Iosua 11:2 - Biblia în versuri 20142 La împăratul cel de frunte – La miazănoapte-aflat de munte – La împăratul din câmpie – Care-a domnit, precum se știe, La miazăzi de locul care Drept Chineret, nume, își are – La cei ce-n vale se aflau, La cei care împărățeau Pe înălțimea Dorului Către apusul soarelui, Faic an caibideilTuilleadh tionndaidheanNoua Traducere Românească2 la regii din regiunea de nord, la munte, în Araba, la sud de Chineret și în zona deluroasă, la Nafot-Dor, în vest, Faic an caibideilBiblia în Versiune Actualizată 20182 la regii din regiunea de nord, care erau în zona muntoasă, în Araba, în partea de sud a Chineretului și în zona deluroasă: la cei din Nafot-Dor, care erau în zona de vest. Faic an caibideilVersiunea Biblia Romano-Catolică 20202 la regii care sunt la nord, în munți, în Arabáh, la sud de Chinéret, în Șefeláh și la Nafót-Dor, la vest, Faic an caibideilBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu2 la împărații care erau la miazănoapte de munte, în câmpia de la miazăzi de Chineret, în vale și pe înălțimile Dorului la apus, Faic an caibideilTraducere Literală Cornilescu 19312 și la împărații, care erau la miazănoapte în ținutul muntos, și în câmpie spre miazăzi de Chineret și în șes și în înălțimile de la Dor spre apus, Faic an caibideil |
Nimeni, cu viață, n-a scăpat, Căci Iosua-ntregul ținut Al țări-atuncea l-a bătut, Chiar de pe munte începând – Spre miazăzi – și ajungând De pe costișe, în câmpii. În urma ăstor bătălii – Dintre cei care s-au aflat În țară – nimeni n-a scăpat Cu viață, căci orice suflare Fusese ștearsă de sub soare, Așa precum a poruncit Domnul, atunci când i-a vorbit.
Cu Anachimii, mai apoi, A purtat Iosua război, Până când el i-a nimicit. Ținutu-n care-a locuit Neamul acela cuprindea Întinderi mari, căci începea Din muntele Hebronului Și ajungea hotarul lui, Pân’ la Debir, Anab și-apoi, Pe coastă se-ntorcea-napoi, În muntele lui Israel Și-n Iuda. Iosua, astfel, Îi șterse cu desăvârșire, Din țara care, moștenire, S-a dat pentru al său popor.
Apoi mergea, de la câmpie, Înconjura-ntreaga fâșie Până la marea cea chemată „A Chineretului”, aflată La răsăritul soarelui. Ținutul – în hotarul lui – Mai cuprindea, spre răsărit, Câmpia care s-a numit Marea sărată, ce mergea Spre Bet-Ieșimot. Câmpu-avea, La miazăzi, în coasta lui, Muntele Pisga. Poala lui, Chiar în câmpie, se sfârșește Și-al ei hotar, îl mărginește.
Iată ce stăpânire dar, Avea Manase-n Isahar Și în Așer: de la-nceput, Copiii săi au deținut Doar a Bet-Șeanului cetate, Cu satele învecinate. Apoi, Ibleamul l-au primit, Cu-ale lui sate, negreșit, Cu tot ținutul Dorului Și satele din jurul lui; Au stăpânit peste En-Dor Și peste-al său întreg popor; Peste-al Tanacului ținut Cu satele ce le-a avut, Peste Meghido – unde sânt Trei înălțimi pe-al său pământ – Cu satele ce-l însoțesc Și cu cei ce le locuiesc.
Manase nu i-a izgonit – Nici el – pe cei ce s-au găsit În locul cari Bet-Șean se cheamă, Nici din Tanac – de bună seamă – Nici din Ibleam și nici din Dor Și nici de primprejurul lor. Cei ce-n Meghido s-au aflat, Și ei – de-asemeni – au scăpat, Pentru că n-au fost izgoniți; La fel cei care, aciuiți, Erau în satele pe care Meghido-n jurul său le are. În ăst fel, neamul Canaanit, Ca să rămână-a reușit, În țară, în continuare.