului. Cei cari, în mare număr, sânt, Primi-vor dar, mai mult pământ. Cei care-n număr mic se țin, Au să primească mai puțin. Să stăpânească fiecare, Pământurile-acelea care, Prin sorți, i s-au atribuit. Pământul fi-va împărțit, Prin sorți – cum trebuie să fie – După părinți și seminție.
Fiii lui Iuda n-au putut Ca să-i alunge din ținut Pe Iebusiții ce-i aveau Și la Ierusalim ședeau. De-aceea, până-n acest ceas, Ei tot acolo, au rămas Și locuiesc – precum se știe – Cu a lui Iuda seminție.
În urmă, el trece prin vale – Prin Ben-Hinom – în a sa cale. La miazăzi, valea avea Acel ținut ce se numea Iebus, pe care azi îl știm Că e chemat Ierusalim. Urca pe vârful muntelui Care avea, în fața lui, Valea Hinomului aflată Către apus și așezată La capătul văii pe care Poporul Refaimit o are, Spre miazănoapte îndreptată.
Apoi, din vârful muntelui, El cobora în a sa cale, Până la Bet-Hinom, în vale. În miazănoapte a avut Al Refaimiților ținut. Prin valea din Hinom trecea Care în miazăzi avea Ținutul Iebusiților. Mergea pe lângă țara lor Și ajungea, în acest fel, În urmă, la En-Roguel.
Fiii lui Beniamin, apoi, Pornit-au și ei, un război, Cu Iebusiții. Mulți erau Și la Ierusalim ședeau. Pe-aceștia nu i-au izgonit, Iar astfel ei au locuit Cu Beniamin – după cum știm – De-atuncea, la Ierusalim. Chiar azi, acolo se găsesc Și împreună locuiesc.
Bărbatul nu s-a învoit Să mai rămână, și-a pornit, Cu toți ai săi, la drum, de-ndat’. Afară însă, s-a-nserat, Iar el era cu ceata lui, La marginea Iebusului. Cetatea Iebus – precum știm – Se cheamă – azi – Ierusalim.