16 Apoi, din vârful muntelui, El cobora în a sa cale, Până la Bet-Hinom, în vale. În miazănoapte a avut Al Refaimiților ținut. Prin valea din Hinom trecea Care în miazăzi avea Ținutul Iebusiților. Mergea pe lângă țara lor Și ajungea, în acest fel, În urmă, la En-Roguel.
16 cobora către marginea muntelui care se află în fața Văii Ben-Hinom, în nordul Văii Refaim, și cobora apoi prin Valea Hinom spre partea de sud a Iebusului până la En-Roghel.
16 Apoi „cobora” spre marginea muntelui care există în fața văii Ben-Hinom, în partea de nord a văii Refaim, și ajungea în valea Hinom, spre partea de sud a Iebusului, până la En-Roghel.
16 Hotarul cobora spre extremitatea muntelui care este în față cu Valea Ben-Hinnóm, care este în valea Refaím, spre nord. Valea Hinnóm cobora spre partea iebuséilor, spre sud, la En-Róghel.
16 Se cobora pe la capătul muntelui care este în fața văii Ben-Hinom, în valea refaimiților, la miazănoapte. Se cobora prin valea Hinom, pe partea de miazăzi a iebusiților, până la En-Roguel.
16 Și hotarul se pogora la capătul muntelui care este înaintea văii Ben‐Hinom, care este în valea Refaimiților către miazănoapte și cobora la valea lui Hinom în latura de miazăzi a iebusiților și se cobora la En‐Roguel
Așa precum fusese-n plan, Și Ahimaț și Ionatan, Lângă fântâna Roguel Ședeau ascunși. În locu-acel, O slujnică, la ei, venea Și vești – mereu – le aducea, Iar ei – în urmă – alergau La David și îl înștiințau De toate câte le-au aflat. Ei – în cetate – n-au intrat, Căci se temeau ca, nu cumva, Să îi zărească cineva.
La piatra care e chemată Drept Zohelet – piatră aflată Aproape de En-Roguel – S-a dus Adonia, căci el – Și cei care l-au însoțit – S-aducă jertfe, au dorit. El a tăiat – atuncea – boi, Viței și foarte multe oi, Iar la ospățul pregătit, Pe multă lume a poftit. Chemați fost-au și frații lui – Toți fii ai împăratului – Cu toți bărbații cari erau În Iuda și care-l slujeau
Tofetul nu a fost cruțat, Căci al lui Iuda împărat A dat porunci ca, negreșit, Și el să fie pângărit. În valea fiilor pe care Poporul lui Hinom îi are, Tofetul se afla zidit. Astfel, el fost-a pângărit, Ca nimenea – din acel loc – Să nu-și mai treacă-apoi, prin foc, Copiii, cum obișnuiau, Când lui Moloh se închinau.
Până în valea cea pe care Al lui Hinom popor o are, Ahaz, cu slugile, s-a dus Unde tămâie a adus Și-a ars-o-n cinstea zeilor Cari sunt străini de-al său popor. El s-a purtat atât de rău, Încât chiar și pe fiul său, Prin foc, în urmă, l-a trecut Așa precum au mai făcut Popoarele ce-au fost aflate, În țară, și-apoi alungate, De către Dumnezeu, când El Țara a dat, lui Israel.
În valea fiilor pe care, Hinom, urmași, în lume-i are, Prin foc, pe-al săi fii, i-a trecut. Vrăjitorii a mai făcut Și de ghicit s-a ocupat. În jurul său a adunat Oameni cari spirite chemau Și viitorul îl ghiceau. El a făcut tot mai mult rău, Și-a mâniat pe Domnul său.
De multă vreme-i pregătit Un rug, pentru-mpărat gătit. Adânc și lat este făcut Căci din belșug lemne-a avut. Suflarea Domnului, furioasă – Precum șuvoiul de pucioasă – Asupră-i vine, îl cuprinde Cu valul ei și îl aprinde.”
Și-apoi, așa să le vorbești: „Iată, Domnul oștirilor A spus: „Zdrobesc acest popor, Așa după cum ați văzut Că s-a zdrobit vasul de lut. Cetatea, de asemenea, Aceeași soartă, va avea. Atunci va fi o lipsă mare De locuri de înmormântare, Iar morții fi-vor adunați Și în Tofet vor fi-ngropați.
De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Schimbat va fi numele lui – Adică al Tofetului – Precum și numele pe care Valea din Ben-Hinom îl are; Căci valea Ben-Hinomului Va fi Valea Măcelului!
În valea Ben-Hinomului, Multe-nălțimi au ridicat, Pe cari, lui Bal, le-au închinat Și și-au trecut, apoi, prin foc, Copii-n fața lui Moloc. Ăst lucrul, Eu nu l-am cerut Și nici prin gând nu Mi-a trecut Că face-vor, cu-ai lor copii, Asemenea mari grozăvii Și că vor trage, ne-ncetat, Casa lui Iuda, în păcat.”
Fiii lui Iuda n-au putut Ca să-i alunge din ținut Pe Iebusiții ce-i aveau Și la Ierusalim ședeau. De-aceea, până-n acest ceas, Ei tot acolo, au rămas Și locuiesc – precum se știe – Cu a lui Iuda seminție.
Ierusalim, Țela, Ghibeat Și-apoi Elef și Chiriat. Paișpe cetăți au fost de toate, Cu satele alăturate. Aceasta-i moștenirea care, Neamul lui Beniamin o are, După familiile lor Și casele părinților.
Fiii lui Beniamin, apoi, Pornit-au și ei, un război, Cu Iebusiții. Mulți erau Și la Ierusalim ședeau. Pe-aceștia nu i-au izgonit, Iar astfel ei au locuit Cu Beniamin – după cum știm – De-atuncea, la Ierusalim. Chiar azi, acolo se găsesc Și împreună locuiesc.
Fiii lui Iuda se-adunară Și spre Ierusalim plecară. În urma luptei ce s-a dat, Ierusalimul l-au luat. Cu sabia, ei i-au lovit Pe cei pe care i-au găsit Aflați, atunci, în acel loc Și-apoi i-au pus, cetății, foc.
Bărbatul nu s-a învoit Să mai rămână, și-a pornit, Cu toți ai săi, la drum, de-ndat’. Afară însă, s-a-nserat, Iar el era cu ceata lui, La marginea Iebusului. Cetatea Iebus – precum știm – Se cheamă – azi – Ierusalim.