11 Hotarul ieșea spre partea de nord a Ecrónului, se întorcea spre Șicrón și trecea prin Muntele Baalá și ieșea la Iábneél. Teritoriul avea ieșirile la mare.
11 Și hotarul ieșea la latura Ecronului spre miazănoapte, și hotarul a fost tras către Șicron și trecea de muntele Baala și ieșea spre Iabneel și ieșirile hotarului erau la mare.
În fața lui, când a sosit, În felu-acesta a vorbit: „La Bal-Zebub – la cel pe care Drept dumnezeu, Ecronu-l are – Soli ai trimis, voind astfel, Să afli ce-ți va spune el, Deși în țară, tot mereu, Se află Domnul Dumnezeu. Pentru că astfel te-ai purtat, Nu vei mai coborî din pat, Căci moartea te va fi răpus.”
Ei au răspuns: „Pe drum eram Și spre Ecron ne îndreptam. Un om, atuncea, ne-a ieșit În cale și-astfel ne-a vorbit: „Întoarceți-vă înapoi, La împăratul vost’ și-apoi, În felu-acesta să-i vorbiți, În fața lui, când vă găsiți: „Nu este – și n-a fost mereu – În Israel, un Dumnezeu? De ce mergeți la cel pe care, Drept dumnezeu, Ecronu-l are? De ce, lui Bal-Zebub, apoi, Vreți, întrebări, să-i puneți voi? Pentru că astfel v-ați purtat, Mergeți și spuneți, la-mpărat: „Din patu-n care te-ai suit, N-ai să cobori, căci – negreșit – Tu vei muri. Cuvântul meu, E spus de către Dumnezeu!”
Când Ozia porni apoi, Cu Filistenii, un război, A mers pân’ la cetatea Gat Și al ei zid l-a dărâmat. A dărâmat, de-asemenea, Zidul cari Iabna-mprejmuia, Precum și al Asdodului. A ridicat, în jurul lui, Alte cetăți. Le-a construit Acolo, căci le-a rânduit Să șeadă între-al său popor Și cel al Filistenilor.
Hotarul vostru, din apus, Va fi la mare, astfel, pus” (Marea de care se vorbește, Mediterana, se numește.) Marea cea Mare – cum am spus – Hotar vă este, la apus.
Din Bala, se-ntorcea-napoi, Către apus, mergând apoi Spre muntele Seirului. Lăsa, în miazănoaptea lui, Iearimul – munte cari, odat’, A fost și Chesalon chemat. La Bet-Șemeș, se pogora Și-apoi, în Timna, el intra.
Hotarul ce fusese pus În partea de către apus, Era format din țărmul care A mărginit marea cea mare. Acel hotar a-mpresurat Ținutul care l-a luat Neamul lui Iuda-n stăpânire, Spre a-l avea drept moștenire.
Hotarul cobora, pe dată, Din munte, iar apoi mergea ‘Nainte, până atingea Izvorul Neftoah, unind Cetățile care cuprind Tot muntele Efronului. Apoi, trecea, în calea lui, Prin Bala care-a fost odată Și Chiriat-Iearim chemată.
Prin luptele pe cari le-a dus, Iuda, pe Gaza, a mai pus Mâna, și pe al ei ținut; În stăpânire-a mai avut – Pân’ la sfârșit – și Ascalonul Cu-al său ținut, și-apoi Ecronul Pe cari l-a stăpânit, la fel, Cu tot ce a ținut de el.
Israeliții, însoțiți De cei care erau veniți Din Iuda, grabnic, au pornit Pe urma lor și-au chiuit De bucurie, ne-ncetat. Pân’ la Ecron i-au alergat Pe Filisteni și i-au bătut. Răniți de moarte, au căzut – Mulți dintre ei – pe drumul care, Spre Șaraim, se pierde-n zare, De unde, către Gat, cotea Și-apoi Ecronu-l atingea.
Când au văzut ce s-a-ntâmplat, Grabnic, chivotul l-au luat Și la Ecron, ei l-au trimis. Văzându-l, Ecroniți-au zis: „Iată chivotul cel pe care Domnul lui Israel îl are, Acuma l-au adus la noi, Căci vor să ne omoare-apoi.”
În urmă, la mai marii lor – La capii Filistenilor – În grabă, soli, ei au trimis, Prin care, în ăst fel, au zis: „Ce facem, cu chivotul care, Domnul lui Israel îl are?” Mai mari-au spus: „Să îl luați Și-apoi, la Gat, să îl mutați.” Ei au făcut precum au spus Și-astfel, chivotul a fost dus La Gat, și-acolo l-au lăsat.
Cetățile ce le-au luat Din Israel, ‘napoi le-au dat, De la Ecron dar începând, La Gat, în urmă, ajungând. Ele, cu tot ținutul lor, Smulse-au fost Filistenilor. Pacea se-ntinse-n acest fel, Între-Amoriți și Israel.