Te vei întoarce, de îndat’, Și ai să-l ungi ca împărat, Pe Iehu – pe acela care, Pe Nimși, drept părinte-l are. Apoi, cu tine să îl iei Și să îl ungi, pe Elisei. El este fiul lui Șafat Și-al său ținut este chemat Abel-Mehola. Ia-l la tine, Povățuiește-l cum e bine Și-apoi îl unge, drept proroc, Căci va rămâne-n al tău loc.
Când Iosafat a auzit, S-a-ntors și a-ntrebat, răstit: „Spune-mi, cu noi – aicea – nu-i Nici un proroc al Domnului, Prin cari să-L întrebăm apoi – Pe Domnul – ce să facem noi?” Un slujitor din cei pe care, Ioram, în slujba lui, îi are, Veni și zise: „Domnii mei, Aici se află Elisei. El este fiul lui Șafat. El este cel care-a turnat Apă, pe mâna lui Ilie. Doriți ca să îl chem să vie?”
Toți robii care-atunci scăpară Și se întoarseră în țară, Corturi, de-ndat’, și-au întocmit Și-n ele-apoi, au locuit. De pe când Iosua trăia – Cari, al lui Nun fiu, se vădea – Așa ceva nu s-a văzut, Căci nimenea n-a mai ținut, A corturilor sărbătoare. A fost o veselie mare, În ziua ‘ceea, negreșit.
Printre cei care-au auzit Acele vorbe ce se spun, Fusese și fiul lui Nun Cari, Iosua, a fost numit. Pe Moise-acesta l-a slujit Din tinerețe. El s-a dus La Moise-ndată și i-a spus: „Poruncă dă ca să-i oprești.”
Aceștia sunt, precum se știe, Bărbații care-au fost aleși Și care-n urmă-au fost trimeși Să iscodească-n Canaan, Așa cum Domnu-avuse-n plan. Lui Hosea, Moise i-a schimbat Numele-apoi: el l-a chemat Iosua, pe-al lui Nun fecior, Din neamul Efratiților.
Vă spun, de-asemenea, să știți, Căci cel ce credincios se-arată – În lucruri mici – are să poată A fi și-n lucrurile mari, Tot credincios. Acela cari, Nedrept, în lucrurile mici, S-a dovedit că este, nici În lucruri mari, nu va fi drept, Ci se va arăta nedrept.
Părinții noștri, mai apoi, Sub Iosua, cortu-au luat Cu ei, atunci când au intrat În țara mult făgăduită, Ce-a fost, de Neamuri, stăpânită, Pe care Domnul le-a gonit Din fața lor când au venit. Până la David, cortu-a stat, Aici. David a căpătat
„Eu – Pavel – rob al lui Iisus, Chemat, apostol, a fi pus, Ales fiind, mai dinainte, Să vă vestesc aste cuvinte – Adică Evanghelia care Al nostru Dumnezeu o are –
Ascultă dar, ce am să-ți spun: Doar Iosua – fiul lui Nun – Am hotărât că va putea, Pe Israel, să-l ducă-n ea; Pentru că el are menire, Să îi dea țara-n stăpânire.
Domnul, apoi, iar a vorbit Și iată ce i-a poruncit, Lui Iosua, fiul lui Nun: „Ascultă bine ce-am să-ți spun: Te-mbărbătează, te-ntărește, Că tu ești cel ce trebuiește Ca să conducă ăst popor – Cum le-am jurat, părinților Acestui neam, demult, odată – În țara ce îi va fi dată. Să nu te temi! Tare, te ține! Eu Însumi am să fiu cu tine.”
Chiar Dumnezeu te va petrece De-acuma. Înaintea ta – În frunte – al tău Domn va sta. Pe neamurile care sânt În țara ta – pe-al tău pământ – Domnul o să le nimicească Și-n urmă, o să-ți dăruiască Țara aceea-n stăpânire, Ca să îți fie moștenire.
Nimeni, apoi – de-asemenea – Nu poate ca alăturea A fi cu Moise, așezat, Căci nimeni nu s-a ridicat, Prin semne înspăimântătoare Făcute printr-o mână tare, Așa cum a făcut doar el, Față de-ntregul Israel.
Iosua – al lui Nun fecior – Era în fruntea tuturor. Fusese plin de-nțelepciune, Pentru că apucase-a-și pune, Mâinile, Moise, peste el. Astfel, întregul Israel, În jurul său s-a adunat Și-apoi, de el, a ascultat, Făcând dar totul potrivit Poruncilor ce le-a primit Moise, din partea Domnului, Ca să le dea, poporului.
„Pavel, rob al lui Dumnezeu Și-apostol, în Hristos, mereu, Așa cum este potrivit Cu cei care s-au dovedit Că au credința arătată De Dumnezeu – credință dată Celor ce sunt aleși ai Lui Și au, a adevărului Știință, ce se potrivește Evlaviei, ce se dorește –
„Iacov, rob al lui Dumnezeu Și-al Domnului Iisus, mereu, Spre semințiile pe care, Neamul lui Israel le are, În diferite părții aflate – Și-s doisprezece – sănătate!
Până când le va da odihnă Domnul, și au să aibă tihnă – La fel precum aveți și voi – În țara lor. Abia apoi, Vă veți întoarce-n țara care Aflată-i spre soare răsare, În astă parte de Iordan, S-o stăpâniți, cum vă e-n plan.”
„Robul Meu Moise-i mort acum. Scoală și gata fii, de drum. Strânge poporul, iar apoi, Peste Iordan veți trece voi, În țara pe cari, astăzi, vreau, Lui Israel, ca să i-o dau.
Moise – și-alăturea de el, Întreg poporul Israel – Cu împărați-aceștia doi, Ajuns-a de-a purtat război. Israeliți-au biruit, Iar țara lor a revenit O parte Rubeniților, Apoi alta Gadiților Și-n urmă, ultima bucată, În stăpânire a fost dată La jumătate dintre case Din seminția lui Manase.
Eu sunt Cel viu; Eu am murit, Dar iată că am înviat Și viu sunt, cu adevărat, În vecii vecilor. Doar Eu Țin ale morții chei, mereu, Și-a Locuinței morților.