Când Ozia porni apoi, Cu Filistenii, un război, A mers pân’ la cetatea Gat Și al ei zid l-a dărâmat. A dărâmat, de-asemenea, Zidul cari Iabna-mprejmuia, Precum și al Asdodului. A ridicat, în jurul lui, Alte cetăți. Le-a construit Acolo, căci le-a rânduit Să șeadă între-al său popor Și cel al Filistenilor.
Era tocmai în acel an, Când la Asdod veni Tartan, Trimisul lui Sargon, cel care Era-n Asiria mai mare. El trebuia ca să lovească Asdodul și să-l cucerească. Tartan acesta a-mplinit Ceea ce i s-a poruncit.
Pe-aceia care se vădesc Că în Azdod azi locuiesc, Cu cel ce este așezat În Ascalon drept împărat, Am să îi șterg de peste fire Și-i spulber cu desăvârșire. Către Ecron întoarce-voi A Mea mânie mai apoi, Iar cei ce-au mai rămas în țară La Filisteni, toți au să piară. Așa se va fi întâmplat, Pentru că Domnu-a cuvântat.”
Apoi Asdodul s-a luat, Cu satele ce s-au aflat În jurul lui; de-asemenea, Gaza, cu satele din ea, Până la apa râului Cari este al Egiptului Și până la marea cea mare, Pe care, drept hotar, o are.
Peste Asdod, a apăsat, Greu, mâna Domnului, de-ndat’, Până când fost-a pustiit. Cu bube rele, i-a lovit Pe oamenii Asdodului Și pe acei din jurul lui. Bubele care le-au avut, Doar pe șezut li s-au făcut.