11 Iată ce stăpânire dar, Avea Manase-n Isahar Și în Așer: de la-nceput, Copiii săi au deținut Doar a Bet-Șeanului cetate, Cu satele învecinate. Apoi, Ibleamul l-au primit, Cu-ale lui sate, negreșit, Cu tot ținutul Dorului Și satele din jurul lui; Au stăpânit peste En-Dor Și peste-al său întreg popor; Peste-al Tanacului ținut Cu satele ce le-a avut, Peste Meghido – unde sânt Trei înălțimi pe-al său pământ – Cu satele ce-l însoțesc Și cu cei ce le locuiesc.
11 Manase mai avea stăpânire în Isahar și în Așer peste Bet-Șan cu satele dimprejurul lui, peste Ibleam cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Dor cu satele dimprejurul lui, precum și peste locuitorii din En-Dor cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Taanah cu satele dimprejurul lui și peste locuitorii din Meghido cu satele dimprejurul lui – cele trei înălțimi.
11 Manase mai avea proprietate în Isahar și în Așer: orașul Bet-Șan cu satele din jurul lui, Ibleam cu satele din jurul lui, orașul Dor cu locuitorii și satele din jurul lui, orașul En-Dor cu locuitorii și satele din jurul lui, orașul Taanah cu locuitorii și satele din jurul lui; și Meghido cu locuitorii și satele din jurul lui. Acestea erau situate pe cele trei înălțimi.
11 În Isahár și în Așér, Manáse avea: Bet-Șeán cu satele lui, Ibleám cu satele lui, locuitorii din Dor cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanác cu satele lui și locuitorii din Meghído cu satele lui: cele trei înălțimi.
11 Manase stăpânea în Isahar și în Așer: Bet-Șean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui și locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălțimi.
11 Și Manase avea în Isahar și în Așer: Bet‐Șeanul cu satele lui și Ibleamul cu satele lui, și pe locuitorii din Dor cu satele lui, și pe locuitorii din En‐Dor cu satele lui, și pe locuitorii din Taanac cu satele lui și pe locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălțimi.
Când împăratu-a auzit Vestea aceasta, a pornit, Spre Iabesul care-i aflat În Galaad, și a luat Ale lui Saul oase. Ele Puse au fost, lângă acele Pe care Ionatan le-avuse. La Iabes, oasele-au fost duse, Fiind, de la Bet-Șan, luate, Când – după luptele purtate, Sus, pe Ghilboua – a căzut Saul, de Filisteni, bătut. Atunci, luați au fost cei doi, Ca spânzurați să fie-apoi, Pe zidurile înălțate Lângă-a Bet-Șanului cetate.
Iată dar cum s-au potrivit Acele lucruri ce-au privit Pe oamenii ce-au fost găsiți De Solomon, și folosiți – Pentru corvoadă – când zidise Casa pe care-o dăruise Lui Dumnezeu, casa pe care – În Milo – împăratu-o are, Precum și zidul ridicat, Cu care a împresurat Ierusalimul – la-nceput – Apoi cel care s-a făcut În jurul Meghidoului, Urmat de al Hațorului, Precum și zidul ridicat Spre-a fi Ghezerul apărat.
Ahazia – care, aflat Era, în Iuda, împărat – S-a-nspăimântat când a văzut Tot ceea ce s-a petrecut. Atunci, să fugă, a voit. Pe drumul care, șerpuit, Spre casa din grădină duce, A încercat să o apuce. Iehu a mers pe urma lui, Și-i zise slujitorului Ce îl avea: „Lovește-l dar, Acuma, cât se află-n car!” Sluga a mers și l-a lovit, Chiar la suișul Gur numit, Care-i lângă Ibleam aflat. Ahazia a alergat Pân’ la Meghido, grav rănit, Unde – în urmă – a murit.
Din jumătatea dintre case, A seminției lui Manase, Bileam și-Anerul li s-au dat Familiilor lui Chehat, Cu câmpul dimprejurul lor, Pentru pășunea turmelor.
Iată dar, ce au stăpânit Fiii pe cari i-a zămislit Manase: ei au căpătat Bet-Șeanul și li s-au mai dat Tanacul și Meghido. Ele Aveau și satele acele Care-mprejur erau aflate. Apoi a Dorului cetate Și-ale ei sate, le-au primit. Aste cetăți, le-au locuit, De-atunci, fiii lui Iosif, cel Cari fiu îi e, lui Israel.
Dar Iosia nu a voit S-asculte ceea ce-a rostit Neco – deși cuvântul lui, Venea din partea Domnului – Ci grabnic el s-a ridicat Și hainele și le-a schimbat Dorind să plece mai apoi, Contra lui Neco, cu război. Astfel, cu oastea, a pornit Și la Meghido a ieșit În calea împăratului.
Tocmai de-aceea, Domnul spune: „Vin zile când o să răsune, În contra Rabei – cea pe care, Poporul lui Amon o are – Puternic strigăt de război. Raba ajunge-va apoi, Morman de pietre dărâmate Și vor fi arse-ale ei sate. Atuncea o să reușească Israelul să-i izgonească Pe cei care l-au alungat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.”
La împăratul cel de frunte – La miazănoapte-aflat de munte – La împăratul din câmpie – Care-a domnit, precum se știe, La miazăzi de locul care Drept Chineret, nume, își are – La cei ce-n vale se aflau, La cei care împărățeau Pe înălțimea Dorului Către apusul soarelui,
Ținutu-n miazăzi aflat, Lui Efraim, îi este dat. În miazănoapte – negreșit – E, de Manase, mărginit. Marea este aceea care, Lor le slujise drept hotare. La miazănoapte se-ntâlneau Doar cu Așer și îl aveau Pe Isahar, în răsărit, În care au și stăpânit.
Ei au răspuns atuncea: „Știm Că muntele ce l-am primit Ca să-l avem de locuit, E mic și nu e altă cale, Căci Canaaniții cei din vale – De la Bet-Șean și Izreel – Care de fier au toți, la fel.”
Manase nu i-a izgonit – Nici el – pe cei ce s-au găsit În locul cari Bet-Șean se cheamă, Nici din Tanac – de bună seamă – Nici din Ibleam și nici din Dor Și nici de primprejurul lor. Cei ce-n Meghido s-au aflat, Și ei – de-asemeni – au scăpat, Pentru că n-au fost izgoniți; La fel cei care, aciuiți, Erau în satele pe care Meghido-n jurul său le are. În ăst fel, neamul Canaanit, Ca să rămână-a reușit, În țară, în continuare.
Toți împărații au venit Și-o bătălie au pornit, Lângă Tanac. Ei s-au luptat Și la Meghido. N-au luat Nici aur, nici argint apoi, Și nici o pradă de război. Lupta aceasta-ncrâncenată, În Canaan fusese dată.
Saul, atunci, a cuvântat: „Hei, slujitori! Grabnic plecați Și o femeie-mi căutați, Care să știe-n astă vreme, Duhuri de morți, ca să îmi cheme, Căci vreau să-ntreb ce pot să fac.” Ei au făcut pe al său plac, Și-au zis către-mpăratul lor: „Iată-mpărate, în En-Dor, Se află o femeie care O astfel de putere are, Încât ea poate-n orice vreme, Pe morți, la ea, ca să îi cheme.”
Ei au luat – de-asemenea – Armele care le avea Saul la el, și le-au adus, În țara lor, unde le-au pus În casa Astarteelor, În văzu-ntregului popor. Trupul lui Saul, l-au luat Și la Bet-Șan l-au atârnat, Pe zidurile înălțate Drept pavăză, pentru cetate.
Cei mai viteji s-au ridicat Căci, spre Bet-Șan, ei au gândit, Ca să pornească, negreșit. Întreaga noapte au umblat Și de pe ziduri au luat, Apoi, trupu-mpăratului Precum și-ale fiilor lui. Sosind la Iabes, înapoi, Ei au ars trupurile-apoi.